By The Way

“Standing in line to / See the show tonight / And there’s a light on / Heavy glow”

OK. Melodia asta are o poveste aparte pentru mine. Totul pleaca de la faptul ca este o melodie care iti atrage atentia de cand o auzi prima data. Te trage de maneca urechii si ii sopteste trupului tau sa se miste, sa se puna in miscare, sa intinereasca instant. Si mai are ceva: este fascinanta de fiecare data cand o asculti, indiferent de varianta. Si de ce spun ca are o poveste pentru mine? Pentru ca prima data am ascultat-o sub forma unui remix in vara lui 2007. Doamne, cat de bine suna atunci! Nu stiam originalul si la acel moment nici nu imi pasa de el. Mai tarziu aveam sa il descopar si odata cu el fascinantul album al carui nume il si dadea. Dar sa nu anticipez. In 2007 lumea traia efervescent, iubea intens si scurt, vara parea nesfarsita si deja trecerea de la “discoteca” la “club” era facuta. Era un an al culorilor si al melodiilor pline de ritm, al remixurilor celebre. Asa se face ca am facut rost de albumul “Ministry Of Sound The Annual 2008” care, chiar si la acest moment, cred ca a fost varful acelui an in materie de remixuri. Si asa am fredonat pentru prima data “Waiting 4”, nu “By The Way”. Nu e nici o greseala, deoarece remixul lasase hainele originale acasa.

Facem “fast forward” pana in fascinanta vara a anului 2012, mai exact pana in data de 31 August 2012. Pe stadionul “National Arena” au cantat pentru prima data in Romania nemuritorii Red Hot Chili Peppers. Entuziasm, energie, dragoste, emotii si cate si mai cate sentimente au intrat in acea arena… Din partea noastra, a celor aproximativ 50.000 de oameni, din partea lor la cei aproximativ 50 de ani de viata traita la extreme. Despre concert in sine o sa scriu cu alta ocazie, deoarece merita nu doar o postare si cu asta cred ca am zis tot pentru moment. Pe masura ce melodiile se succed, energia cuprinde tot stadionul, o stare de dragoste pare ca stapaneste intreg Universul din moment ce oriunde intorc capul vad oameni cu zambetul pe buze: copii, adolescenti, parinti, rockeri hardcore si new-wave, cupluri, grupuri de prieteni. Si inainte sa ne dam seama suntem deja la ultima melodie inainte de encore. Intr-o explozie de fericire intreg stadionul incepe sa cante primele versuri din “By The Way”, scena fiind transformata in receptorul acestei energii cosmice pe care o amplifica de mii de ori prin inconfundabila voce a lui Anthony. Nu, nu visez. Am lacrimi de bucurie in ochi si pentru un moment pierd sirul versurilor pentru ca raman fascinat de intensitatea acelui moment. Raman fascinat inca o data de modul in care o melodie uneste atatea suflete si impleteste atatea amintiri nemuritoare. Ma simt… Oare asa se simt nemuritorii?

Dupa Bucuresti raman sedus de aceasta formatie si devenind dependent de ei descopar unul dintre cele mai minunate concerte din istoria trupei: Slane Castle 2003. Lansat pe DVD in 2004, concertul debuteaza cu o interpretare absolut DEMENTIALA a lui “By The Way”. Anthony este energie vie care pulseaza asemeni unei inimi muzicale, cu un ritm care sfideaza timpul; John este sufletul invizibil al scenei; Flea este partea intunecata a lui John care ne mangaie nu sufletul, ci ritmul sufletului cu al sau bass; Chad despica pamantul sub noi si dezlantuie tunetele cerului, ne face sa dam incontrolabil din cap in timp ce isi pedepseste tobele cu o forta de pe planeta lui Odin. Cand totul este atat de perfect, inima si sufletul se unesc, se regasesc intr-o singura bataie (vezi 03:24) si eu nu inteleg de ce incerc sa expun in cuvinte inexprimabilul.

Este o poveste care s-a intins pe atat de multi ani, sub atatea interpretari, dar care m-a cautat mereu. De la prima auditie ea s-a legat de sufletul meu si m-a condus intr-un mod invizibil sa o descopar in toate formele ei, aleator in timp, dar nu si in mesaj. Este povestea unei melodii care vindeca, care te face sa zambesti in timp ce te misti pe ritmul ei si sa realizezi ca “DA” viata este frumoasa, iar unele formatii merita sa fie NEMURITOARE!

