Marvin's Room

"Sprite in that mixture, I’ve been talking crazy girl / I’m lucky that you picked up / Lucky that you stayed on / I need someone to put this weight on"

Sunt un nemernic nerecunoscător care crede că lumea se învârte după el! Lumea asta mi-a oferit tot ce am dorit: sentimentele cele mai frumoase, motive de bucurie, nenumărate clipe de succes, vise îndeplinite, aspirații depășite și nu în ultimul rând iubirea ta. Și ce fac eu? Ce returnez eu în schimbul a toate astea? Nimic. Vid. Zero. Absorb tot ce este frumos, tot ce îmi oferă lumea mai bun: încredere, sentimente, locuri, secrete, povești, imagini și istorii și le transform pe toate în ceva otrăvitor care sălășluiește în adâncul meu. Și e atât de ticălos acest sentiment, atât de perfid, încât naște doar lașitate, mândrie exagerată și răutate. Azi dimineață, după un weekend departe de aici, am spus un lucru ciudat: aici este doar prostie și răutate. Oamenii proști sunt răi, pentru că un om deștept nu poate fi așa. Apoi am realizat că de fapt sunt trei componente: sărăcie, prostie și răutate. Și merg mână în mână. Și le posed și mă conduc: sunt sărac pentru că nu știu să mă bucur de ce am, sunt prost pentru că nu știu niciodată ce decizie să iau și mereu aștept pe altcineva care să mă conducă și să își asume responsabilitatea în locul meu și sunt rău pentru că accept asta doar ca să cârcotesc. Sunt suma propriilor temeri. Un produs dezamăgitor între inimă, suflet și creier. Mă urăsc! Mă urăsc pentru că simt că aduc prea puțin în locul abundenței pe care o primesc. Sunt un plafonat frustrat, care nu e vrednic de nimic. Un om sărac, de la care nu ai ce lua și nici ce învăța. Am eșuat singur și sigur pe mine în cel mai grandios proiect: existența proprie. Aș vrea să fug, aș vrea să țip, aș vrea să mă ascund. Sunt stupid și nu știu să fac nimic. Sunt plătit excesiv pentru o activitate banală. Am eșuat și mă simt vinovat pentru toată încrederea pe care am primit-o din partea tuturor. Postarea asta nu e despre a atrage sentimente nobile sau păreri de rău; este pentru a accepta conștientizarea eului propriu și a trăi cu mine însumi așa. Îmi pare rău că nu am curajul să fiu mai mult, să îmi propun mai mult și să dezamăgesc mai puțin. Ah! Melodia se cheamă așa pentru că a fost trasă în studioul lui Marvin.

Sometime Around Midnight

"As you stand / Under the bar lights / And the band plays some song about forgetting yourself for a while / And the piano's this melancholy soundtrack to her smile / And that white dress she's wearing, you haven't seen her / For a while"

De mult timp vreau să scriu despre piesa asta. Este atât de bună! Atât de frumos scrisă și magistral interpretată. Toate sentimentele sunt acolo, vocea e perfect adaptată: curiozitate, gelozie, intrigă, melancolie, regrete, mândrie, dragoste, pasiune, fascinație, scârbă, dispreț, tristețe, singurătate. Sunt toate în vocea lui! Și versurile... Versurile nu au nevoie de nici o completare. Și cel mai mult mă bucur că le-am trăit în viața asta.

"And it starts
Sometime around midnight
Or at least that's when you lose yourself
For a minute or two

As you stand
Under the bar lights
And the band plays some song about forgetting yourself for a while
And the piano's this melancholy soundtrack to her smile
And that white dress she's wearing, you haven't seen her
For a while

But you know
That she's watching
She's laughing, she's turning
She's holding her tonic like a cross
The room suddenly spinning, she walks up and asks how you are
So you can smell her perfume
You can see her lying naked in your arms

And so there's a change
In your emotions
And all of these memories come rushing like feral waves to your mind
Of the curl of your bodies, like two perfect circles entwined
And you feel hopeless, and homeless, and lost in the haze of the wine

Then she leaves
With someone you don't know
But she makes sure you saw her, she looks right at you and bolts
As she walks out the door
Your blood boiling, your stomach in ropes
And then your friends say "What is it? You look like you've seen a ghost."

