Songbird

"And I love you, I love you, I love you / Like never before / And I wish you all the love in the world / But most of all, I wish it from myself"

Nu am mai reușit să îți scriu direct ție  ceva special în ultima vreme și îmi pare rău pentru asta. Urmează să intrăm în săptămâna Crăciunului și probabil va fi agitație mare, ca de obicei, așa că profit de seara asta pentru a-ți scrie câteva rânduri alături de o melodie specială care m-a trimis azi cu gândul la tine, dragostea mea. Și vreau să îți spun, după cum o spune și John, că te iubesc mai mult decât ieri și mai puțin decât mâine. Și îmi doresc să știi acest lucru, să știi că vreau să te fac fericită în fiecare clipă, să știi că vreau să îți ofer toată dragostea mea la nesfârșit. Nu știu dacă partea mea artistică este în măsură să exprime prea bine ceea ce simt, dar promit să mă revanșez de fiecare dată când te strâng în brațe, când pășim împreună în același vis, când îți simt mâna ta cum o învelește pe a mea și când împărțim aceeași bătaie a inimii într-un sărut. Dacă eram un chitarist talentat ți-aş fi scris o baladă, iar dacă eram un scriitor adevărat ți-aş fi dedicat un roman. Din nefericire acel "dacă" pus anterior mă obligă să îmi recunosc locul în spațiu și de aceea trebuie să mă mulțumesc doar spunându-ți: "Te iubesc, Corina!". Mai departe John o cântă mai bine ca mine și interpretarea lui mi se pare atât de specială încât să pot să ți-o dedic în totalitate spunându-ți că dacă aș fi fost atât de talentat tot asta ți-aş fi cântat.

"For you, there'll be no more crying / For you, the sun will be shining / 'Cause I feel that when I'm with you"

One More Of Me

"Well, we don't control the chance that plays with us / And we get existence back by hurting others / And when we go the other way it's ourselves we hurt"

"What's gone will never come back / But it exists when you think of it"

Tot ce am trăit este real de fiecare dată când mă gândesc, deși este de mult apus din realitate. Oameni dragi care nu mai sunt acum lângă mine în această viziune a realității veghează asupra mea, persoane de mult timp plecate din viața mea sunt încă aici, în mintea mea.

"And what is anything, anyway / But a series of things running through your brain"

Totul este doar in mintea ta și a mea. Totul este o percepție proprie rezultată din suma gândurilor noastre anterioare ce reprezintă experiența noastră, un mod subiectiv de a privi tot ce ne înconjoară. Ești ceea ce gândești, întâlnești ceea ce gândești, atragi ceea ce gândești. Totul este diferit deși fizic arată la fel.

"All of the fucked things you do / Are the product of whats happened to you"

Ne răzbunăm pentru că suntem răniți de alții, iubim pentru că primim iubire. Scriem pentru că suntem inspirați, ne pedepsim pentru că dezamăgim. Suntem pătimași pentru că ne dorim ca alții să fie pătimași față de noi, mângâiem atunci când suntem mângâiați. Ne rănim pentru că am fost răniți, pentru că atunci când cazi vrei să nu te mai oprești niciodată.

"Whatever you create from love / Is a gift from the place which some call above"

De fiecare dată când iubim, când ne îndrăgostim, să nu uităm că aceste sentimente vin din suflet, enigma evoluției și misterul etern al unicității noastre. Acest dar ne este dat de sus, chiar dacă nou îl purtăm și îl căutăm în noi înșine de cele mai multe ori. Tot ce facem din dragoste este magie.

"There's only the forces of hate and love / One breaks things down and one builds them up"

Alb și negru, ying și yang, dragoste și ură, castele de nisip pe malul mării, zi și noapte, viață și moarte. Totul există prin puterea dragostei și totul se pierde prin ură.

"Now that the day has come / I see myself as everyone / I am what's all around me"

Sunt un simplu om, sunt imaginea Lui. Sunt ceea ce nu am vrut niciodată să văd, sunt la fel ca toți ceilalți și totuși unic, sunt modelat de ceea ce mă face să trăiesc, să iubesc și să urăsc.

"Feeling has come from the sun / Like most everything and everyone / What seems lost is free from the force that slowly destroys us / And kills all matter off"

Venim din lumină, lumina este imaginea sufletului nostru, trăim în lumină și creăm lumină din dragostea noastră. Părem pierduți, ne simțim pierduți în viața asta, în lumea asta, dar suntem liberi de moarte măcar până ne ajunge din urmă. Putem face orice visăm, putem fi cine dorim și nu trebuie să ne fie frică de nimic. Suntem o lumină liberă să exploreze această lume.

Perfecțiune. Lirică. Muzicală. Interioară.

Marvin's Room

"Sprite in that mixture, I’ve been talking crazy girl / I’m lucky that you picked up / Lucky that you stayed on / I need someone to put this weight on"

Sunt un nemernic nerecunoscător care crede că lumea se învârte după el! Lumea asta mi-a oferit tot ce am dorit: sentimentele cele mai frumoase, motive de bucurie, nenumărate clipe de succes, vise îndeplinite, aspirații depășite și nu în ultimul rând iubirea ta. Și ce fac eu? Ce returnez eu în schimbul a toate astea? Nimic. Vid. Zero. Absorb tot ce este frumos, tot ce îmi oferă lumea mai bun: încredere, sentimente, locuri, secrete, povești, imagini și istorii și le transform pe toate în ceva otrăvitor care sălășluiește în adâncul meu. Și e atât de ticălos acest sentiment, atât de perfid, încât naște doar lașitate, mândrie exagerată și răutate. Azi dimineață, după un weekend departe de aici, am spus un lucru ciudat: aici este doar prostie și răutate. Oamenii proști sunt răi, pentru că un om deștept nu poate fi așa. Apoi am realizat că de fapt sunt trei componente: sărăcie, prostie și răutate. Și merg mână în mână. Și le posed și mă conduc: sunt sărac pentru că nu știu să mă bucur de ce am, sunt prost pentru că nu știu niciodată ce decizie să iau și mereu aștept pe altcineva care să mă conducă și să își asume responsabilitatea în locul meu și sunt rău pentru că accept asta doar ca să cârcotesc. Sunt suma propriilor temeri. Un produs dezamăgitor între inimă, suflet și creier. Mă urăsc! Mă urăsc pentru că simt că aduc prea puțin în locul abundenței pe care o primesc. Sunt un plafonat frustrat, care nu e vrednic de nimic. Un om sărac, de la care nu ai ce lua și nici ce învăța. Am eșuat singur și sigur pe mine în cel mai grandios proiect: existența proprie. Aș vrea să fug, aș vrea să țip, aș vrea să mă ascund. Sunt stupid și nu știu să fac nimic. Sunt plătit excesiv pentru o activitate banală. Am eșuat și mă simt vinovat pentru toată încrederea pe care am primit-o din partea tuturor. Postarea asta nu e despre a atrage sentimente nobile sau păreri de rău; este pentru a accepta conștientizarea eului propriu și a trăi cu mine însumi așa. Îmi pare rău că nu am curajul să fiu mai mult, să îmi propun mai mult și să dezamăgesc mai puțin. Ah! Melodia se cheamă așa pentru că a fost trasă în studioul lui Marvin.

Sometime Around Midnight

"As you stand / Under the bar lights / And the band plays some song about forgetting yourself for a while / And the piano's this melancholy soundtrack to her smile / And that white dress she's wearing, you haven't seen her / For a while"

De mult timp vreau să scriu despre piesa asta. Este atât de bună! Atât de frumos scrisă și magistral interpretată. Toate sentimentele sunt acolo, vocea e perfect adaptată: curiozitate, gelozie, intrigă, melancolie, regrete, mândrie, dragoste, pasiune, fascinație, scârbă, dispreț, tristețe, singurătate. Sunt toate în vocea lui! Și versurile... Versurile nu au nevoie de nici o completare. Și cel mai mult mă bucur că le-am trăit în viața asta.