Central

“I'm central to nowhere / Thinking of sweeping it clean”

Cat de greu este sa compui un cantec despre nimic? Dar unul despre tot? Si cand scriu tot descriu o acolada imensa in care trec Universul, care margineste o paranteza patrata ce evidentiaza mai bine sfera albastra din interior, iar acea sfera este compusa din nenumarate paranteze rotunde: fiinte, lumina, ganduri, obiecte, continente, sezoane, oceane, stari, magie si cate putem cuprinde in limitele imaginatiei noastre. Daca pare descurajant, vreau ca acest tot sa aiba in centru si un SUFLET. Un tot cu suflet. Daca este greu sa iti imaginezi asta sa stii ca este si mai greu sa expui in scris aceste ganduri. Iar in muzica nu am intalnit pana la aceasta melodie nimic asemanator. Un mesaj ce vine de dincolo de cuvinte si care se opreste in interiorul meu, care ma lumineaza fara sa imi ofere motive ci doar sentimente. Central este fara indoiala acel arbore prin care circula viata intregului album, in timp ce restul melodiilor reprezinta radacina si coroana sa; viata si stralucirea care dau forta centrala. Un lucru absolut este faptul ca melodia nu are in sine un inceput si nici un final, nu este construita ca orice altceva. Nu este construita! Si tocmai lipsa oricarei constructii ii da aceasta aura de eternitate in desfasurare.

Mesajul nu este despre mine, despre tine si nici macar despre vreo unul dintre noi. Nu este despre ce cunoastem ci mai degraba despre ce nu cunoastem. Ni se ofera nu cat dorim si nu cat intelegem, ci doar cat simtim. Mai mult, mai putin sau cat avem curaj sa exploram in noi insine. Ce mi se pare fascinant este ca in intreaga melodie sunt expuse doar intrebari, desi semnul care defineste intrebarea este absent, iar central descoperim un raspuns la toate intrebarile noastre, dar la nici una din cele expuse. Si tocmai asa necunoscutul devine curiozitate. Curiozitatea de a descoperi o melodie care ne coboara si ne ridica, ne face sa visam si ne trezeste, in care ne pierdem si ne regasim, pe care o simtim si care ne simte pe fiecare dintre noi. “As a man on a cross I have no fear” este de departe cel mai puternic vers din intreaga melodie si in acelasi timp cuprinde oarecum fascinatia acestei melodii: ce om nu are frica? Un om fara frica este om? Un om fara sentimente este om? Trimiterea este clara, dar in loc sa inspire orice altceva ea este inainte de toate descatusarea unei forte superioare. O forta care paradoxal nu este definita prin violenta primitiva ci printr-o eliberare interioara. Nimic nu este primitiv in aceasta melodie. Si asta pentru ca ea, dupa cum ziceam si mai sus, nu este construita ci slefuita de timp in timp.

Este greu sa faci o incheiere unui lucru atat de nesfarsit ca aceasta melodie. Si cand o sa opresti player-ul, melodia aceasta va canta in continuare in tine, te va lumina si te va face sa descoperi ce frumos este sa iubesti TOT ce are si un suflet… TOT!

Azi ma…

Apuc de mers la sala de forta si fitness. Nu o fac pentru ca e vara si da bine sa fii trendy, ci pentru ca din pacate am burta. Interesanta treaba asta cu burta. Cand eram mai mic am citit un articol in care scria ca pe masura ce barbatii inainteaza in varsta incep sa se uite tot mai des in jos si nu pentru a vedea ce stiu ca au deja. Nu am crezut la momentul ala. Am zis: “eh, e vreun burtos care scrie asa, ca sa ia si el niste bani pe articol”. Abia cativa ani mai tarziu am inceput sa realizez cata dreptate avea ala. Practic nu trece zi in care sa nu ma uit in jos, sa nu ma uit in oglinda sau sa nu realizez ca AM burta.

Cauzele aparatiei acestei frumoase podoabe, mandria oricarui roman care sta la bloc, arunca zarul la table si bea bere la pet in fata blocului, sunt inca necunoscute specimenului homo sapiens. Unii spun ca e de la stres, altii ca e de la inghetata mancata noaptea, ba de la Mac si tot asa. In momentul asta chiar nu ma mai intereseaza de ce apare si de ce creste. Ma intereseaza sa o maschez, sau sa o dau jos. Primul pas e cel mai usor. O haina mai larga si gata. Al doilea insa te solicita la maxim, prietene. Nu e greu sa te apuci, e greu sa te tii. E greu ca nu ai timp, e greu ca atunci cand ai timp nu ai chef, ca atunci cand ai timp si ai chef nu e deschis, ca atunci cand ai timp, chef si e si deschis intervine ceva neprevazut. Deci o sa am nevoie de mult noroc pentru a reusi sa mai salvez ceva din ceea ce era candva abdomenul meu.