Then you walk
Under the streetlights
And you're too drunk to notice that everyone is staring at you
You just don't care what you look like
The world is falling around you

You just have to see her
You just have to see her
You just have to see her
You just have to see her
You just have to see her

You know that she'll break you in two"

Used To Love You

"I don't know why I cry / But I think it's 'cause I remembered for the first time / Since I hated you / That I used to love you"

Mi-a lipsit Gwen Stefani. Trebuie să recunosc asta. Mi-a plăcut de Gwen încă de când a devenit celebră cu No Doubt și albumul Tragic Kingdom. Era ușor să iubești o blondă frumușică ce își plângea de milă în Just A Girl și apoi rupea inimi în Don't Speak. Și nu doar acele două melodii care i-au făcut celebri la nivel mondial au fost bune, ci și parte din cele lansate ulterior în cariera ei solo. Dar revenirea asta este atât de bună și atât de puternică încât mă trimite cu gândul direct la Tragic Kingdom și la Don't Speak.

Glumind aș putea crede că Gwen are nevoie de o despărțire dureroasă de fiecare dată când vrea să lanseze un asemenea hit. Nu o să fac analogia dintre Used To Love You și Don't Speak deoarece ea a recunoscut deja că actuala melodie este cu mesaj pentru proaspătul fost soț. Caz rezolvat! Nu, îmi place melodia asta pentru că e scrisă din suflet, cu suflet. Se vede suferința ce doar o despărțire după o dragoste pasională o poate cauza. Este genul de despărțire care vine după încercări și încercări de a te sincroniza cu persoana iubită, genul care în timp ce se întâmplă te schimbă, iar după ce se petrece te fărâmă. Genul ăla care te face să spui că vei fi mai puternic, dar care în realitate te face mai retras și mai fragil, mai bine camuflat într-o mască dură. Îmi aduce aminte de multe momente această melodie a lui Gwen, dar nu am regrete. Regretele nu funcționează și orice semn lăsat a fost de mult transformat în țesut cicatrizat. Mă opresc aici deoarece melodia nu are nevoie de alte explicații și Gwen spune perfect ce era de spus. Timpul trecut din titlu o ajută pe Gwen să promită un viitor album de senzație. Nu pot decât să apreciez acest superb comeback și aștept cu mare interes și albumul, deși regret că melodia care dă tonul lui a intrat în mainstream airplay prea devreme și prea mult, astfel încât există un risc destul de mare ca lumea să se plictisească de ea până atunci. Timpul va face însă dreptate.

Good Thoughts Bad Thoughts

"You gravitate to that which you secretly love most / You meet in life the exact reproduction of your own thoughts / There is no chance, coincidence or accident / In a world ruled by law and divine order / You rise as high as your dominant aspiration / You descend to the level of your lowest concept of your self"

Având în vedere evenimentele din acest final de săptămână, în timpul liber pe care l-am avut m-am lăsat să mă pierd în muzică. Cea mai bună melodie, singura care mi-a rezumat toate stările, care a vibrat pe ceea ce am simțit, care a subliniat în egală măsură bucuria unei aniversări cu tristețea unei despărțiri a fost asta. Despre Funkadelic trebuie și urmează să scriu mai mult. Și mai ales despre melodia asta. Dar acum e târziu, eu sunt obosit și nu vreau să uit să scriu despre melodia asta.