"And it starts
Sometime around midnight
Or at least that's when you lose yourself
For a minute or two

As you stand
Under the bar lights
And the band plays some song about forgetting yourself for a while
And the piano's this melancholy soundtrack to her smile
And that white dress she's wearing, you haven't seen her
For a while

But you know
That she's watching
She's laughing, she's turning
She's holding her tonic like a cross
The room suddenly spinning, she walks up and asks how you are
So you can smell her perfume
You can see her lying naked in your arms

And so there's a change
In your emotions
And all of these memories come rushing like feral waves to your mind
Of the curl of your bodies, like two perfect circles entwined
And you feel hopeless, and homeless, and lost in the haze of the wine

Then she leaves
With someone you don't know
But she makes sure you saw her, she looks right at you and bolts
As she walks out the door
Your blood boiling, your stomach in ropes
And then your friends say "What is it? You look like you've seen a ghost."

Then you walk
Under the streetlights
And you're too drunk to notice that everyone is staring at you
You just don't care what you look like
The world is falling around you

You just have to see her
You just have to see her
You just have to see her
You just have to see her
You just have to see her

You know that she'll break you in two"

Used To Love You

"I don't know why I cry / But I think it's 'cause I remembered for the first time / Since I hated you / That I used to love you"

Mi-a lipsit Gwen Stefani. Trebuie să recunosc asta. Mi-a plăcut de Gwen încă de când a devenit celebră cu No Doubt și albumul Tragic Kingdom. Era ușor să iubești o blondă frumușică ce își plângea de milă în Just A Girl și apoi rupea inimi în Don't Speak. Și nu doar acele două melodii care i-au făcut celebri la nivel mondial au fost bune, ci și parte din cele lansate ulterior în cariera ei solo. Dar revenirea asta este atât de bună și atât de puternică încât mă trimite cu gândul direct la Tragic Kingdom și la Don't Speak.

Glumind aș putea crede că Gwen are nevoie de o despărțire dureroasă de fiecare dată când vrea să lanseze un asemenea hit. Nu o să fac analogia dintre Used To Love You și Don't Speak deoarece ea a recunoscut deja că actuala melodie este cu mesaj pentru proaspătul fost soț. Caz rezolvat! Nu, îmi place melodia asta pentru că e scrisă din suflet, cu suflet. Se vede suferința ce doar o despărțire după o dragoste pasională o poate cauza. Este genul de despărțire care vine după încercări și încercări de a te sincroniza cu persoana iubită, genul care în timp ce se întâmplă te schimbă, iar după ce se petrece te fărâmă. Genul ăla care te face să spui că vei fi mai puternic, dar care în realitate te face mai retras și mai fragil, mai bine camuflat într-o mască dură. Îmi aduce aminte de multe momente această melodie a lui Gwen, dar nu am regrete. Regretele nu funcționează și orice semn lăsat a fost de mult transformat în țesut cicatrizat. Mă opresc aici deoarece melodia nu are nevoie de alte explicații și Gwen spune perfect ce era de spus. Timpul trecut din titlu o ajută pe Gwen să promită un viitor album de senzație. Nu pot decât să apreciez acest superb comeback și aștept cu mare interes și albumul, deși regret că melodia care dă tonul lui a intrat în mainstream airplay prea devreme și prea mult, astfel încât există un risc destul de mare ca lumea să se plictisească de ea până atunci. Timpul va face însă dreptate.

Good Thoughts Bad Thoughts

"You gravitate to that which you secretly love most / You meet in life the exact reproduction of your own thoughts / There is no chance, coincidence or accident / In a world ruled by law and divine order / You rise as high as your dominant aspiration / You descend to the level of your lowest concept of your self"

Având în vedere evenimentele din acest final de săptămână, în timpul liber pe care l-am avut m-am lăsat să mă pierd în muzică. Cea mai bună melodie, singura care mi-a rezumat toate stările, care a vibrat pe ceea ce am simțit, care a subliniat în egală măsură bucuria unei aniversări cu tristețea unei despărțiri a fost asta. Despre Funkadelic trebuie și urmează să scriu mai mult. Și mai ales despre melodia asta. Dar acum e târziu, eu sunt obosit și nu vreau să uit să scriu despre melodia asta.

"Travel like a king
Listen to the inner voice
A higher wisdom is at work for you
Conquering the stumbling blocks come easier
When the conqueror is in tune with the infinite
Every ending is a new beginning
Life is an endless unfoldment
Change your mind, and you change your relation to time

You can find the answer
The solution lies within the problem
The answer is in every question
Dig it?
An attitude is all you need to rise and walk away
Inspire yourself
Your life is yours
It fits you like your skin

The oak sleeps in the acorn
The giant sequoia tree sleeps in its tiny seed
The bird waits in the egg
God waits for his unfoldment in man
Fly on, children
Play on

You gravitate to that which you secretly love most
You meet in life the exact reproduction of your own thoughts
There is no chance, coincidence or accident
In a world ruled by law and divine order
You rise as high as your dominant aspiration
You descend to the level of your lowest concept of your self
Free your mind and your ass will follow

The infinite intelligence within you knows the answers
Its nature is to respond to your thoughts
Be careful of the thought-seeds you plant in the garden of your mind
For seeds grow after their kind

Play on, children

Every thought felt as true
Or allowed to be accepted as true by your conscious mind
Takes roots in your subconscious
Blossoms sooner or later into an act
And bears its own fruit
Good thoughts bring forth good fruit
Bullshit thoughts rot your meat
Think right, and you can fly
The kingdom of heaven is within
Free your mind, and your ass will follow

Play on, children
Sing on, lady"

Rămas bun

Azi dimineață la 11 ai decis să ne spui "la revedere" și să pleci ușor dintre noi. Îți mulțumesc pentru tot și o să port mereu cu mine ultima noastră discuție pentru că așa am ales să te țin minte. Mă bucur că în acea zi am avut câteva minute doar pentru noi doi, că ți-am strâns mâinile și că am vorbit ca doi prieteni vechi. Nu mă gândeam că timpul va trece atât de repede și atât de neiertător peste tine. Acum două seri am spus o rugăciune pentru tine și faptul că azi dimineață a fost senin și un pic de soare înseamnă că a ajuns unde trebuie. Nu aș fi vrut să pleci plângând dintre noi după o viață împlinită prin multă muncă. Acum ești acolo sus, alături de toți vechii tăi prieteni și sper că vei fi din nou la fel de glumeț cum erai atunci când alergam prin curte și deranjam tot. Am lacrimi în ochi în timp ce scriu aceste rânduri pentru că nu am apucat să îmi iau la revedere cum aș fi vrut și să îți spun că te-am iubit. O să îmi amintesc mereu de "mașina roșie", de casetele din ea și de cât de mult o îngrijeai tu. Îmi pare atât de rău acum pentru ultimii ani, ani în care aș fi putut să te vizitez mai des și să mai stăm de vorbă. Mă bucur că te-am avut în viața mea și îți mulțumesc pentru tot. Rămas bun, bunicule și odihnește-te în pace!