Inchei prin a va recomanda sa incercati sa traiti o viata sanatoasa care sa nu va aduca intr-o astfel de situatie neplacuta, in care sa recunosti fata de toti ca ai nevoie de exercitiu fizic. Pana data viitoare, numai bine !

Oficial imi merge… plictisitor

Nu am mai scris de foarte multa vreme si am si un motiv pentru asta. Pur si simplu sunt PLICTISIT. Plictiseala asta de zi cu zi pe care o port pretutindeni cu mine m-a coplesit. Dimineata: plictisit, incepe o noua zi la fel de proasta ca aia care s-a incheiat acum 5-6 ore. La pranz: imi dau seama ca plictiseala atinge cote alarmante chiar si pentru standardele mele. Seara: totul e pierdut. Mai ramanea sa scriu “Londra: ploaie, coafura rezista”. La fel de plictisitoare ca reclama a devenit si existenta mea. Nu exista oare nimic nou care sa merite luat in considerare? Acelasi oras, aceleasi cafenele, aceleasi melodii, aceleasi masini, aceleasi semi-cluburi, aceleasi pitipoance (difera figurile, dar forma + atitudinea sunt standard) etc. Si atunci ma intreb: cum naiba si eu sa nu fiu tot acelasi simplu om? Cum as putea veni cu ceva nou cand totul este neschimbat? As fi nebun pentru toti daca as face asta, nu?

Ma rog… o sa ma complac in a-mi imparti gandurile si trairile cu maimuta mea. “It’s just me and my monkey” SUPERB!

Second-Hand

Incep prima postare din anul 2010 adresandu-va un “La multi ani!” calduros tuturor celor care au bucuria simulata sau nedisimulata a citirii acestui blog. Si acum sa incep. Un nou an a inceput la fel cum s-a terminat si cel vechi: scumpiri, noi accize, noi taxe, zero ieftiniri, bla bla. Partea buna este ca acum e cel mai bun moment pentru a-ti cumpara o masina la mana a doua, sau la second-hand, daca iti place mai mult cum suna. Cam toti baietii/barbatii din lumea asta isi doresc si cauta sa aiba o masina cat mai frumoasa, bine dotata, care sa fuga tare si mult, dar care sa consume putin, sa fie fiabila, ieftina de intretinut etc. Atunci cand iti cauti o masina insa, trebuie sa fii foarte atent deoarece nu stii ce iti poate rezerva viitorul alaturi de ea. Un prim caz ar fi ca sa iti gasesti un model “cuminte”, care nu a mai avut alti proprietari inainte datorita fie a faptului ca a fost genul care sa nu atraga cu aspectul sau, fie nu a avut dotarile necesare pentru a justifica pretul de pe eticheta, fie nu a fost considerata interesanta. Asta pana cand apari tu si o vezi in geam. E ca si cum ti se indeplinesc toate dorintele in mod instant. Asa ca te duci la reprezentanta si iti cumpari masina mult visata, direct din geam, nou-nouta si ne-atinsa de nimeni. Si gata: toata lumea e fericita, tu pentru ca ti-ai luat-o de noua, ea pentru ca are proprietar care sa o ingrijeasca. Parfum!

Al doilea caz este acela in care masina pe care o iei are ceva rulaj, nu vei fi tu primul ei proprietar, dar acest lucru nu va deranjeaza pe nici unul dintre voi. Ea a fost respectata de fostul proprietar si a primit afectiune, atentie si iubire din partea lui. S-a despartit cu greu de ea, pentru ca desi o placea, omul isi dorea un model mai nou, asa ca a fost nevoit sa o vanda. A fost la un test-drive cu alt model care l-a cucerit cu tot ce avea de oferit in plus fata de masina lui, moment in care a realizat ca nu mai vrea sa conduca ceea ce are in garaj. Asa ca o vinde si tu iti iei o masina la second-hand cu foarte multe dotari, putini kilometri rulati, carte de service, revizii facute la timp. Ea a fost cumparata de noua de fostul proprietar, direct de la reprezentanta si a fost ingrijita corespunzator, cu multa pasiune si atentie la nevoile ei. A fost mereu respectata si tinuta in garaj. Nu au condus-o altii niciodata si reprezinta ceva frumos prin naturaletea ei. E un clasic ce este admirat in fiecare moment si atrage priviri instant prin faptul ca desi nu e un model exotic, este o masina foarte ingrijita. Si gata: din nou toata lumea este fericita. Tu ti-ai gasit masina potrivita si esti bucuros ca ai scapat de problemela rodajului, ea pentru ca spera ca tu sa o intretii cel putin la fel de bine ca fostul proprietar. Mirobolant!

