Thursday, September 17, 2015

Over The Hills And Far Away

Led Zeppelin, Jimmy Paige, John... Mereu John. Ca o ironie a sorții de fiecare dată când încerc să mă îndepărtez puțin de ei, ceva mă atrage imediat înapoi. Ca și acum. Și totul datorită lui John. Dar să încep ușor. Nu am fost niciodată fan Led Zeppelin. Nu am ascultat niciodată Led Zeppelin. Știam și auzisem de ei încă de când eram nu mai mare de 12-13 ani. Toată lumea vorbea numai la superlativ despre ei și exact asta m-a făcut să îi ocolesc atâta timp. Nu vreau să îmi placă ceva doar pentru că place la toată lumea. Vreau să îmi placă ceva pentru că descopăr eu. Este greu în ziua de azi să mai faci asta, dar iată că nu e imposibil. Primul meu contact muzical cu ei a fost în 1997 sau 1998, nu mai țin minte exact anul când s-a re-lansat Godzilla. Asta deoarece Jimmy Paige a cântat cu Puff Daddy melodia Come With Me, despre care aveam să aflu mai târziu că este bazată pe melodia Kashmir a celor de la Led Zeppelin. Mi-a plăcut melodia și cum MTV era ÎNCĂ un post muzical deosebit am văzut la o emisiune gen making-of ceea ce spuneam anterior despre originea melodiei și așa am aflat că Jimmy Paige este chitaristul celor de la Led Zeppelin. Cam așa îmi aduc aminte primul contact cu Jimmy Paige.

Mergem pe repede înainte și după ce începe fascinația față de John îl văd din nou pe Jimmy Paige în niște poze de grup alături de Slash, John, Tom Morello și încă vreo alți câțiva super chitariști. OK! Deci omul e tare dacă a apărut în ditamai sesiunea foto cu toți ceilalți. Și tot nu mă duce dorința spre ei. Iar John și aflu că motivul pentru care s-a apucat de chitară este solo-ul de la Stairway To Heaven. Hai să îl văd pe YouTube. Pornesc, urmăresc, nimic care să mă dea pe spate. Trec mai departe. Citesc biografia lui Slash și văd iar scris Jimmy Paige și Led Zeppelin. Ce naiba?!?! Iar Stairway To Heaven? Iar. Parcă îmi place puțin acum. Dar nu suficient. Trec mai departe. Obosit, într-o seară las YouTube să aleagă un playlist pentru mine. Surpriză! Apare Wet Sand Osaka 2007. Nu o știam. Mă gândesc "este 2007, spre finalul turneului Stadium Arcadium și deci John era deja plictisit și ca și plecat" dar spun "hai să o las totuși, pentru că nu o știu". Și începe! Începe atât de bine încât este mind-blowing. Urmăresc fascinat și mă gândesc "ce intro fenomenal a putut face John!". Începe Wet Sand, Anthony se oprește pentru că uită versurile, nimic nou. Hai să o mai pun odată de la început pentru intro. Doamne, cât de bine sună! Parcă este parte din Wet Sand. Parcă așa trebuia să înceapă dintotdeauna. Îl aud pe Anthony spunând ceva despre Led Zeppelin, dar nu dau importanță. Cobor la comentarii și văd cum toți scriu faptul că intro-ul făcut de John este de fapt luat dintr-o melodie a celor de la Led Zeppelin. Hmm... Dar oare ce melodie? Mai jos scrie cineva "it's Over The Hills And Far Away". Hmmm... Ia să o caut să văd dacă e așa. Și o caut, o găsesc și îi dau play. Și rămân pe ea. Până la sfârșit. Și apoi dau replay. Și apoi mă întorc la versiunea lui John. Sunt identice! John, geniu nebun, ai pus intro-ul ăla genial al lui Jimmy Paige pe una din cele mai bune melodii ale voastre! Doar tu o puteai face. Și așa am descoperit Led Zeppelin, mulțumită lui John. Normal că acum ascult și alte melodii de-ale lor și înțeleg de ce atâta vâlvă în jurul lor și al lui Jimmy Paige. Și parcă nici Stairway To Heaven nu mai sună atât de plictisitor acum... Între timp titlul clipului a fost completat corespunzător, dar John... John a fost din nou motivul.

Și originala:

Wednesday, September 9, 2015

Post

Nu am mai scris de multă vreme și în seara asta am puțin timp ca să îmi aștern gândurile. E început de toamnă și în același timp este și o vară târzie, o perioadă ce seamănă puțin cu furtuna din mine. "Furtună"... Un cuvânt greu, dar care aici trebuie interpretat în sensul lui bun. Am o furtună de sentimente care se descarcă în mine și care răbufnește în exterior prin chitara mea. Fiecare notă greșită, fiecare deget pus aiurea, fiecare minut de exercițiu m-au adus aici. Sunt în punctul în care îmi pot exprima gândurile și sentimentele cu ajutorul câtorva note bine legate. Și mă simt mândru! Nu. De fapt mă simt al naibii de mândru! O fac pentru că știu că spre deosebire de prima dată, acum nu am mai fugit de provocare și am muncit pentru a putea, chiar și pentru câteva clipe, să trăiesc "Under the Bridge" la adevăratul ei nivel. Și nu sunt trist, nici melancolic, ci doar fericit că sunt aici. Este un mare pas pentru mine. Spun asta pentru că eram doar un copil de 13 ani când am auzit prima dată All Saints cântând "Under The Bridge" și m-am îndrăgostit de ea de la prima audiție. Era o melodie specială din atât de multe motive și nici nu bănuiam totuși ce ascunde în spatele ei. Apoi am văzut pe MTV absolut întâmplător (da, MTV difuza și MUZICĂ adevărată în acele vremuri) versiunea celor de la RHCP. Și nu mi-a plăcut. Am urmărit însă clipul pentru că mi s-a părut interesant tipul cu părul lung care umbla pe străzi și își spunea povestea, mergând printre oameni simpli și împărțind zâmbete cu ei. Părea autentică toată scena, fără nimic regizat sau pregătit. Era ceva frumos, dar tot All Saints mi se păreau mai cool. Au mai trecut câțiva ani și o dată cu adolescența mea am început să fiu atras mai mult de versiunea celor de la Peppers. Ușor-ușor am pierdut și mp3-ul cu versiunea celor de la All Saints. Este atât de ciudat... Dar, revenind, "Under The Bridge" a fost in mod clar primul meu contact cu cei de la RHCP. Băiatul cu fes care ține chitara în brațe la început nici nu l-am observat timp de câțiva ani buni. Este atât de amuzant acum când mă gândesc. Însă solistul... Solistul avea acel ceva care să te facă să vrei să îl revezi. Cine s-ar fi gândit? Din 1997 și până acum sunt 18 ani. De atât timp am avut nevoie pentru 14 secunde. Dar în acele secunde îi simt mai aproape decât oricând, înțeleg anxietatea, izolarea, durerea, genialitatea și fragilitatea lor. Și asta mă face să apreciez și mai mult iubirea mea pentru tine, să mă bucur și mai mult de ce avem împreună și să îmi doresc și mai mult. Versiunea de la All Saints? Am descărcat-o anul trecut doar ca să o pun într-un director unde nu umblu niciodată. E ca și cum ai pune un gândac urât la insectar doar pentru că trebuie. Nu cred că o voi mai asculta prea curând. Însă originala... Originala promit că ți-o voi cânta live când ne vedem data viitoare. Te iubesc!