Throwback Thursday - Out Of Space

"I'll take your brain to another dimension / Pay close attention"

Încă o dată joi și încă o dată #tbt. M-am gândit câteva minute bune despre ce să mai scriu și nu pentru că nu aș avea subiecte, ci pentru că sunt destul de obosit. Și căutând așa mi-am adus aminte că înainte de John si de Anthony, de Pink sau de Robbie au fost niște băieți care mi-au marcat frumos anii gimnaziali.  Înainte de Armin și înainte de Backstreet Boys, înainte de Spice Girls și înainte de Justin sau de Amy au fost cei de la Prodigy. Wow! Acum realizez că la acea vreme ascultam cd-ul lor la combina Samsung. Nu exista noțiunea de mp3 și marea majoritate încă foloseau casetele. Până să apară The Fat Of The Land care să îi pună cu adevărat pe hartă, albumul Music For The Jilted Generation a fost considerat un succes major. Sper să nu greșesc numele celor două albume, dar sunt leneș în aceste clipe și nu vreau să mai caut.

Îmi aduc aminte că prima dată când am ascultat melodia asta, ritmul ei mi-a rămas în cap timp de câteva zile. Era ceva foarte nou, ceva foarte diferit de tot ceea ce era la acel moment la noi în țară. La început nu a avut foarte mulți adepți pentru că lumea abia se obișnuia cu muzica bine definită pe genurile muzicale existente. Ușor, ușor însă a început să prindă mai ales în rândul tinerilor. CD-ul respectiv cred că avea șanțuri pe el, mergând din mână în mână prin toată clasa noastră. Marea majoritate ne-am făcut copii le casete audio. Noi am fost norocoșii. Cei mai puțin norocoși veneau la noi acasă doar ca să asculte. La momentul respectiv, mesajul unei melodii nu conta aproape deloc pentru nici unul dintre noi și ne mulțumeam doar "să sune  bine". Ciudat este că și după atâția ani acest principiu este încă la fel de valabil. Mulți ne considerau ciudați pentru că ascultam așa ceva. Grupul nostru însă, atât de unit atunci, considera doar că își deschide mintea către sunetul viitorului. Și acesta din urmă ne-a dat dreptate. La aproape două decenii de atunci, într-o noapte de joi, Out Of Space sună mai natural ca oricând.

Fanfare

"Walk with me through my fanfare / It'll ease your mind / Set you fine, my baby / Stay with me every night / It'll make you come to where life is never ever done / Forest green, it'll say so / You know my heart is in my head / Cobalt blue, it goes through you / And cleans the eye of misuse / Miss you"

Postarea asta este scrisă, ca mai toate de altfel, pentru tine, pentru persoana pe care o iubesc. Știu că ultimele zile nu au fost cele mai bune, dar știi cât de mult îmi doresc să te văd fericită mereu. Și dacă se spune că după ploaie iese soarele, atunci după liniștea cifrelor din ultimele zile vine o fanfară. O fanfară care să cânte tare bucuria pe care o simt de fiecare dată când ne vedem, când te strâng în brațe, când te sărut. Mă urăsc singur când sunt un labirint chiar și pentru mine și îmi pare rău că uneori te las ca să te rătăcești în acest spațiu nedefinit, în acest univers paralel al ființei mele. Dar tot din acest univers pleacă și tot ce am mai bun, tot de aici pleacă și această fanfară. Știu că sună amuzant și dacă te face să zâmbești să știi că mă bucur. Și mă bucur pentru că dragostea noastră înseamnă mai mult decât orice un mare zâmbet, un mare zâmbet pe care îl purtăm zilnic în noi. Nu aș putea să îmi închipui viața fără acest zâmbet, fără această galaxie de fericire, de lumină, de căldură, de... dragoste. Dacă în ultimele zile am fost surd și am ales să fiu mut, permite-mi ca în această noapte sa te vizitez în visele tale, să iți cânt această melodie în timp ce te strâng în brațe și las praful să se așeze pe chitara mea. Te iubesc!  PS: Mâine noapte știi că o vom asculta împreună în mașină, la fel ca acum mulți ani...