Al treilea caz este cel mai interesant. Tu esti disperat sa iti gasesti ceva, iar ea este disperata sa fie luata de cineva. Trecutul este tumultuos pentru amandoi: al tau pentru ca nu ti-ai gasit pana acum nici o masina care sa iti placa, al ei pentru ca nu a pacalit pe nimeni sa dea banii pe ea. E ca si cum cineva inaintea ta s-a dus si si-a cumparat-o de noua, direct din geam. A mers cu ea ceva vreme, timp in care nu a avut foarte mare grija de ea. Au mai condus-o si prietenii proprietarului, a mai fost furata si condusa si de niste hoti. A fost condusa in stare de ebrietate, a fost lovita si zgariata, iar apoi reparatiile s-au facut pe la diverse service-uri obscure. Niciodata nu a fost intretinuta corespunzator. Interiorul este ca o cocina urat mirositoare, iar la exterior este vopsita in mai multe nuante ale aceleeasi culori, semn al nenumaratelor retusuri suferite. Acum proprietarul si-a dat seama ca masina asta nu ii mai place si ca vrea alta noua, mai frumoasa si mai bine construita, dar mai ales mai curata. Asa ca o vinde. O cumpara altcineva, care o vinde dupa scurt timp, pentru ca si-a facut treaba cu ea si poate iesi pe profit din afacere. Nu a fost nevoit sa cheltuie nici un ban pe ea. O cumpara altul care procedeaza la fel. Si tot asa pana cand ajunge la marginea talciocului, plina de praf, langa un proprietar cel putin dubios. Aici apari tu, viitorul fericit proprietar. Vezi masina, vezi modelul si nu intelegi de ce se vinde atat de ieftin. Adica da, este putin lovita, motorul nu mai trage ca la inceput, nici interiorul nu este ce era cand a iesit din fabrica. Mai are o urma pe ici pe colo, dar nimic ce sa nu poata fi reparat sau mascat. Asa ca o cumperi, crezand ca ai facut cea mai buna afacere. Vanzatorul isi face cruce cu amandoua mainile si invoca divinitatea pentru a-i multumi, in timp ce masina toarce linistita deoarece are un nou fraier caruia sa ii toace banii prin service-uri. Primul lucru pe care il vezi tu este ca ea scoate fum alb pe “cur”. Asa ca iti zici: e de la ulei, dar o sa ii pun eu ulei de al meu si o sa mearga super. Ii pui ulei si tot scoate fum. Iti zici ca e de la cureaua de transmisie, o schimbi si pe asta dar tot degeaba. Ii cumperi capace ca sa acopere rotile zgariate si fara stralucire. Ii pui bradut la oglinda ca sa miroasa frumos, desi mirosul ei este enervant. Ii pui scaune din piele, mai mari si mai bombate, ca sa te simti bine cand te sui in ea. O revopsesti ca sa ii dai un nou aspect. Facand asta, rugaciunile fostului proprietar sunt indeplinite incat nu o va mai recunoaste niciodata, iar ea daca-l va vedea tot degeaba. In scurt timp, singurel iti vei da seama ca desi ai depus toata pasiunea de care dispuneai, toata rabdarea si toata dragostea sa, precum si toti banii pe care ii putea investi, nu te-ai ales decat cu un jaf ruginit, care iti produce mai multa rusine decat mandrie atunci cand te afisezi cu el pe undeva. Posomorat fiind o scoti la vanzare, sperand sa gasesti pe cineva care sa fie la fel de disperat ca tine in momentul cand ai cumparat-o. Investitia ta a fost una paguboasa deoarece ai investit foarte mult in ea si nu te-ai ales cu nimic. Incerci sa il contactezi pe fostul proprietar ca sa il intrebi daca a avut aceleasi probleme cu ea. Degeaba. Nu iti mai raspunde nimeni la acel numar. In momentul ala realizezi ca masina asta trebuia sa aiba 3 chei si nu doar doua, cate ai primit tu. Astfel ca iti dai seama ca fostul proprietar putea merge cu masina ta oricand dorea. Doar ca sa dea o tura mica, sa nu uite ce a dat. Acest lucru iti provoaca greata si sila. Te decizi sa o vinzi la sfert de pret, doar sa scapi de rabla asta care ti-a mancat zilele.

Ideea de baza e ca niciodata nu trebuie sa te grabesti sa cumperi o masina de lux la un pret suspect de mic, deoarece ea sigur ascunde ceva. La fel cum nici nu ar trebui sa visezi la masini exotice, pe care oricum nu iti permiti sa le intretii. Cea mai buna masina e cea pe care o conduci si care te apara de vant, de ploaie si de noroi. E aceea care nu te lasa niciodata in drum si care nu e pretentioasa cand o asezi intre alte masini in parcare si nu in garaj. De fapt, asemanarile cu multe fete din ziua de azi sunt mai mult decat evidente, nu?