"Travel like a king
Listen to the inner voice
A higher wisdom is at work for you
Conquering the stumbling blocks come easier
When the conqueror is in tune with the infinite
Every ending is a new beginning
Life is an endless unfoldment
Change your mind, and you change your relation to time

You can find the answer
The solution lies within the problem
The answer is in every question
Dig it?
An attitude is all you need to rise and walk away
Inspire yourself
Your life is yours
It fits you like your skin

The oak sleeps in the acorn
The giant sequoia tree sleeps in its tiny seed
The bird waits in the egg
God waits for his unfoldment in man
Fly on, children
Play on

You gravitate to that which you secretly love most
You meet in life the exact reproduction of your own thoughts
There is no chance, coincidence or accident
In a world ruled by law and divine order
You rise as high as your dominant aspiration
You descend to the level of your lowest concept of your self
Free your mind and your ass will follow

The infinite intelligence within you knows the answers
Its nature is to respond to your thoughts
Be careful of the thought-seeds you plant in the garden of your mind
For seeds grow after their kind

Play on, children

Every thought felt as true
Or allowed to be accepted as true by your conscious mind
Takes roots in your subconscious
Blossoms sooner or later into an act
And bears its own fruit
Good thoughts bring forth good fruit
Bullshit thoughts rot your meat
Think right, and you can fly
The kingdom of heaven is within
Free your mind, and your ass will follow

Play on, children
Sing on, lady"

Rămas bun

Azi dimineață la 11 ai decis să ne spui "la revedere" și să pleci ușor dintre noi. Îți mulțumesc pentru tot și o să port mereu cu mine ultima noastră discuție pentru că așa am ales să te țin minte. Mă bucur că în acea zi am avut câteva minute doar pentru noi doi, că ți-am strâns mâinile și că am vorbit ca doi prieteni vechi. Nu mă gândeam că timpul va trece atât de repede și atât de neiertător peste tine. Acum două seri am spus o rugăciune pentru tine și faptul că azi dimineață a fost senin și un pic de soare înseamnă că a ajuns unde trebuie. Nu aș fi vrut să pleci plângând dintre noi după o viață împlinită prin multă muncă. Acum ești acolo sus, alături de toți vechii tăi prieteni și sper că vei fi din nou la fel de glumeț cum erai atunci când alergam prin curte și deranjam tot. Am lacrimi în ochi în timp ce scriu aceste rânduri pentru că nu am apucat să îmi iau la revedere cum aș fi vrut și să îți spun că te-am iubit. O să îmi amintesc mereu de "mașina roșie", de casetele din ea și de cât de mult o îngrijeai tu. Îmi pare atât de rău acum pentru ultimii ani, ani în care aș fi putut să te vizitez mai des și să mai stăm de vorbă. Mă bucur că te-am avut în viața mea și îți mulțumesc pentru tot. Rămas bun, bunicule și odihnește-te în pace!

Erase & Rewind

M-am apucat din nou de la început de al doilea curs de chitară. Și de al doilea curs de Java pentru a treia oară. În ultima vreme nu am bifat prea multe reușite pe partea de dezvoltare proprie și lucrul ăsta mă deprimă. Nu la modul absolut, dar atât cât să îmi pun semne de întrebare. Nu poate fi OK dacă încerci să înveți un lucru și nu reușești oricât ai încerca. Am și comparația perfectă între punctele de ruptură. La chitară merg perfect acordurile individuale, făcute în ritmul meu sau după modelul clasic D -DU - UD. Merg și unele bucăți de solo. Totul frumos. La Java merge OK partea de sintaxă, explicații, mod de funcționare, clase, obiecte, metode simple și așa mai departe. Însă în momentul când încerc să dezvolt acordurile cu un alt ritm, să merg spre un pic de relaxare este la fel ca atunci când încerc să fac metodele să se apeleze între ele: eșec total! De ce? Nu îmi pot explica de ce, dar știu că firea mea mereu grăbită și impulsivă are un aport mare în acest eșec. Dar sunt și părți bune atunci când eșuezi. Am ocazia acum să repet și să fixez melodii uitate: "Hey, Joe", "A Girl Like You", "Wild Thing". Sunt doar o parte din cele pe care le uitasem, deși îmi plac foarte mult. Acum sună și mai bine parcă. La Java lucrurile sunt mai ciudate, în sensul că unele chestii le fac direct în cap, iar altele nu mai îmi ies nici pe hârtie. Este o perioadă tare ciudată. Încerc totuși să mă țin ocupat ca să nu mă gândesc mai mult la clipele deloc frumoase ce vor urma și care nu sunt deloc departe. Și oricât mi-aş dori ele nu țin de mine de această dată...