Erase & Rewind

M-am apucat din nou de la început de al doilea curs de chitară. Și de al doilea curs de Java pentru a treia oară. În ultima vreme nu am bifat prea multe reușite pe partea de dezvoltare proprie și lucrul ăsta mă deprimă. Nu la modul absolut, dar atât cât să îmi pun semne de întrebare. Nu poate fi OK dacă încerci să înveți un lucru și nu reușești oricât ai încerca. Am și comparația perfectă între punctele de ruptură. La chitară merg perfect acordurile individuale, făcute în ritmul meu sau după modelul clasic D -DU - UD. Merg și unele bucăți de solo. Totul frumos. La Java merge OK partea de sintaxă, explicații, mod de funcționare, clase, obiecte, metode simple și așa mai departe. Însă în momentul când încerc să dezvolt acordurile cu un alt ritm, să merg spre un pic de relaxare este la fel ca atunci când încerc să fac metodele să se apeleze între ele: eșec total! De ce? Nu îmi pot explica de ce, dar știu că firea mea mereu grăbită și impulsivă are un aport mare în acest eșec. Dar sunt și părți bune atunci când eșuezi. Am ocazia acum să repet și să fixez melodii uitate: "Hey, Joe", "A Girl Like You", "Wild Thing". Sunt doar o parte din cele pe care le uitasem, deși îmi plac foarte mult. Acum sună și mai bine parcă. La Java lucrurile sunt mai ciudate, în sensul că unele chestii le fac direct în cap, iar altele nu mai îmi ies nici pe hârtie. Este o perioadă tare ciudată. Încerc totuși să mă țin ocupat ca să nu mă gândesc mai mult la clipele deloc frumoase ce vor urma și care nu sunt deloc departe. Și oricât mi-aş dori ele nu țin de mine de această dată...

I Belong To You

"You are the flame in my heart / You light my way in the dark / You are the ultimate star / You lift me from up above / Your unconditional love / Takes me to paradise / I belong to you / And you / You belong to me too"

În seara asta am simțit nevoia să îl ascult pe Lenny Kravitz. Nu știu de ce, dar pur și simplu asta am vrut. Am pornit YouTube și am dat play la prima sugestie prezentată, apoi l-am lăsat să meargă pe fundal. Și deodată vine asta. Nu știu de ce, dar melodia asta mereu mă face să mă gândesc la tine. Indiferent de clipa în care o ascult, mereu mă gândesc la tine. Este o melodie atât de frumoasă și atât de sinceră încât parcă o știu de o viață. Are versurile perfecte și îmi pare rău că nu ți-am spus-o mai devreme, dar te-aş iubi pe melodia asta la nesfârșit. Și nu știu de ce, dar Lenny mă duce mereu cu gândul la tine. Știu că îți place, îmi place și mie, dar o asemenea alipire a energiilor mi se pare fascinantă. Te iubesc, Corina, pentru tot ce ești și pentru tot ceea ce mă faci să simt! Melodia asta a fost scrisă pentru tine și nu există alte lucruri în plus pe care le-aş putea spune mai bine.

You are the flame in my heart
You light my way in the dark
You are the ultimate star

You lift me from up above
Your unconditional love
Takes me to paradise

I belong to you
And you
You belong to me too

You make my life complete
You make me feel so sweet

You make me feel so divine
Your soul and mind are entwined
Before you I was blind

But since I've opened my eyes
And with you there's no disguise
So I could open up my mind

I always loved you from the start
But I could not figure out
That I had to do it everyday

So I put away the fight
Now I'm gonna live my life
Giving you the most in every way

I belong to you
And you
You belong to me too

You make my life complete
You make me feel so sweet

Oh I belong to you
I belong to you
And you, you
You belong to me too

You make my life complete
You make me feel so sweet

Oh I belong to you
I belong to you
And you, you
You belong to me too

You make my life complete
You make my life complete
You make me feel so sweet

Oh I belong to you
I belong to you
And you, and you
You belong to me too

You make my life complete
You make my life complete
You make me feel so sweet

Over The Hills And Far Away

Led Zeppelin, Jimmy Paige, John... Mereu John. Ca o ironie a sorții de fiecare dată când încerc să mă îndepărtez puțin de ei, ceva mă atrage imediat înapoi. Ca și acum. Și totul datorită lui John. Dar să încep ușor. Nu am fost niciodată fan Led Zeppelin. Nu am ascultat niciodată Led Zeppelin. Știam și auzisem de ei încă de când eram nu mai mare de 12-13 ani. Toată lumea vorbea numai la superlativ despre ei și exact asta m-a făcut să îi ocolesc atâta timp. Nu vreau să îmi placă ceva doar pentru că place la toată lumea. Vreau să îmi placă ceva pentru că descopăr eu. Este greu în ziua de azi să mai faci asta, dar iată că nu e imposibil. Primul meu contact muzical cu ei a fost în 1997 sau 1998, nu mai țin minte exact anul când s-a re-lansat Godzilla. Asta deoarece Jimmy Paige a cântat cu Puff Daddy melodia Come With Me, despre care aveam să aflu mai târziu că este bazată pe melodia Kashmir a celor de la Led Zeppelin. Mi-a plăcut melodia și cum MTV era ÎNCĂ un post muzical deosebit am văzut la o emisiune gen making-of ceea ce spuneam anterior despre originea melodiei și așa am aflat că Jimmy Paige este chitaristul celor de la Led Zeppelin. Cam așa îmi aduc aminte primul contact cu Jimmy Paige.

Mergem pe repede înainte și după ce începe fascinația față de John îl văd din nou pe Jimmy Paige în niște poze de grup alături de Slash, John, Tom Morello și încă vreo alți câțiva super chitariști. OK! Deci omul e tare dacă a apărut în ditamai sesiunea foto cu toți ceilalți. Și tot nu mă duce dorința spre ei. Iar John și aflu că motivul pentru care s-a apucat de chitară este solo-ul de la Stairway To Heaven. Hai să îl văd pe YouTube. Pornesc, urmăresc, nimic care să mă dea pe spate. Trec mai departe. Citesc biografia lui Slash și văd iar scris Jimmy Paige și Led Zeppelin. Ce naiba?!?! Iar Stairway To Heaven? Iar. Parcă îmi place puțin acum. Dar nu suficient. Trec mai departe. Obosit, într-o seară las YouTube să aleagă un playlist pentru mine. Surpriză! Apare Wet Sand Osaka 2007. Nu o știam. Mă gândesc "este 2007, spre finalul turneului Stadium Arcadium și deci John era deja plictisit și ca și plecat" dar spun "hai să o las totuși, pentru că nu o știu". Și începe! Începe atât de bine încât este mind-blowing. Urmăresc fascinat și mă gândesc "ce intro fenomenal a putut face John!". Începe Wet Sand, Anthony se oprește pentru că uită versurile, nimic nou. Hai să o mai pun odată de la început pentru intro. Doamne, cât de bine sună! Parcă este parte din Wet Sand. Parcă așa trebuia să înceapă dintotdeauna. Îl aud pe Anthony spunând ceva despre Led Zeppelin, dar nu dau importanță. Cobor la comentarii și văd cum toți scriu faptul că intro-ul făcut de John este de fapt luat dintr-o melodie a celor de la Led Zeppelin. Hmm... Dar oare ce melodie? Mai jos scrie cineva "it's Over The Hills And Far Away". Hmmm... Ia să o caut să văd dacă e așa. Și o caut, o găsesc și îi dau play. Și rămân pe ea. Până la sfârșit. Și apoi dau replay. Și apoi mă întorc la versiunea lui John. Sunt identice! John, geniu nebun, ai pus intro-ul ăla genial al lui Jimmy Paige pe una din cele mai bune melodii ale voastre! Doar tu o puteai face. Și așa am descoperit Led Zeppelin, mulțumită lui John. Normal că acum ascult și alte melodii de-ale lor și înțeleg de ce atâta vâlvă în jurul lor și al lui Jimmy Paige. Și parcă nici Stairway To Heaven nu mai sună atât de plictisitor acum... Între timp titlul clipului a fost completat corespunzător, dar John... John a fost din nou motivul.