Get the party started

Cea mai lunga, frumoasa, nebuna, vesela, agitata, fermecata, magica, deosebita, neegalata, unica noapte a intregului an sta sa inceapa. Sa ne bucuram de ultima noapte din 2009 si sa traim din plin prima noapte a lui 2010 (douazeci zece). Sa fim sanatosi cu totii !

LA MULTI ANI 2010 !!!!

Leguma

Incep sa scriu aceasta postare avand inca mintea ramasa la ce e neinteresant. Am scris ieri despre asta. Azi am sa dezbat putin pe seama personalitatii legumoase a celor care vin cu lucruri mai putin decat neinteresante. Adica hai sa fim sinceri: de cate ori nu v-ati gandit la cineva ca la un castravete? Sau ca la un gogosar? De nenumarate ori. Eu unul nu imi las gandul sa se zbata in mintea mea si il “scuip” afara ca sa stie exact fiecare ce cred despre el. Printr-o foarte ciudata potrivire cu al nostru neam se pare ca legumele fac parte din personalitatea noastra ca popor de multa vreme. Nu ca am fi toti un neam de castraveti, dar cum altfel sa imi explic celebrele zicale: “este morcovit”, “ai la spate frunzele pe afara”, “galben ca lamaia”, “rosu ca un ardei” si cate si mai cate. Deci daca iti spune cineva ca esti un castravete poate ca o spune in mod admirativ. Totusi nu m-as incanta prea mult daca mi-ar spune cineva ca arat ca un morcov. Ma rog, ideea de fond este alta. De ce simtim nevoia de a folosi nume de legume pentru a ne jigni? Legumele sunt extrem de sanatoase, sunt fructele pamantului si teoretic, cat si practic, sunt cele care ne hranesc si cu ajutorul carora crestem. Deci cum de imaginea lor poate fi asa de usor denigrata atunci cand o alipesti langa un personaj mai mult sau mai putin interesant? Nu e deloc usor sa alterezi instant un lucru pozitiv. Ii anulezi toata insemnatatea construita in atatea secole prin simpla lui alaturare langa un personaj. Mi se pare foarte tare. Adica sa ne gandim o secunda: “ce-i cu cartoafele alea de la picioarele tale?”. Si bang! Dintr-o data cartofii nu mai sunt chestiile alea delicioase pe care le iei de la Mac, nu mai sunt mancarea atator milioane de oameni de pe planeta, nu mai sunt o sursa de amidon, nu mai sunt cartogi natur, nici taranesti si nici prajiti. Sunt ceva dizgratios care se afla la picioarele lui. Ale neinteresantului personaj. Ducand ideea mai departe inseamna ca ceea ce e neinteresant altereaza si ce e util/interesant/frumos etc. Cred ca incep sa imi dau seama de ce sunt tot mai putini oameni interesanti pe fata pamantului. Si asta are de-a face cu legumele intr-un mod ciudat. Nu vreau ca prietenul meu sa fie mereu asemuit cu un gogosar de exemplu. Ma suna lumea sa imi spuna: “Hei, te-am vazut azi cu gogosarul ala pe strada”. Da, foarte frumos. Tocmai mi-am ridicat imaginea la doi metri… sub pamant. Acelasi lucru si pentru “castravete”.

Insa acest lucru prezinta ceva interesant. In timp ce baietii sunt asemuiti/comparati cu legume, fetele sunt in tabara fructelor. De la forma sanilor (para, pepene, lamaie, strugure, ananas, mar, portocala – fiecare cu propria trasatura) si pana la zona dorsala. Nu le enumar pentru ca sunt prea multe. Bine, bine, o sa imi spuneti ca e si banana. Ei, banana este cea care intareste regula, daca imi permiteti alaturarea termenilor. Si ca sa fie si mai ciudat, o leguma desemneaza un individ neinteresant in timp ce un fruct desemneaza o forma apetisanta. Total opus. Fructele sunt si ele tot o clasa de legume. Insa spre deosebire de legume, ele sunt folosite in general pentru a hrani copiii. Adica nu o sa ii dai prichindelului tau un castravete sa il rontaie. Sau sa morfaie un gogosar. Nu fi penibil. Deci inca o data copilaria se dovedeste a fi punctul forte al vietii, din care se trag toate lucrurile frumoase. Cand esti copilas, esti bucalat si rontai un merisor tocat bucatele. Cand esti adult, esti apatic si inghiti un castravete murat. Bravo. Gandeste-te ca in copilarie nu prea esti asemuit cu o leguma. Adica is rare cazurile. Cand ajungi insa la scoala se schimba problema. Inca din clasa intai te vei intalni cu supremul comparatiei dintre om si legume – muratura. Cum te-ai simtit cand te-ai asezat in banca dupa ce dascalul ti-a atributi termenul de “MURATURA” ? Rosu ca un ardei sau ca un gogosar? E clar ca e groasa treaba si ca sta pe terminate si copilaria. Nu iti face griji. Trece repede timpul si colega ta de banca o sa aiba “fructe”. Cine a spus ca nu ramanem copii?