I Belong To You

"You are the flame in my heart / You light my way in the dark / You are the ultimate star / You lift me from up above / Your unconditional love / Takes me to paradise / I belong to you / And you / You belong to me too"

În seara asta am simțit nevoia să îl ascult pe Lenny Kravitz. Nu știu de ce, dar pur și simplu asta am vrut. Am pornit YouTube și am dat play la prima sugestie prezentată, apoi l-am lăsat să meargă pe fundal. Și deodată vine asta. Nu știu de ce, dar melodia asta mereu mă face să mă gândesc la tine. Indiferent de clipa în care o ascult, mereu mă gândesc la tine. Este o melodie atât de frumoasă și atât de sinceră încât parcă o știu de o viață. Are versurile perfecte și îmi pare rău că nu ți-am spus-o mai devreme, dar te-aş iubi pe melodia asta la nesfârșit. Și nu știu de ce, dar Lenny mă duce mereu cu gândul la tine. Știu că îți place, îmi place și mie, dar o asemenea alipire a energiilor mi se pare fascinantă. Te iubesc, Corina, pentru tot ce ești și pentru tot ceea ce mă faci să simt! Melodia asta a fost scrisă pentru tine și nu există alte lucruri în plus pe care le-aş putea spune mai bine.

You are the flame in my heart
You light my way in the dark
You are the ultimate star

You lift me from up above
Your unconditional love
Takes me to paradise

I belong to you
And you
You belong to me too

You make my life complete
You make me feel so sweet

You make me feel so divine
Your soul and mind are entwined
Before you I was blind

But since I've opened my eyes
And with you there's no disguise
So I could open up my mind

I always loved you from the start
But I could not figure out
That I had to do it everyday

So I put away the fight
Now I'm gonna live my life
Giving you the most in every way

I belong to you
And you
You belong to me too

You make my life complete
You make me feel so sweet

Oh I belong to you
I belong to you
And you, you
You belong to me too

You make my life complete
You make me feel so sweet

Oh I belong to you
I belong to you
And you, you
You belong to me too

You make my life complete
You make my life complete
You make me feel so sweet

Oh I belong to you
I belong to you
And you, and you
You belong to me too

You make my life complete
You make my life complete
You make me feel so sweet

Over The Hills And Far Away

Led Zeppelin, Jimmy Paige, John... Mereu John. Ca o ironie a sorții de fiecare dată când încerc să mă îndepărtez puțin de ei, ceva mă atrage imediat înapoi. Ca și acum. Și totul datorită lui John. Dar să încep ușor. Nu am fost niciodată fan Led Zeppelin. Nu am ascultat niciodată Led Zeppelin. Știam și auzisem de ei încă de când eram nu mai mare de 12-13 ani. Toată lumea vorbea numai la superlativ despre ei și exact asta m-a făcut să îi ocolesc atâta timp. Nu vreau să îmi placă ceva doar pentru că place la toată lumea. Vreau să îmi placă ceva pentru că descopăr eu. Este greu în ziua de azi să mai faci asta, dar iată că nu e imposibil. Primul meu contact muzical cu ei a fost în 1997 sau 1998, nu mai țin minte exact anul când s-a re-lansat Godzilla. Asta deoarece Jimmy Paige a cântat cu Puff Daddy melodia Come With Me, despre care aveam să aflu mai târziu că este bazată pe melodia Kashmir a celor de la Led Zeppelin. Mi-a plăcut melodia și cum MTV era ÎNCĂ un post muzical deosebit am văzut la o emisiune gen making-of ceea ce spuneam anterior despre originea melodiei și așa am aflat că Jimmy Paige este chitaristul celor de la Led Zeppelin. Cam așa îmi aduc aminte primul contact cu Jimmy Paige.