Și originala:

Post

Nu am mai scris de multă vreme și în seara asta am puțin timp ca să îmi aștern gândurile. E început de toamnă și în același timp este și o vară târzie, o perioadă ce seamănă puțin cu furtuna din mine. "Furtună"... Un cuvânt greu, dar care aici trebuie interpretat în sensul lui bun. Am o furtună de sentimente care se descarcă în mine și care răbufnește în exterior prin chitara mea. Fiecare notă greșită, fiecare deget pus aiurea, fiecare minut de exercițiu m-au adus aici. Sunt în punctul în care îmi pot exprima gândurile și sentimentele cu ajutorul câtorva note bine legate. Și mă simt mândru! Nu. De fapt mă simt al naibii de mândru! O fac pentru că știu că spre deosebire de prima dată, acum nu am mai fugit de provocare și am muncit pentru a putea, chiar și pentru câteva clipe, să trăiesc "Under the Bridge" la adevăratul ei nivel. Și nu sunt trist, nici melancolic, ci doar fericit că sunt aici. Este un mare pas pentru mine. Spun asta pentru că eram doar un copil de 13 ani când am auzit prima dată All Saints cântând "Under The Bridge" și m-am îndrăgostit de ea de la prima audiție. Era o melodie specială din atât de multe motive și nici nu bănuiam totuși ce ascunde în spatele ei. Apoi am văzut pe MTV absolut întâmplător (da, MTV difuza și MUZICĂ adevărată în acele vremuri) versiunea celor de la RHCP. Și nu mi-a plăcut. Am urmărit însă clipul pentru că mi s-a părut interesant tipul cu părul lung care umbla pe străzi și își spunea povestea, mergând printre oameni simpli și împărțind zâmbete cu ei. Părea autentică toată scena, fără nimic regizat sau pregătit. Era ceva frumos, dar tot All Saints mi se păreau mai cool. Au mai trecut câțiva ani și o dată cu adolescența mea am început să fiu atras mai mult de versiunea celor de la Peppers. Ușor-ușor am pierdut și mp3-ul cu versiunea celor de la All Saints. Este atât de ciudat... Dar, revenind, "Under The Bridge" a fost in mod clar primul meu contact cu cei de la RHCP. Băiatul cu fes care ține chitara în brațe la început nici nu l-am observat timp de câțiva ani buni. Este atât de amuzant acum când mă gândesc. Însă solistul... Solistul avea acel ceva care să te facă să vrei să îl revezi. Cine s-ar fi gândit? Din 1997 și până acum sunt 18 ani. De atât timp am avut nevoie pentru 14 secunde. Dar în acele secunde îi simt mai aproape decât oricând, înțeleg anxietatea, izolarea, durerea, genialitatea și fragilitatea lor. Și asta mă face să apreciez și mai mult iubirea mea pentru tine, să mă bucur și mai mult de ce avem împreună și să îmi doresc și mai mult. Versiunea de la All Saints? Am descărcat-o anul trecut doar ca să o pun într-un director unde nu umblu niciodată. E ca și cum ai pune un gândac urât la insectar doar pentru că trebuie. Nu cred că o voi mai asculta prea curând. Însă originala... Originala promit că ți-o voi cânta live când ne vedem data viitoare. Te iubesc!

Feel

OK, Robbie! In sfârșit te voi vedea și asculta live. Am așteptat de mult acest moment și se pare că în sfârșit el va deveni realitate. Nu vreau să mă surprinzi cu nimic și nu vreau altceva decât să te aud cântând melodiile pentru care te țin aproape de sufletul meu. Știu că nu va fi ca la Knebworth, dar am toată încrederea că va fi ceva unic. Și noi vom fi acolo, ca să te SIMȚIM și ca să te TRĂIM! Let us entertain you!

Nu cunosc

Nu cunosc plăcere mai mare decât aceea când te îmbrățișez, iar trupul tău gol se lipește de al meu. Nu știu nimic să îmi placă mai mult decât să te sărut pe pielea ta fină și să îmi simt chipul mângâiat de emoțiile tale. Nu pot să mă gândesc la nimic mai frumos decât momentul în care ne sărutăm, întinși pe pat și cu soarele ascunzându-ne-n lumina lui. Ce cunosc este că buzele mele se bucură de aroma pielii tale de fiecare dată când te sărută. Ce știu este că mâinile mele respiră atunci când se plimbă pe umerii tăi goi. Ce gândesc este irosit atunci când este scris în cuvinte. Ce vreau? Vreau să îți spun că te iubesc și că în fiecare zi mă faci fericit, iar rândurile astea nu ar fi fost fără tine. Te iubesc, Corina!

Like You Don't Love Me

"You're up at 3 in the morn / Watchin' that triple x porn"

Nu știu de ce mi-a venit în minte melodia asta, dar Janet o spune atât de bine! Cred că este de prin 2004 sau ceva de genul și știu că mi-a plăcut de prima dată de când am ascultat-o. Este o clasică despre dragoste. Și este atât de... pătimașă ?!?

I saw your manhood rising /
'Cause you were fantasizing /
I guess that model with that lingerie got you excited /
That night when I crawled in bed /
Wearing that same teddy bear /
You only said I love you /
Kissed me then rolled over and slept /
Damn, is that all I get from you? /
'Bout to give me an attitude /
You need to make love to me /
Like you don't love me then /
Don't have to be gentle tonight /
Just be an animal tonight /
You need to make love to me /
Like you don't love me /
Just do me, baby /
Come on and drive me crazy /
Act like I'm not your lady /
Do me like you wanna do them other girls 
Do me, baby /
Come on an drive me crazy /
Act like I'm not your lady /
Do me like you wanna do them other girls 
Why you go tellin' your boys /
How you been breaking me off? /
Must be somebody else who's back you broke /
'Cause I didn't get none /
You're up at 3 in the morn /
Watchin' that triple x porn /
But you're so tired when you make love to me /
What did you learn?"

Doing It Wrong

"When a good thing goes bad it's not the end of the world / It's just the end of a world"

În seara asta m-ai înșelat. M-ai făcut să cred că am reușit să te îmblânzesc măcar pentru câteva zeci de secunde și apoi mi-ai arătat cât de mult mă înșel. Am avut încredere în tine dar, cumva, mereu aluneci din mâinile mele și mă lași trist. M-ai făcut să îți spun că te iubesc și mi-ai spus că mă iubești și tu prin cele câteva note pe care mi le-ai dăruit. Dar era doar o minciună. O minciună pe care am vrut să o cred. În seara asta m-ai învins, draga mea chitară! Mi-ai mințit degetele până s-au sinucis pe corzile tale reci și ai privit cum încrederea mea dispare cu fiecare notă greșită. Dar măcar acum știu cum minți. Și îți promit că mâine voi reveni și voi încerca din nou să te cuceresc. Și îți mai promit că voi fi mai bun decât astăzi. Și mâine vom zâmbi din nou împreună.

Come Over

Pentru că mi-ai dăruit-o demult și pentru că ascultând-o astăzi în căşti la muncă m-am gândit la tine și la cât de mult te iubesc!

Me And My Monkey

"We made tracks to The Mandalay Bay Hotel / Asked the bell boy if he'd take me and my monkey as well? / He looked in the passenger seat of my car and with a smile he said / 'If your monkey's got that kind of money sir, then we've got a monkey bed!'"