Ca sa inchei aceasta idee, vreau sa subliniez faptul ca legumele sunt in pierdere fata de fructe. Oricand vei fi comparat cu o leguma vei avea de suferit. Pur si simplu, nu sunt cartea castigatoare. Fructele au insa marele avantaj in treaba asta. Vrei sa fii dulce ca o “capsuna” sau ca o “conopida”? Vrei sa fii potent, trebuie sa mananci fructe. Cel mai important mit urban legat de beneficiile fructelor este cel al marului mancat dupa bautura care nu va atrage atentia asupra respiratiei tale imbibate de alcool. Vom discuta despre asta in viitor. Vrei sa arati ca esti potent financiar in timpul iernii? Cumperi struguri si pepeni din Turcia sau Grecia. Vrei sa mananci ceva dulce si natural dupa masa? Iei un fruct. Vrei sa iasa un vin bun, asigura-te ca strugurii din via ta sunt bine ingrijiti. As putea continua cu astfel de exemple. Si ca sa nu ramana muratura ca stindard al lucrurilor minime am sa echilibrez putin scorul aducandu-va aminte de cel mai “iubit” fruct si anume: marul paduret. Dovada ca si fructele iti pot face rau. Deci nu alege sa fii o leguma pentru ca nu ai decat doua posibilitati de a sfarsi: gatit sau terci. Neinteresant oricum ar fi.

Neinteresant

Nu, in titlu nu este vorba despre mine sau despre personalitatea mea. Ma consider de departe o persoana interesanta. Nu strica putin sa imi lustruiesc propria imagine cateodata. Nu de alta dar da bine in vitrina. E vorba despre ceea ce aud in ultima vreme in jurul meu. Ceea ce speram eu este ca odata cu trecerea timpului si maturizarea noastra, mai rapida sau mai lenta, subiectele de conversatie sa fie multiple si diversificate. Ca sa dau si niste exemple aleatorii care imi trec acum prin minte am sa spun ca gasesc interesante discutiile despre lucruri noi (din aproape orice domeniu), despre tendinta/trend-ul vestimentar in functie de perioada anului, despre care cocktail e mai bun si unde e mai bine facut etc. Suna pueril, stiu. Dar chestiile astea sunt cele care tin conversatia in picioare si genereaza discutii secundare de multe ori mai interesante decat cele originale. Ceea ce este la polul opus insa e – spre exemplu -  o discutie despre programul lui x sau y. Nu e nici macar barfa. Este drojdie. Este NIMIC! Sa dau un exemplu: mi-am pus o soseta in picior si m-am dus si am facut de mancare. UAU! Sincer, este fascinant in orice limba ai spune-o. Atata informatie concentrata intr-o singura fraza. Cu putina minte o faceai intr-o propozitie, dar deja e prea complexa treaba. Din chestia de mai sus care se vrea o conversatie se pot sintetiza doua chestii probabile si o infinitate de incertitudini. Chestiile probabile sunt ca ai facut ceva (nu se stie daca e comestibil – deci implicit nu se poate numi mancare) si ca stii unde e bucataria (iar e probabil pentru ca poti gati si in dormitor uitandu-te la DDTV). Bravo! Deja mi-am imbogatit cunostintele cu niste chestii interesante. Cat despre infinitatea de incertitudini am sa enumar vreo cateva: chiar ai gatit sau ai taiat o felie de paine si una de cascaval si le-ai suprapus?, ai stiut unde e cutitul sau ai rupt din paine o bucata ca la tara?, ai facut supa instant la plic?, chiar ai fost la bucatarie sau ai fost pana jos la buticul de colt de bloc si ai cumparat un corn si un pachet de biscuiti?, ai fumat o tigara pe balcon si acum iti tine de foame? Astea sunt doar cateva, dar asemenea unei multimi gaussiene numarul lor se poate extinde catre infinit descurajant de usor. Ideea este ca eu am o gramada din amandoua zilnic: am si chestii probabile si incertitudini. De ce crezi ca m-ar interesa ca sa le am si pe ale tale? Crezi ca ma intereseaza cand dormi, cand te culci sau ce papuci folosesti ca sa te duci la dus noaptea? Nu, prietene. Ca nici pe tine nu cred ca te intereseaza daca sforai eu noaptea, daca dorm pe burta sau daca ma trezesc cort. Deci neinteresant.

