Tuesday, July 22, 2014

Scratches

“The pain I was needing / Was sort of true / The one aim I was clearing / Was the walls that grew / The crazes I overlooked”

A trecut aproape o luna de când nu am mai scris pe aici. Multă treaba, multe probleme, puțin timp. Deși sunt și în seara asta destul de obosit vreau sa scriu câteva rânduri despre Scratches,  o melodie pe care la început am trecut-o cu vederea destul de ușor. De pe albumul "Inside Of Emptiness" din 2004, ea marchează cu succes sfârșitul erei "By The Way", ultima eră cu accente întunecate din cauza drogurilor. Poate că și ultima era cu adevărat fascinantă. Fiind totuși vorba despre un album solo al lui John, cred că a încercat și a reușit să surprindă pe el exact stările care l-au marcat la jumătatea anilor '90.

Îmi place foarte mult întreaga melodie și cred că mi-ar trebui mai multe postări ca să pot să o acopăr. Începând cu titlul absolut perfect ales, "Scratches" este un exercițiu de anxietate, de singurătate, de părăsire a spectrului fizic și de privit din exterior marea de sentimente în care încercăm să ne menținem la suprafață. "Zgârieturile" reprezintă modul nostru barbar de a pedepsi și de a ne auto-pedepsi atunci când suntem împinși dincolo de limite. Zgârieturile nu pot fi asociate cu lumina soarelui sau cu niște culori vii, ori sentimente nobile, nu. Ele sunt născute în interiorul întunecat al temniței ce ne ține frica în suflet. Sunt rezultatul unei mutilări perverse, voit aplicată. Toată melodia este construită pe un  tempo lent, la fel cum și  zgârieturile se vindecă mereu încet, tocmai pentru a avea timp să vedem ce am făcut. Este ca o reflexie a modului în care trecem prin viata și lăsăm unde care se vor propaga cu rezultate necunoscute. Primul vers este cel care dă culoarea melodiei, "The scratches of a dark night" și o și localizează temporal într-o noapte întunecată, cum sunt mereu cele în care călătorim pe aleile mai puțin umblate ale sufletului nostru. "The weight of my freezing / I had come to you"  transformă perfect înghețul sentimental în greutate. John este absolut genial făcând acest transfer al stărilor, aducând în față un sentiment de vinovăție al lipsei de iubire simțit de puțini și transformându-l într-un sentiment apăsător printr-o proprietate fizică, anume greutatea. Și imediat în versul următor ne pune față în față cu acesta, ca un erou în fața dragonului imposibil de învins. "The face I was given / I have no similarities to / The spaces in the law look / Like the faces in a word book" subliniază diferența între ce lăsăm altora să vadă și ceea ce suntem cu adevărat în interior; subliniază perfect dualitatea noastră, dorința noastră de a fi mereu mai mult decât ceea ce lăsăm să se vadă la prima vedere. Este practic dorința noastră de a nu fi superficiali, este această teamă zgâriată în interiorul nostru care ne împinge să demonstrăm mereu că avem în noi puterea de a ne schimba. "The matches of opportunities / The last thing I've never seen" este exprimarea perfectă a faptului că nu există potriviri de șanse în lumea asta. Este de fapt anularea șansei de a obține ceva prin pasivitate, exprimată însă atât de bine. Wow!
Următorul pasaj cred că este unul dintre punctele de pornire ale melodiei: "And I scream it to you / The pain I was needing / Was sort of true / The one aim I was clearing / Was the walls that grew / The crazes I overlooked". Ăsta este practic pasajul care, după părerea mea, dă numele melodiei. Zgârieturile apar atunci când îți strigi durerea de care aveai nevoie către acel cineva pe care îl consideri vinovat, dar nu îl mai vezi, nu îl mai găsești, pentru că ești doar tu în acel loc întunecat , rece și umed. "The pain I was needing" se referă la nevoia de a simți o durere tocmai pentru a ști ca a fost adevărat ceea ce ai simțit și nu doar o închipuire. O durere de care ai nevoie este o durere generata de lipsa de încredere în tine, mai mult decât în celălalt. "Singurul lucru pe care nu îl distrugi sunt zidurile ce au crescut și nebunii ce nu i-ai văzut" este încheierea superbă a acestei părți. John s-a ridicat peste toate versurile și a pus un sentiment în sunete. Este pur și simplu perfect! Modul în care ne izolăm și fugim de toți atunci când suferim, atunci când zgâriem și ne zgâriem. Anxietatea care ne dirijează spre izolare, spre lipsa de socializare și care ne ridică ziduri intre sentimente. "And I was screaming bloody murder/ When the charges came / And I stopped by the road side / 'cause this is from where I came / My God but it's so far away" este partea ce conduce spre outro și reprezintă momentul în care realizăm că o parte din noi a murit, asasinată cu zgârieturi. Acea parte ne reprezintă, instanța noastră de la care am evoluat și pe care am ucis-o pentru a simți vina necesară amintită mai sus. Și totul pare că s-a petrecut atât de demult încât nici nu știm dacă să privim către victima aceea sau să fim fericiți pentru cum suntem acum. "It would seem accidents have gone straight to you / And you've changed your point of view / And the places you're going to" este conștientizarea faptului că zgârieturile noastre accidental făcute pot schimba relații, destine și puncte de vedere. Drumurile pe care le urmăm în viață sunt mereu, mai mult sau mai puțin, influențate de Zgârieturile primite. Perfect!

Outro-ul este lent, fiind normală dezordinea de idei și gânduri, de normalitate anormală. "Scratches" este modul în care John se întoarce cu spatele de la tot ce a fost și începe să privească înainte, spre Ataxia și Stadium Arcadium. Cred că "Scratches" este podul unde John a unit două ere cu o singură persoană.