Mulțumită minunatului acord F, în această seară am decis să scriu despre una dintre melodiile mele preferate din repertoriul lui Robbie. Dacă aseară m-am oprit asupra fiecărui vers, mai mult sau mai puțin, din 'Sober', în seara asta vreau să punctez mai mult ideea de bază. Spre deosebire de 'Sober', care este și rămâne o melodie pop-rock, 'Me And My Monkey' este o baladă în adevăratul sens. Și ce poate fi mai frumos decât o baladă? Știu, majoritatea se grăbesc să asocieze termenul "baladă" cu termenul "romantism", dar din fericire aici nu este cazul. Mai frumos decât o baladă este o baladă pop-rock despre consumul de droguri, despre efectele lor, scrisă și interpretată de unicul Robbie Peter Williams într-o engleză impecabilă.

'Me And My Monkey' este un drum muzical printr-un scenariu de film din categoria comediilor-negre. Melodia nu este despre combaterea consumului de droguri, cât despre efectele acestuia. Întâmplările se succed treptat, construind un punct culminant ce vine rezolvat printr-un duel clasic. Însă ceea ce atrage atenția este minuțiozitatea fiecărui vers care nu risipește nici un cuvânt întâmplător și care plimbă personajul principal prin nenumărate întâmplări, decoruri și stări. Pornind de la exotismul unui drum până în eternul și fascinantul Las Vegas, personajul principal dirijează acțiunea după propriul ritm, cu un umor negru genial. Fac o pauză aici pentru a nota faptul că personajul principal este în realitate maimuța, alter-ego-ul care intră în acțiune după consumul de droguri, în ciuda faptului că multă lume ar crede că personajul principal este omul care povestește/execută întreaga poveste. Nu. Maimuța reprezintă un personaj imaginar cu puteri nebănuite, descoperit doar prin mirajul consumului de droguri. Revenind la poveste, odată ajuns în Vegas, personajul principal prezintă adevărul din sintagma "Sin City" asociată acestui oraș, lăsând liber exceselor de toate felurile: începând cu specificul camerei de hotel, continuând cu escortele comandate, cu mahmureala de după, cu încercarea de a recupera banii risipiți până atunci jucând "Black Jack", cu biletele la un concert venit prea târziu și încheind cu duelul armat cauzat de întreg lanțul de acțiuni. Este un drum absolut minunat, încântător descris și ironizat de Robbie. Melodia este în realitate o satiră despre cât de păgubos este consumul de droguri, despre faptul că acesta ne poate transforma în personaje fără discernământ, actori principali într-o comedie neagră. Dragostea nu este invocată deloc aici, deoarece un termen serios nu poate fi introdus într-o satiră de acest nivel. Toate consecințele serioase sunt ridiculizate, toate stările rele sunt transformate în zâmbete și cred că tocmai de asta îmi place atât de mult melodia asta: pentru că descrie absolut amuzant lucruri care altfel ar șoca. Ultimul vers 'How did I get mixed up with this fucking monkey anyhow?' reprezintă trezirea la realitate a personajului și este automat indusă ideea că urmează o evaluare a celor întâmplate anterior, lucru care face ca melodia să mai fure un ultim zâmbet chiar și la final. Este de apreciat că Robbie a decis să încheie melodia în aceeași notă în care a și început-o: amuzament. Tocmai de aceea îmi face o deosebită plăcere să mă întorc la această melodie, pentru că ea mă face mereu să zâmbesc în ciuda mesajului clar care este mascat sub ilaritatea versurilor. Consider că este o baladă clasică, care din păcate nu a beneficiat de o expunere suficientă și care spune o poveste tristă într-un mod unic și amuzant.

Subiectul delicat al consumului de droguri este prezentat de Robbie cu mult sarcasm și cu zâmbetul de buze, un zâmbet ce ascunde însă amarul experiențelor de acest gen. 'Me And My Monkey' este satira lui "Scarface" și a tuturor personajelor reale ce consideră că doar așa pot fi stăpânii lumii. Dincolo de toate astea ea rămâne un îndemn de a NU ceda tentației acestei lumi. Niciodată. Nici măcar în Vegas unde este mereu valabilă zicala "what happens in Vegas, stays in Vegas". Ca ultimă idee, Vegas este orașul mirajelor de toate felurile, un oraș cu valori în non-valori, un loc în care falsul este artă și nu degeaba maimuța alege această destinație. Mirajul drogurilor este perfect comparat cu mirajul din Las Vegas. Robbie efectiv ambalează perfect acest mesaj și îl livrează publicului din postura de regizor, actor și scenarist. Liniște în sală, maimuța privește!

Sober

"I don't wanna be the girl who laughs the loudest / Or the girl who never wants to be alone / I don't wanna be that call at 4 o'clock in the morning / 'Cos I'm the only one you know in the world that won't be home"

Fac o mică pauză și mă opresc aici pentru că mă dor degetele de la minunatul acord F. Ascultam acum ceva timp melodia asta și nu reușeam să leg toate punctele. De plăcut mi-a plăcut de când am ascultat-o prima dată, dar pe măsură ce timpul a trecut și eu m-am mai maturizat, am redescoperit-o cu un mesaj mult mai puternic. Mult mai complex, mai ascuns de primul gând. Și asta pentru că la început am privit-o ca pe o melodie anti-drog. Sunt destule însă care au un astfel de mesaj, dar melodia lui Pink este de fapt un mesaj despre singurătatea acestei lumi, despre extremele ei, despre lumea reală redescoperită după lumea fanteziei.

"Sober" (treaz) este titlul cel mai puțin probabil să fie folosit pentru o melodie de acest gen, dar Pink a avut curajul de a-si centraliza melodia în jurul efectului benefic de după și nu a încercat să dilueze mesajul ca un avertisment dat înainte. Primele două versuri sunt perfecte pentru extreme, extremele fiind mereu modelele urmate. Așadar "the girl who laughs the loudest" este cocaina, în timp ce "the girl who never wants to be alone" reprezintă heroina. Stările sunt imaginea efectelor total opuse ale celor două. Ultima parte a primei strofe reprezintă singurătatea sentimentală, iubirea, subiect prin absență, fiind drogul care face cele mai multe victime. Împreună, toate trei sunt reprezentate magistral sub forma unor personaje comune, aparent banale. Urmează refrenul cu prima parte "Ah the sun is blinding / I stayed up again / Oh, I am finding / That's not the way I want my story to end" în care noaptea își pierde statutul de aliat, de veșnic confident. Da, aici noaptea este acel prieten care te-a înșelat încă o dată să repeți același păcat sperând într-un alt final. Urmează apoi partea a doua a refrenului cu "I'm safe / Up high / Nothing can touch me / But why do I feel this party's over? / No pain / Inside / You're my protection / How do I feel this good sober?" care arată cele două extreme ale oricărei dependențe: momentul de maxim și momentul de amorțeală. Momentul de rătăcire, de nedumerire, în care maximul trece este salvat de lipsa durerii prin descoperirea drogului în persoana iubită. Cea de-a doua strofă începe cu "I don't wanna be the girl who has to fill the silence / The quiet scares me 'cause it screams the truth" și este absolut perfectă! Ea reprezintă temerea de absență a personalității care duce la tăcerile lungi și inconfortabile, la momentele în care eșuezi în a fi tu și în care realizezi că fiecare secundă de liniște spune mai multe despre tine decât orice altceva. Singurătatea acestui gând este motivul pentru care iubirea este prezentată și ea ca un drog. Ultimele două versuri ale strofei reprezintă repetiția caracteristică persoanelor lipsite de încredere în sine și fac trecerea către refren printr-un pre-chorus absolut fabulos: "Ah, the night is calling? / And it whispers to me softly come and play / Ah, I am falling / And if I let myself go I'm the only one to blame". Acest pre-chorus este explozia întregii melodii, din punctul meu de vedere. El reprezintă lupta fiecăruia dintre noi cu propriile slăbiciuni, luptă care este cel mai greu de câștigat noaptea. Noaptea revine aici ca acel prieten fals, amintit anterior, care ne corupe prin plăcerea aceluiași păcat la nesfârșit. Invitația la joacă este tentația păcatului prea plăcut pentru a fi refuzat, sentimentul simțit atunci când aluneci fiind suprem și inegalabil. Este suprem pentru că știi că îți aparține, este inegalabil pentru că este decizia ta fără a depinde de cea de-a doua parte, fără a mai avea nevoie de o a doua părere. Urmează refrenul care se termină într-o explozie: "I'm coming down, coming down, coming down / Spinning 'round, spinning 'round, spinning 'round / Looking for myself - SOBER". O explozie de sentimente ce te părăsesc în timp ce te prăbușești încercând să te regăsești pe tine. Să îți regăsești adevăratul eu. Faptul că acțiunile sunt repetate fiecare de trei ori sporește sentimentul de vertigo, de nedumerire, de anxietate și ne creează senzația de vid sentimental. Ca după fiecare drog, la final te simți pustiu. În ultima strofă: "When it's good, then it's good, it's so good till it goes bad / Till you're trying to find the you that you once had / I have heard myself cry, never again / Broken down in agony just tryna find a friend" este prezentat modul în care fiecare încearcă să găsească o scuză pentru că s-a simțit bine, știind că face o greșeală. Și "Till you're trying to find the you that you once had" este exact despre încercarea noastră eternă de a ne regăsi propria persoană la momentul zero, momentul în care eram fără de păcat. Este dorința supremă de a găsi butonul de reset pentru greșelile pe care le-am făcut în viață cea care ne împinge mereu spre alte greșeli. Este încercarea de a retrăi fiecare sentiment la acea maximă intensitate care te cuprinde PRIMA DATĂ când îl simți! Ultimele două versuri reprezintă eșuarea acestui lucru, cu veșnica promisiune deșartă "niciodată de acum înainte" și cu agonia de a porni de la zero.