"All my life I've waited for the sun to rise / All this time / Waiting for the sun and air and shade / Waiting for the sun to shine / And it's you"

Zero 1

"Ai grija la gandurile tale pentru ca ele devin cuvinte. Ai grija la cuvintele tale pentru ca ele devin fapte. Ai grija la faptele tale pentru ca ele devin obiceiuri. Ai grija la obiceiurile tale pentru ca ele devin caracterul tau. Ai grija la caracterul tau pentru ca el devine cine esti"

Zero 0

Este conținutul tău atunci când încerci sa copiezi pe cineva. Obtii când îți perfecționezi imperfecțiunile. Realizări când te dărâmă ceea ce predici. Trăiri când alegi să închizi ochii. Zâmbete când zâmbetul meu este o mitralieră. Alegeri.

Zero

00000000000000000000000000000000000000. Zer000000000000000000000000!

Throwback Thursday - Doctor Jones

"Sometimes the feeling is right / You fall in love for the first time / Heartbeat and kisses so sweet / Summer time, love in the moonligh"

Hahahaha! De când vroiam sa scriu sa folosesc o melodie a celor de la Aqua pentru un tbt! În sfârșit am găsit momentul potrivit. Nu doar pentru ca este joi și tbt, dar și pentru ca sunt destul de fericit și în ton cu melodia. În seara asta am reușit sa aplic efect de WAH si cât de bine a putut sa sune!!! Parcă mai bine ca niciodată.

Înapoi la postare. Au trecut, sper sa nu greșesc, 17 ani de când această melodie era prin toate topurile muzicale. Ce copil eram la acea vreme. Și ca și acum, iubeam. Era însă o iubire intre doi copii care nici nu știu dacă se sarutasera vreodată unul cu celălalt. Îmi aduc aminte însa ca eram nedespărțiți și eram fericiți în fiecare clipă. Mereu aveam zâmbetul pe buze și ne părea că viața este un șir nesfârșit de culori. Și în acea perioada cei de la Aqua erau pe val. Îmi aduc aminte cum abia asteptam sa îmi cumpăr cel mai nou număr din revista Popcorn. Apărea bilunar și era un adevărat răsfăț pentru acele vremuri. Avea paginile ușor lucioase, toate textele păreau ca sunt scrise de niște oameni care ne știu mai bine decât ne știam noi înșine la acel moment, iar pozele cu artiștii preferați erau recompensa supremă. Intr-o perioadă în care nu exista internet nici măcar sub forma de dial-up, revista Popcorn și MTV erau singurele uși catre lumea muzicală din afara tarii. Articolele cu Aqua au fost unele dintre cele mai colorate pentru ca la momentul respectiv toată lumea bănuia ca solista este lesbiană. Lene, sper sa îmi aduc bine aminte numele ei, era considerată de majoritatea colegilor mei o fata foarte frumoasa. Cred ca jumătate dintre noi eram îndrăgostiți de ea. Avea în toate videoclipurile acea imagine de fata cuminte, dar mereu pusă pe șotii. Doctor Jones era altceva fata de hitul lor inițial, în sensul ca era o melodie cu un mesaj despre o iubire tânără si frumoasă. Cred ca într-un fel ea s-a pliat perfect peste sentimentele noastre din acea perioada. Mai mult de atât, versurile aveau o inocenta care acționa ca un catalizator pentru ceea ce simțeam noi atunci. Uitându-ma și acum peste ele mă simt amuzat, dar nu pot sa nu constat ca îmi sunt la fel de placute ca și atunci. Poate pentru ca și acum iubesc, deși acum termenul de iubire este infinit mai complex fata de acel moment. Și totuși și acum, ca și atunci, simt primele patru versuri mai vii decât melodii întregi.

Fără nici o încheiere, sper ca și peste mulți ani de acum înainte să simt această melodie la fel. Sa o simt cum îmi aduce un zâmbet și același sentiment de dragoste cu obraji roșii...