Problema acestui fenomen cred ca isi are originile in mentalitatea putin dezvoltata. Adica vreau sa spun ca lumea asta este imensa si are o infinitate de lucruri de oferit ca subiect de conversatie. Ceea ce te opreste pe tine sa o accesezi si sa faci parte cu adevarat din ea este mentalitatea ta rudimentara. Ai putea sa imi vorbesti despre baobabi si as fi mult mai incantat. Poate mi-ai putea spune de ce este numit “arborele painii”. Sau de ce cuplul unui motor diesel este mai mare decat al unui benzinar – fie el clasic sau modern. Insa tu te rezumi la atat: am pus mana si am facut mancare. Si asta ar fi interesant daca mi-ai spune cum ai preparat acea mancare, deoarece si asta este o arta. I se spune arta culinara, prietene, daca ai auzit vreodata aceste doua cuvinte alaturate. Dar tu o reduci la un singur cuvant: masa. Substantiv comun care mai are si proprietatea de a fi omonim. Cauta in DEX daca nu stii inca ce e ala. Deci transformi arta in ceva rudimentar. In ceva care iti reflecta imaginea. Te oglindesti in ce vorbesti, in ce faci, cu cine faci si nu in ultimul rand in ce mananci. Deci daca mananci rahat, macar fii sigur ca e de calitate (turcesc ar insemna asta – ca sa afli de ce da o cautare pe un motor oarecare). Ca daca nu e de calitate o sa iti puta gura cand imi vorbesti si nu o sa imi placa si nu o sa te mai ascult. Desigur nu te voi intrerupe pentru ca nu e politicos, dar nici nu te voi asculta. Te voi auzi, dar nu asculta. Si astfel ai ingropat in balegar o conversatie, in timp ce tu te auto-idolatrizezi pentru multitudinea de cuvinte lipsite de sens pe care mi-ai expus-o.

Nu pretind perfectiunea, dar nu voi imbratisa lipsa de substanta a unei conversatii doar de dragul de a socializa. Asa ca prietene esti penibil cand incerci sa imi incarci existenta cu micile tale detalii cotidiene. Intr-adevar detaliile sunt de multe ori cele care conteaza, dar nu uita ca pana la ele iti trebuie fondul pe care sa le asterni. Iar daca acesta este o panza goala sau mazgalita de un copil de doi ani ele vor fi la fel de importante ca firele de nisip din desert. Pentru ca sa zugravesti un tablou frumos alaturi de cineva – in timpul unei conversatii – trebuie sa fii sigur ca ai la indemana toate culorile de baza si setul de pensule. Nu e de ajuns prezenta ta si un creion mecanic cu mina de 0.7 (pentru ca fiind rudimentar pe aia de 0.5 o rupi imediat deoarece apesi prea tare) pentru a mazgali ceva. Ah, am uitat! Tu cu acel creion te semnezi la sfarsit in colt. Ce tablou frumos ai realizat si azi, pe panza altuia !

Mos Nicolae

Draga Mos Nicolae, te rog frumos sa ma vizitezi si anul acesta! Nu uita de mine si adu-mi ceva frumos, ca in fiecare an. Stiu ca am mai crescut, ca acum muncesc, ca nu am timp sa ma gandesc prea mult la ce se intampla in jurul meu si ca uneori uit sa am grija de cel de langa mine. Dar ceea ce nu am uitat este sa cred in tine, sa cred in magia sarbatorilor pe care tu le aduci in inimile si in casele noastre, ale tuturor. Nu am uitat sa imi curat ghetutele, chiar daca acum ele sunt ghete, dar stiu ca pentru tine diminutivele sunt singurele care exista. Pentru tine noi vom fi mereu copilasii cu ochii veseli si zambetul voios care te asteapta cu sufletul la gura. Si mereu a meritat pentru ca mereu ai stiut ce imi doresc. Imi pare rau ca sunt momente in care ma port urat cu cei din jur, ca sunt momente in care uit sa zambesc si ma enervez. Stiu insa ca tu m-ai inteles mereu si ca ai considerat ca totusi sunt destul de bun incat sa nu merit o nuielusa. Iti multumesc si pentru asta.

Nu cred ca este cineva pentru care sa nu merite sa vina Mos Nicolae. Si cred ca pentru el noi toti suntem inca acei mici “gandacei” cuminti, agitati si mereu veseli pentru ca in interiorul nostru noi nu imbatranim niciodata. Maturizarea este fireasca, este vizibila in aspectul fizic, dar sufletele noastre vor fi mereu cele ale copiilor care asteapta ca magia mosului sa se petreaca in aceasta seara. La multi ani, Mos Nicolae! La multi ani tuturor celor pe care ii cheama ca pe primul mos al anului!