"Sober" reprezintă un tur de forță pentru Pink, iar finalul melodiei conține strecurat în refren un amănunt genial. Este vorba de un vers întrebare ce încununează toată melodia: "Will I ever feel this good sober?". Este genul de întrebare care te face să înțelegi că te-ai plimbat într-un carusel plin de sentimente extreme, dar când să cobori realizezi că mai vrei să mai dai o tură. Și în realitate este dependența de sentimente puternice cea care ne face să nu ne dorim să fim treji niciodată...

Breaking Bad

A trecut ceva vreme de când nu am mai trecut pe aici și m-am gândit că merită efortul din moment ce acum două zile am văzut ultimul episod din "Breaking Bad". Știu că în nota obișnuită am ajuns cam târziu la petrecere, dar tot e bine că nu am ratat-o. "Breaking Bad" este genul de serial care respiră originalitate prin fiecare episod. De două zile s-a terminat și de două zile încerc să îmi revin. Asta în condițiile în care de-a lungul lui nu am simțit vreo urmă de atașament față de personaje, nu pentru că nu ar fi jucat excelent, ci pentru că tocmai excelenta interpretare m-a făcut să consider tot serialul un balon de săpun care va pluti la infinit, fără nici un fel de finalitate. Este genul de serial nevinovat, greu de încadrat într-un anume gen, care îți dă mai mult de gândit la final decât pe parcursul celor cinci sezoane. Adică, oare chiar s-a terminat? Asta a fost tot? A oscilat dintr-o extremă în alta atâta timp și acum s-a oprit cum? Nici bine, nici rău, doar OK. Dar tocmai genul ăsta de OK este genul care te nemulțumește pe deplin. Nu știu cum să enorm asta. Este un OK care de fapt a stârnit o întreagă revoltă în interiorul meu. De ce așa? După un asemenea vertigo, realizezi că fiecare personaj a crescut dramatic, deși nu observi asta când episod după episod acțiunea curge în valuri. OK, din nou OK, dar de ce trebuie să atingă o limită? Adică întreg serialul este conceput în jurul ideii de libertate fără limită și totuși în ultimul sezon limita este atinsă încă din start. De ce? De ceeee?! Am iubit personajul lui Walter. L-am iubit tocmai datorită defectului de a încerca să fie perfect în imperfecțiunea lui. Este un personaj magistral, un personaj care trage cortina peste tot serialul și își atrage toate meritele. Într-un fel este la fel de lacom și în a acumula laudele. E ciudat cum un personaj fictiv este apreciat atât de mult în lumea reală. Cam atât despre "Breaking Bad" pentru că e târziu, iar oboseala își pune amprenta asupra creativității și logicii. Nota 10 pentru un serial unic. Nota 10 pentru un Walter White magistral!

Je t'aime, Corina

Toujours!

5 Martie 1970

Adică acum fix 45 de ani se năștea John. Chitarist, compozitor, liricist, backing vocal, solist, producător, om, geniu. Atunci când am pășit mai adânc în această lume nu credeam că voi fi efectiv fascinat tocmai de el. Având în vedere că nu pusesem niciodată mâna pe un instrument muzical era cel mai puțin probabil să îmi placă tocmai chitara. Adică serios acum: chitara este un instrument al naibii de greu, destul de dureros pentru degete și extrem de complex. Știu că la televizor totul pare banal și la îndemâna oricui. Știu pentru că până nu demult eram și eu acolo. Și totuși s-a întâmplat.

A început cu o întrebare simplă, în timp ce urmăream clipuri pe YouTube: cine este acest John despre care vorbesc toți? Apoi curiozitatea: de ce spun toți că a fost cel mai bun? Apoi intriga: dacă a plecat ca să facă propria muzică, ce fel sună asta? A urmat uimirea: wow, dar ăsta are chiar atâtea albume? Apoi descoperirea: cât de bine sună melodia asta; de fapt tot albumul. Apoi dorința de a înțelege versurile: de ce a scris așa și de ce are versuri atât de complicate și strofe care nu se repetă? Nedumerirea: cât de diferit sună albumul ăsta față de celălalt. Explicația: aahhh, se droga la momentul ăla și nu mai era în formație. Și așa, încet, încet, John s-a strecurat pe sub pielea mea. Cu fiecare vizualizare imi doream să înțeleg mai bine cum reușește să scoată acele sunete din chitară și să mă întreb cât de greu poate fi. Am ajuns să îl descopăr în totalitate, cu toate fețele lui: genialitate, rock-star, anxietate, sufletist, egoist, umil, mândru, nebun, ciudat, amuzant, paranoic. John este ca un râu, dar nu ca unul obișnuit. Nu. Este ca un râu sălbatic de munte: mereu schimbându-şi cursul, lărgind marginile, învolburat, imprevizibil, rapid, luând cu el elemente din tot ceea ce îi iese în cale și refuzând să ajungă la un capăt, refuzând limitarea. Pentru că m-a făcut să pun mâna pe chitară și să încerc să descopăr frumusețea melodiilor și a muzicii, astăzi îi urez un La Multi Ani lui John Anthony Frusciante! Omul, chitaristul, geniul! Și pentru că prin muzica sa John și-a trăit întreaga viață și și-a exprimat cele mai sincere emoții și sentimente el este unul dintre eroii mei personali și un model de profesionalism, cel mai rebel dintre toți :)

Love You More

"I've been away too long / And everyday I missed you more / You look like you did before / Only prettier / Everyday I love you more"

Hey! M-am gândit azi la tine, la noi și pur și simplu mi-a venit melodia asta în minte. Este veche, dinainte să ne cunoaștem, de pe vremea când eram un fan înfocat AvB :) Și ca orice melodie pe care o prețuiesc, m-am gândit să o împart cu tine, de fapt să ți-o fac cadou împreună cu cele mai frumoase gânduri ale mele. Nu știu de ce, dar melodia asta mă face să plutesc, mă face să visez la noi doi și la clipele când soarele se strecoară ușor pe geam în camera în care noi doi stăm îmbrățișați în pat și mă face să-mi doresc ca acele momente să nu fie doar un clipit al unei dimineți prea grăbite pentru a zăbovi un pic mai mult deasupra iubirii noastre; mă face să îmi doresc ca acea împreunare perfectă a cosmicului cu noi să dureze la nesfârșit, ca dragostea noastră să se vadă mereu ca o dimineață de vară pe malul mării, când nisipul ud îți construiește toate visele și mâinile noastre nasc nemurire. Te iubesc!

