Love You More

"I've been away too long / And everyday I missed you more / You look like you did before / Only prettier / Everyday I love you more"

Hey! M-am gândit azi la tine, la noi și pur și simplu mi-a venit melodia asta în minte. Este veche, dinainte să ne cunoaștem, de pe vremea când eram un fan înfocat AvB :) Și ca orice melodie pe care o prețuiesc, m-am gândit să o împart cu tine, de fapt să ți-o fac cadou împreună cu cele mai frumoase gânduri ale mele. Nu știu de ce, dar melodia asta mă face să plutesc, mă face să visez la noi doi și la clipele când soarele se strecoară ușor pe geam în camera în care noi doi stăm îmbrățișați în pat și mă face să-mi doresc ca acele momente să nu fie doar un clipit al unei dimineți prea grăbite pentru a zăbovi un pic mai mult deasupra iubirii noastre; mă face să îmi doresc ca acea împreunare perfectă a cosmicului cu noi să dureze la nesfârșit, ca dragostea noastră să se vadă mereu ca o dimineață de vară pe malul mării, când nisipul ud îți construiește toate visele și mâinile noastre nasc nemurire. Te iubesc!

Losers

"We've all tried to be on top of the world somehow / 'Cause we have all been losers"

Cam așa m-am simțit toată săptămâna, adică exact ca un 'effin loser. Te sărut!

Double Talkin' Jive

"Back in town an'my all new friends / They sayin' 'How ya been?' / Fucked up and outta place / That's how I felt back then / Double talkin' jive"

Singura melodie în care Slash folosește influențe de flamenco. Vorbim de fapt despre un solo latin în toată regula și recunosc că nu am auzit nimic similar la John. E ceva ciudat să auzi un chitarist ca Slash făcând parte de flamenco pe chitară dar, chiar după spusele lui, a profitat la maxim de niște influențe din acest gen pentru că i-a plăcut ritmul. În rest, melodia este destul de simplă și foarte directă ca mesaj: ești un prefăcut cu două fețe. De fapt mesajul melodiei reflectă ceea ce credea Axel Rose despre toți impresarii care se oferiseră să îi ajute în drumul lor spre a deveni celebri și a avea succes. Și nu doar el credea asta, ci toți din formație. Amuzant este că era perfect adevărat, pentru că majoritatea urmăreau doar să facă bani de pe urma lor. Ironic este însă că în cele din urmă chiar Axel s-a dovedit a fi un "double talkin' jive". Cam asta ar fi povestea din spatele melodiei.

De ce am ales-o? Pentru că sunt un veșnic perdant sub aura mea de invincibilitate. Pentru că nu reușesc nimic. Pentru că nu fac nimic. Pentru că mă complac. Pentru că gândesc prea mult și acționez prea puțin. Pentru că ezit și pentru că nu am realizat nimic până acum. Pentru că în realitate nu am nimic de oferit. Pentru că nu sunt talentat. Pentru că sunt un eșec în desfășurare. DAR, pentru că mă simt bine fiind eu. Pentru că îmi place să nu pierd și aleg doar ce e mai ușor, ca să fiu sigur că pot câștiga. Pentru că mă bucur că sunt un "human-waste" fără nici o realizare notabilă. Pentru că îmi place să nu fac nimic. Pentru că îmi place să nu am angajamente. Pentru că îmi place să pot face ce vreau. Pentru că aleg să pierd timpul cu toate lucrurile inutile în loc să mă bucur de el. Pentru că încă mai cred că nu voi îmbătrâni niciodată. Pentru că îmi place să fiu mereu privit ca cel care dezamăgește, dar să am mereu puterea de a surprinde și de a contrazice. Pentru că sunt o multitudine de luciri în sufletul meu și fiecare are propria sa voință, rațiune și voce. Așa că da; în final nu sunt altceva decât un alt "double talkin' jive" atât pentru mine cât și pentru cei din jur.

It's Alright

"Where to go and where to see / It's always been that way and it can never be / Well it's alright, yes it's alright / Give it all and ask for no return / And very soon you'll see and you'll begin to learn / That it's alright,yes it's alright"

Axel nu face un cover după original, ci efectiv rescrie sub formă de baladă întreaga melodie. Faptul că o face ca intro pentru November Rain este însă fabulos. Efectiv, Axel face aici ceea ce John face pentru toate melodiile sale: o improvizație pe introducere care se leagă perfect armonios cu începutul melodiei ce urmează. Știi ce urmează să cânte și totuși realizezi că este vorba despre un intro bazat pe aceleași note, în aceeași gamă și care ar putea declanșa melodia originală în orice clipă. Și totuși nu o face decât după ce ne arată cât de imperfectă poate fi o melodie completă. Așa este Axel! Un artist care a căutat mereu perfecțiunea, capricios și încăpățânat. Iar introducerea asta "taie" efectiv prin mine, pentru că știu cât de greu i-a fost până să ajungă un adevărat fenomen și înțeleg atât pasiunea, speranța cât și dezamăgirea din glasul lui atunci când face acest cover. Pentru el ăsta nu este un intro; pentru el ăsta reprezintă povestea vieții lui pusă în versuri. Și da, îmi place la nebunie faptul că mă regăsesc în nesiguranța lui, în simplitatea lui. Mi-a plăcut de la prima ascultare și îmi va plăcea mereu. Este despre mine... Despre... Toți!