Throwback Thursday - Time Goes Back

"Any solemn phase / And you belong to two times at once / My radio's my heart / We live as one / Two ways at once / I know the waves I form / I know the way I won't become"

Joia tbt si prima postare din luna mai nu prea mi-au purtat noroc. Se pare ca minunata aplicație Blogger nu a publicat și conținutul pe care l-am scris aseară. Mai mult, nici măcar nu l-a salvat. Dar o sa reiau postarea pentru ca sunt absolut încântat de idee. Aseară am fost pe stadion pentru a revedea duelul în urma căruia acum trei ani echipa noastră devenea campioană. Și ca și atunci și acum am învins. Nu vreau sa scriu despre meci, ci despre faptul ca timpul se întoarce. Timpul merge înapoi, uneori pentru a ne da sansa de a îndrepta lucrurile, alteori pentru a ne da sansa de a realiza unde am greșit și de multe alte ori doar pentru a ne gândi ca uneori privim prea mult înainte și prea puțin înapoi.

John a făcut această melodie parcă special pentru sublinia acest lucru. Întreaga construcție a melodiei, cu versuri întoarse, cu inversari de cuvinte special făcute, cu vocea chinuită pe anumite pasaje, cu tempo-ul ridicat, este perfect închegată de această idee. "And you belong to two times at once" subliniază faptul ca spectrul realității în care trăim este de fapt o repetiție și nu o desfășurare continuă în plan orizontal a existenței noastre. Fiecare zi se repetă, fiecare instanță a noastră își reia ciclic existența în fereastra de timp alocată acestei realități. Mintea este de multe ori în altă parte decât corpul care o poartă, inima bate în alta direcție decât sufletul. Apoi urmează versul meu preferat, construit printr-o inversare absolut genială: "My radio's my heart". Sună atât de frumos și este atât de adevărat încât umple întreaga melodie și reprezintă sufletul ei. Toată puterea lui vine însă din inversarea perfect făcută, întrucât dacă era scris normal ("My heart's my radio") ar fi fost nul, vid. Nu. Muzica este viață, muzica este cea care ne face sa iubim mai frumos, sa fim mai frumoși; muzica este inima mea! Dacă as inversa în ce am scris anterior "muzica" și as pune "inima", efectul ar fi unul mult mai temperat. "We live as one / Two ways at once" este încă o idee perfectă pentru că ea reflectă dualitatea noastră ca oameni. Alegem cine suntem pentru cei din jurul nostru și arătăm cine suntem doar persoanelor care ne cunosc cu adevărat. În interiorul nostru este un veșnic conflict între umbre și lumină, între rațiune și sentiment. Prima strofă se încheie cu două versuri care leagă urmările de faptele noastre și care reprezintă ancora realității, oprind abundența de sentimente și de planuri intretăiate. Faptul că știu ce nu voi deveni este, cred, mai puternic și mai real decât ceea ce știu că sunt. Oamenilor le este frică mai mult de ceea ce nu cunosc, decât de lucrurile care ii înconjoară. Pune un semn de carte la o zi din viața ta pe care o consideri perfectă și consideră că odată ce l-ai mutat nu te mai poți întoarce. Consideră că atât timp cât nu îl muți mai departe poți citi zilnic acea pagină din viața ta. Acum gândeşte-te dacă ai avea curaj să îl mai muți vreodată. Este atât de simplă această melodie, atât de bine construită, atât de rafinată, încât se putea opri și după prima strofă. Dar a doua strofă începe atât de abrupt și atât de adânc: "Jumping in the mind of a passerby / And being replaced like times fly". De câte ori nu ne-am întrebat la ce se gândește o persoană necunoscută pe care o vedem pe stradă, de câte ori nu ne-am rătăcit în privirea unor ochi frumoși, dar necunoscuți? "Another wasted flaw / Going up against the endless law" este povestea fiecărui suflet interiorizat învins de legile nescrise ale societății moderne. Considerat un defect doar pentru că nu se încadrează în tiparul eronat al standardizării umane. Faptul că natura umană nu se va schimba niciodată din a judeca ceea ce nu înțelege este subliniat de "legea nesfârșită".

John efectiv a realizat o sferă perfectă din cuburi de idei, așezate unul în continuarea celuilalt: "You know this is nobody's life / I saw the days I lost / Hiding behind tomorrow's costs". Viața nu  ne aparține decât în măsura în care știm să profităm la maxim de ea, sa o trăim în prezent și să nu ne pierdem în viitor. Dragostea de azi este posibil să nu fie iubirea de peste ani, zâmbetul afișat acum nu este tristețea de mâine dimineață și nici măcar cea din această noapte. My radio's my heart...