Losers

"We've all tried to be on top of the world somehow / 'Cause we have all been losers"

Cam așa m-am simțit toată săptămâna, adică exact ca un 'effin loser. Te sărut!

Double Talkin' Jive

"Back in town an'my all new friends / They sayin' 'How ya been?' / Fucked up and outta place / That's how I felt back then / Double talkin' jive"

Singura melodie în care Slash folosește influențe de flamenco. Vorbim de fapt despre un solo latin în toată regula și recunosc că nu am auzit nimic similar la John. E ceva ciudat să auzi un chitarist ca Slash făcând parte de flamenco pe chitară dar, chiar după spusele lui, a profitat la maxim de niște influențe din acest gen pentru că i-a plăcut ritmul. În rest, melodia este destul de simplă și foarte directă ca mesaj: ești un prefăcut cu două fețe. De fapt mesajul melodiei reflectă ceea ce credea Axel Rose despre toți impresarii care se oferiseră să îi ajute în drumul lor spre a deveni celebri și a avea succes. Și nu doar el credea asta, ci toți din formație. Amuzant este că era perfect adevărat, pentru că majoritatea urmăreau doar să facă bani de pe urma lor. Ironic este însă că în cele din urmă chiar Axel s-a dovedit a fi un "double talkin' jive". Cam asta ar fi povestea din spatele melodiei.

De ce am ales-o? Pentru că sunt un veșnic perdant sub aura mea de invincibilitate. Pentru că nu reușesc nimic. Pentru că nu fac nimic. Pentru că mă complac. Pentru că gândesc prea mult și acționez prea puțin. Pentru că ezit și pentru că nu am realizat nimic până acum. Pentru că în realitate nu am nimic de oferit. Pentru că nu sunt talentat. Pentru că sunt un eșec în desfășurare. DAR, pentru că mă simt bine fiind eu. Pentru că îmi place să nu pierd și aleg doar ce e mai ușor, ca să fiu sigur că pot câștiga. Pentru că mă bucur că sunt un "human-waste" fără nici o realizare notabilă. Pentru că îmi place să nu fac nimic. Pentru că îmi place să nu am angajamente. Pentru că îmi place să pot face ce vreau. Pentru că aleg să pierd timpul cu toate lucrurile inutile în loc să mă bucur de el. Pentru că încă mai cred că nu voi îmbătrâni niciodată. Pentru că îmi place să fiu mereu privit ca cel care dezamăgește, dar să am mereu puterea de a surprinde și de a contrazice. Pentru că sunt o multitudine de luciri în sufletul meu și fiecare are propria sa voință, rațiune și voce. Așa că da; în final nu sunt altceva decât un alt "double talkin' jive" atât pentru mine cât și pentru cei din jur.

It's Alright

"Where to go and where to see / It's always been that way and it can never be / Well it's alright, yes it's alright / Give it all and ask for no return / And very soon you'll see and you'll begin to learn / That it's alright,yes it's alright"

Axel nu face un cover după original, ci efectiv rescrie sub formă de baladă întreaga melodie. Faptul că o face ca intro pentru November Rain este însă fabulos. Efectiv, Axel face aici ceea ce John face pentru toate melodiile sale: o improvizație pe introducere care se leagă perfect armonios cu începutul melodiei ce urmează. Știi ce urmează să cânte și totuși realizezi că este vorba despre un intro bazat pe aceleași note, în aceeași gamă și care ar putea declanșa melodia originală în orice clipă. Și totuși nu o face decât după ce ne arată cât de imperfectă poate fi o melodie completă. Așa este Axel! Un artist care a căutat mereu perfecțiunea, capricios și încăpățânat. Iar introducerea asta "taie" efectiv prin mine, pentru că știu cât de greu i-a fost până să ajungă un adevărat fenomen și înțeleg atât pasiunea, speranța cât și dezamăgirea din glasul lui atunci când face acest cover. Pentru el ăsta nu este un intro; pentru el ăsta reprezintă povestea vieții lui pusă în versuri. Și da, îmi place la nebunie faptul că mă regăsesc în nesiguranța lui, în simplitatea lui. Mi-a plăcut de la prima ascultare și îmi va plăcea mereu. Este despre mine... Despre... Toți!

Your Pussy's Glued To A Building On Fire

"The smile on my face isn't always real / But the way you make me feel is all that's really real"

John, 1994, te poți simți bine sau rău, dar tu alegi când să zâmbești. Și dacă i-ai păcălit înseamnă că nu înseamnă atât de mult.

State Of Love And Trust

"State of love and trust as I busted down the pretext / Sin still plays and preaches"

Pearl Jam nu ar fi existat fără Red Hot Chili Peppers. Ironia face ca atunci când ei deveneau faimoși și lumea începea să îi conștientizeze, RHCP să înceapă să coboare panta celebrității datorită problemelor lui John. Cu toate astea însă, Eddie Vedder și formația sa au făcut și încă fac o muzică ce reușește să te fascineze încă de la primele acorduri. Recunosc că am fost sceptic la început, dar pur și simplu mi-au plăcut de la prima audiție și am înțeles ceea ce Anthony și John au văzut la ei din prima clipă. Atât de diferiți și totuși atât de apropiați. Eddie este un artist extrem de talentat și cu o voce unică, perfectă. Este caldă atunci când trebuie, plină de răutate în momentele cheie și exprimă perfect starea lui. "State of love and trust" este despre decepția propriului eu și despre cât de fericit ești în acele momente în care ucizi o instanță a ta. Este despre nebunia care sapă sub piele, dincolo de gânduri. Este starea de dragoste și de încredere, două concepte abstracte, inexistente din punct de vedere material. Dacă restul stărilor sunt exprimate fizic prin zâmbete și lacrimi, salt și prăbușire, dragostea și încrederea nu se văd. Da, o privire avizată vede o privire, dar câți avem atâta experiență și mai ales câți ne lăsăm citiți de o privire? Și da, este o stare: iubirea și încrederea sunt o stare și nu două. Două stări definesc dragostea. Două persoane definesc un cuplu. Este despre doi care devin unu. Este despre cum poți să te pierzi încercând să le demonstrezi existența și despre cum poți pierde tot atunci când reușești să o faci. Și este o melodie al cărei nume mi se plimbă în cap de câteva zile și al cărei ritm m-a acaparat într-o lume unde nu mă lupt cu nimeni, ci doar mă plimb pe culoarele venelor mele încercând să-mi găsesc propriile instanțe de mult dispărute.