Your Pussy's Glued To A Building On Fire

"The smile on my face isn't always real / But the way you make me feel is all that's really real"

John, 1994, te poți simți bine sau rău, dar tu alegi când să zâmbești. Și dacă i-ai păcălit înseamnă că nu înseamnă atât de mult.

State Of Love And Trust

"State of love and trust as I busted down the pretext / Sin still plays and preaches"

Pearl Jam nu ar fi existat fără Red Hot Chili Peppers. Ironia face ca atunci când ei deveneau faimoși și lumea începea să îi conștientizeze, RHCP să înceapă să coboare panta celebrității datorită problemelor lui John. Cu toate astea însă, Eddie Vedder și formația sa au făcut și încă fac o muzică ce reușește să te fascineze încă de la primele acorduri. Recunosc că am fost sceptic la început, dar pur și simplu mi-au plăcut de la prima audiție și am înțeles ceea ce Anthony și John au văzut la ei din prima clipă. Atât de diferiți și totuși atât de apropiați. Eddie este un artist extrem de talentat și cu o voce unică, perfectă. Este caldă atunci când trebuie, plină de răutate în momentele cheie și exprimă perfect starea lui. "State of love and trust" este despre decepția propriului eu și despre cât de fericit ești în acele momente în care ucizi o instanță a ta. Este despre nebunia care sapă sub piele, dincolo de gânduri. Este starea de dragoste și de încredere, două concepte abstracte, inexistente din punct de vedere material. Dacă restul stărilor sunt exprimate fizic prin zâmbete și lacrimi, salt și prăbușire, dragostea și încrederea nu se văd. Da, o privire avizată vede o privire, dar câți avem atâta experiență și mai ales câți ne lăsăm citiți de o privire? Și da, este o stare: iubirea și încrederea sunt o stare și nu două. Două stări definesc dragostea. Două persoane definesc un cuplu. Este despre doi care devin unu. Este despre cum poți să te pierzi încercând să le demonstrezi existența și despre cum poți pierde tot atunci când reușești să o faci. Și este o melodie al cărei nume mi se plimbă în cap de câteva zile și al cărei ritm m-a acaparat într-o lume unde nu mă lupt cu nimeni, ci doar mă plimb pe culoarele venelor mele încercând să-mi găsesc propriile instanțe de mult dispărute.

Angel

Angel came down from heaven yesterday / She stayed with me just long enough to rescue me / And she told me a story yesterday, / About the sweet love between the moon and the deep blue sea / And then she spread her wings high over me / She said she's gonna come back tomorrow

And I said, "Fly on my sweet angel, / Fly on through the sky, / Fly on my sweet angel, / Tomorrow I'm gonna be by your side"

Sure enough this morning came unto me / Silver wings silhouetted against the child's sunrise / And my angel she said unto me, / "Today is the day for you to rise / Take my hand, you're gonna be my man, / You're gonna rise" / And then she took me high over yonder

And I said, "Fly on my sweet angel, / Fly on through the sky, / Fly on my sweet angel, / Forever I will be by your side"

Un cântec pe care îl am în inimă și un cântec care pune în lumină partea timidă a celui care a fost unicul Jimi Hendrix, cel mai bun chitarist pentru totdeauna. Este un cântec care vorbește despre el în afara scenei, despre omul care iubea femeile, despre timidul incurabil și mereu nesigur pe el. Am ascultat azi de trei-patru ori melodia asta pe "repeat" și nu mă săturasem de ea. Și oricât aș fi vrut să mă gândesc la cineva anume, nu am putut. Aș putea plânge ascultând această melodie și nu mi-ar fi rușine dacă aș face-o. Nu mi-ar fi rușine pentru că este despre acea parte din noi, cea mai vulnerabilă, cea pe care o ascundem cel mai mult și cel mai bine, cea în care ținem toată dragostea noastră și cea din care vine puterea de a ne ridica și de a fi puternici pentru cei de lângă noi atunci când este nevoie. Este despre îngerul din noi toți și nu pentru o persoană anume...

La Guitarra

Pentru că pur și simplu m-a fascinat acum mulți ani, când eram nesăbuit, când eram superficial și când vara aceea părea că nu se va sfârși niciodată. Dar și pentru că fără să fi consumat acea etapă nu aș fi fost azi unde sunt acum. Tot așa cum John a descris The Empyrean pot și eu să descriu experiența mea în compania chitarei: un spațiu atemporal, în care cineva nu spune o poveste și nimic nu vine dintr-un început și nici nu reprezintă un drum spre un final. Este doar ceva ce depășește barierele lumii fizice și care se petrece la un nivel dincolo de conștientizarea noastră imediată. Nu este ceva care să fie perceput într-o ordine și nici care să te constrângă. Este... artă! Chitara este artă!