De Sfantul Andrei

Incep aceasta postare printr-o calduroasa urare de “La multi ani!” adresata tuturor celor cu numele de Andrei/Andreea. Ei sunt cei care practic deschid luna cadourilor deoarece la ei se termina anul si incep sarbatorile de iarna, prilej de regasire a pacii interioare pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare familie. Ceea ce nu inteleg eu este “barbaria” acestei celebrari la nivel local. Altfel spus nu inteleg de ce in balciul asta de oras trebuie sa mai instauram o stare/amenajare de circ. O stare in care sa evidentiem grotescul existential care este atat de caracteristic celor care sunt mai numerosi decat noi restul. E ca si cum ai legaliza mizeria, desfranarea, prostul-gust, lipsa bunului-simt si violenta pe strazile principale din oras. Nu am sa intru mai mult in detalii deoarece ma scarbeste efectiv gandul si acest lucru tinde sa umbreasca ceea ce ar trebui sa fie o sarbatoare sfanta. Ceea ce vreau sa subliniez insa este altceva si pentru a face acest lucru am sa folosesc o paralela cu natura. Ca sa fiu si mai precis am sa fac paralela cu un animal. Acest animal este unic in lume datorita modului sau de existenta. El poate exista foarte bine si langa om, dar si in lipsa acestuia. De-a lungul timpului el a fost domesticit, a fost imblanzit si crescut de oameni pentru numeroasele avantaje pe care le aveau de pe urma sa. Ceea ce este insa fascinant la acest animal, acelasi lucru care il face si unic, este faptul ca el poate fi domesticit si crescut langa casa omului timp de 3-4 ani sa spunem, iar in momentul in care este lasat liber el va redeveni un animal 100% salbatic in mai putin de doua saptamani. Un animal agresiv, puternic, feroce si de temut pentru orice ii iese in cale. Pentru a nu mai mentine suspansul am sa va spun despre ce animal vorbesc si am sa va rog sa nu radeti. Vorbesc despre PORC! Nu exagerez si nu mint cu nimic. Informatia este disponibila in orice enciclopedie de profil. Ca sa va scutesc de efort va amintesc faptul ca inca exista o specie de porc 100% salbatica: porcul mistret. Singura diferenta intre el si porcul domesticit este faptul ca el nu este nevoit sa vaneze pentru a manca si de aceea pare “umil”. Insa nu trebuie sa ne lasam pacaliti nici macar o secunda, deoarece pus in libertate el se va adapta imediat la acest stil de viata deoarece “radacinile” sale nu au fost extirpate ci doar “amortite” de om.

Si acum sa ma intorc la ceea ce vreau sa subliniez. Constat cu amaracine ca multi dintre cei care convietuiesc printre noi nu sunt altceva decat o transpunere in alt plan a aceeasi idei. Cu ocazia acestui balci organizat anual in acest “satuc” unde traiesc pot vedea acest lucru direct de la fata locului, din pacate. Oameni care sub pretextul unei sarbatori se transforma total si cad in patima alcoolului, a violentei si a nepasarii fata de semenii sai. In loc sa petreaca intr-un mod civilizat el alege de bunavoie sa se scalde in mocirla urbana si sa dea frau liber instinctelor sale primare, reprimate de-a lungul unui intreg an. Intrebarea mea este ce s-ar intampla cu aceasta specie daca nu ar mai exista aceste “sarbatori”? Oare ar disparea si ei? Nu cred. Ceea ce cred insa este ca fiecare dintre noi ar trebui sa incerce sa isi controleze instinctele, chiar si pe cele primare, pentru ca nu trebuie sa uitam nici o clipa ca facem parte dintr-o societate pe care o dorim moderna, o dorim dezvoltata, o dorim prospera. Dar daca noi nu putem sa ii oferim nici macar atat, nici  macar un minim de auto-control, ce putem sa ii cerem la schimb decat astfel de “sarbatori”? Cam atat totusi cred ca pot concetatenii nostri la acest moment existential.

Imi doresc in interiorul meu sa nu fiu niciodata victima acestor porniri. Imi doresc, dar nu stiu daca voi reusi. Este greu. Oamenilor nu le plac lucrurile grele: nu le plac hainele groase de iarna, nu le plac relatiile complicate, nu le place vremea “grea”, nu le plac “temele” grele etc. Insa orice lucru greu pentru mine reprezinta o provoare direct proportionala cu greutatea indeplinirii sale. Sper doar ca aceasta provocare sa fie acceptata de fiecare dintre noi si sa fie indeplinita cu succes. Depinde doar de noi…