Angel

Angel came down from heaven yesterday / She stayed with me just long enough to rescue me / And she told me a story yesterday, / About the sweet love between the moon and the deep blue sea / And then she spread her wings high over me / She said she's gonna come back tomorrow

And I said, "Fly on my sweet angel, / Fly on through the sky, / Fly on my sweet angel, / Tomorrow I'm gonna be by your side"

Sure enough this morning came unto me / Silver wings silhouetted against the child's sunrise / And my angel she said unto me, / "Today is the day for you to rise / Take my hand, you're gonna be my man, / You're gonna rise" / And then she took me high over yonder

And I said, "Fly on my sweet angel, / Fly on through the sky, / Fly on my sweet angel, / Forever I will be by your side"

Un cântec pe care îl am în inimă și un cântec care pune în lumină partea timidă a celui care a fost unicul Jimi Hendrix, cel mai bun chitarist pentru totdeauna. Este un cântec care vorbește despre el în afara scenei, despre omul care iubea femeile, despre timidul incurabil și mereu nesigur pe el. Am ascultat azi de trei-patru ori melodia asta pe "repeat" și nu mă săturasem de ea. Și oricât aș fi vrut să mă gândesc la cineva anume, nu am putut. Aș putea plânge ascultând această melodie și nu mi-ar fi rușine dacă aș face-o. Nu mi-ar fi rușine pentru că este despre acea parte din noi, cea mai vulnerabilă, cea pe care o ascundem cel mai mult și cel mai bine, cea în care ținem toată dragostea noastră și cea din care vine puterea de a ne ridica și de a fi puternici pentru cei de lângă noi atunci când este nevoie. Este despre îngerul din noi toți și nu pentru o persoană anume...

La Guitarra

Pentru că pur și simplu m-a fascinat acum mulți ani, când eram nesăbuit, când eram superficial și când vara aceea părea că nu se va sfârși niciodată. Dar și pentru că fără să fi consumat acea etapă nu aș fi fost azi unde sunt acum. Tot așa cum John a descris The Empyrean pot și eu să descriu experiența mea în compania chitarei: un spațiu atemporal, în care cineva nu spune o poveste și nimic nu vine dintr-un început și nici nu reprezintă un drum spre un final. Este doar ceva ce depășește barierele lumii fizice și care se petrece la un nivel dincolo de conștientizarea noastră imediată. Nu este ceva care să fie perceput într-o ordine și nici care să te constrângă. Este... artă! Chitara este artă!

House Of The Rising Sun

“There is a house in New Orleans / They call the Rising Sun / And it's been the ruin of many a poor boy / And God I know I'm one”

Hey, îți mai aduci aminte de prima oară când ne-am cunoscut? De prima oară când ai simțit că zâmbetul este nu artă, ci fericire? Dar prima dată când ai făcut dragoste? Nu prima dată; prima dată când ai făcut DRAGOSTE cu adevărat... Dar de prima dragoste? A fost mult timp în urmă, știu. Dar ce spui de nopțile în care rătăceai pe străzi reci, în nopți calde de vară? Știi tu, atunci când mergeai cu urechile astupate de căşti, cu muzică special aleasă de tine pentru tine? Îți mai aduci aminte? Erai fără scop, rătăceai și credeai că așa va fi mereu. Dar de nopțile în care stăteai în pat, ascultai o baladă rock, să spunem "November Rain" și credeai că toată lumea adoarme fericită și cu iubirea în piept? Mai știi nopțile alea? Clipele alea în care credeai că vei rătăci așa la nesfârșit? Și nu pentru că vroiai, ci pentru că tu credeai că fericirea aceea, cea pe care doar iubirea ți-o poate da, nu e pentru tine. Îți mai aduci aminte? Dar de ziua în care ai plâns ultima dată? A fost de fericire? Dar când ai plâns ultima dată la despărțire, ai făcut-o pentru că în sfârșit aveai libertate? Cât de tânăr eram? Care a fost prima emoție și care a fost cea mai puternică? Dar pe care o ții minte cel mai bine? Și zi-mi, atunci când o derulezi în mintea ta, faci o pauză și te deconectezi de la prezent? Ai acel moment de melancolie? Știi, clipa aia când frumusețea emoției inițiale se amestecă și se diluează cu finalitatea gândului că "s-a terminat; a fost". Dar, chiar a fost?

Am atâtea gânduri amestecate și atâtea stări contrare, încât eram sigur că îmi va lipsi orice pentru a face vreun progres la chitară în seara asta. Și totuși, din ambiție, din frustrare, din nemulțumire... Toate emoțiile și toate întrebările au dispărut într-o clipă. A fost o clipă, prima de când cânt, prima în care m-am desprins de propria-mi minte, de numărătoarea aceea diabolică pe care o țin pentru ritm și în care... Nu m-am văzut de sus, dar m-am simțit ca și cum mă priveam de sus. A fost o clipă când am făcut corp comun cu a mea chitară, când nu am mai simțit-o ca pe un obiect, ci ca pe o parte din mine. A fost o clipă când m-am întrebat: "Asta chiar se întâmplă cu adevărat?". Și în tot acest timp ritmul mergea singur, pentru prima dată... Mâinile nu mai căutau. Mâinile găseau! Eu nu mai număram. Eu simțeam! A fost o clipă în care am simțit... Am simțit John! Am simțit cum este să fii una cu sunetul și cu ritmul, să reușești să simți chitara ca pe o extensie naturală a propriului sine. Sună clișeu, scriu greoi și mă exprim necioplit, dar am trăit-o. Pentru prima dată de când am început m-am simțit complet. Liber! Wow! Cât a fost de minunat... Tot ce știu acum e că mai vreau! Poate nu voi mai reuși prea curând, dar acum știu ce mă așteaptă; știu ce mă așteaptă și merită mai mult ca oricând. Te iubesc! Știi că o fac și nu, nu am fost supărat, ci doar obosit. Știi ce am cântat și știi deja și cum :-) Ai auzit-o deja, doar că era... Era vineri seară și un robot care număra :-)

Hunting for you

"I am the wreckage of my past / And I am not afraid to ask / I sail away my sanity just to find some company / Now darling / Everything I like’s illegal, seductive / Addictive, immoral, corrosive, destructive / Your addiction to danger makes me no stranger / It’s fashion, only fashion / Tonight I’m hunting for you"

Am vrut să îți scriu despre melodia asta încă de acum câteva zile, atunci când mi-a făcut ziua mai frumoasă pentru că m-a condus cu gândul la tine, la noi doi. Și da, chiar și după atâta vreme, iubesc în continuare să te descopăr, să mă îndrăgostesc de tine, să înțeleg ce îți dorești, să te fac să râzi, să te "vânez" în visele tale. De ce m-am oprit la Robbie? Pentru că rămâne unul dintre artiștii mei preferați și pentru că știe perfect să își așeze versurile, să fie sincer cu noi, iar acest lucru ne dă curaj de a trăi ca unor nebuni de a evada. Alături de tine am lăsat în urmă epava vechiului eu și am pornit împreună în această călătorie minunată, rătăcind prin acest frumos labirint al dragostei. Nu îi știm rezolvarea, însă avem la dispoziție toate nopțile pentru a-i afla secretele și toate zilele pentru a-i vedea culorile. Îmi place faptul că Robbie nu uită nici de momentele toxice, momentele în care părem că nu știm ce vrem, dar în care nu uităm ce ne face să fim speciali: "Everything I like’s illegal, seductive / Addictive in my world, corrosive, destructive / But I’ve got kind words in my heart / It’s a passion". Îți ziceam că atunci când am ascultat această melodie m-am gândit la tine. Vreau să știi că tu ești acea pasiune, tu ești cerneala ce îmi așterne cuvintele sufletului pe foaia vieții, astfel încât atunci când această carte se va închide, să știm că am scris-o împreună. Te iubesc!