Mergem pe repede înainte și după ce începe fascinația față de John îl văd din nou pe Jimmy Paige în niște poze de grup alături de Slash, John, Tom Morello și încă vreo alți câțiva super chitariști. OK! Deci omul e tare dacă a apărut în ditamai sesiunea foto cu toți ceilalți. Și tot nu mă duce dorința spre ei. Iar John și aflu că motivul pentru care s-a apucat de chitară este solo-ul de la Stairway To Heaven. Hai să îl văd pe YouTube. Pornesc, urmăresc, nimic care să mă dea pe spate. Trec mai departe. Citesc biografia lui Slash și văd iar scris Jimmy Paige și Led Zeppelin. Ce naiba?!?! Iar Stairway To Heaven? Iar. Parcă îmi place puțin acum. Dar nu suficient. Trec mai departe. Obosit, într-o seară las YouTube să aleagă un playlist pentru mine. Surpriză! Apare Wet Sand Osaka 2007. Nu o știam. Mă gândesc "este 2007, spre finalul turneului Stadium Arcadium și deci John era deja plictisit și ca și plecat" dar spun "hai să o las totuși, pentru că nu o știu". Și începe! Începe atât de bine încât este mind-blowing. Urmăresc fascinat și mă gândesc "ce intro fenomenal a putut face John!". Începe Wet Sand, Anthony se oprește pentru că uită versurile, nimic nou. Hai să o mai pun odată de la început pentru intro. Doamne, cât de bine sună! Parcă este parte din Wet Sand. Parcă așa trebuia să înceapă dintotdeauna. Îl aud pe Anthony spunând ceva despre Led Zeppelin, dar nu dau importanță. Cobor la comentarii și văd cum toți scriu faptul că intro-ul făcut de John este de fapt luat dintr-o melodie a celor de la Led Zeppelin. Hmm... Dar oare ce melodie? Mai jos scrie cineva "it's Over The Hills And Far Away". Hmmm... Ia să o caut să văd dacă e așa. Și o caut, o găsesc și îi dau play. Și rămân pe ea. Până la sfârșit. Și apoi dau replay. Și apoi mă întorc la versiunea lui John. Sunt identice! John, geniu nebun, ai pus intro-ul ăla genial al lui Jimmy Paige pe una din cele mai bune melodii ale voastre! Doar tu o puteai face. Și așa am descoperit Led Zeppelin, mulțumită lui John. Normal că acum ascult și alte melodii de-ale lor și înțeleg de ce atâta vâlvă în jurul lor și al lui Jimmy Paige. Și parcă nici Stairway To Heaven nu mai sună atât de plictisitor acum... Între timp titlul clipului a fost completat corespunzător, dar John... John a fost din nou motivul.

Și originala:

Post

Nu am mai scris de multă vreme și în seara asta am puțin timp ca să îmi aștern gândurile. E început de toamnă și în același timp este și o vară târzie, o perioadă ce seamănă puțin cu furtuna din mine. "Furtună"... Un cuvânt greu, dar care aici trebuie interpretat în sensul lui bun. Am o furtună de sentimente care se descarcă în mine și care răbufnește în exterior prin chitara mea. Fiecare notă greșită, fiecare deget pus aiurea, fiecare minut de exercițiu m-au adus aici. Sunt în punctul în care îmi pot exprima gândurile și sentimentele cu ajutorul câtorva note bine legate. Și mă simt mândru! Nu. De fapt mă simt al naibii de mândru! O fac pentru că știu că spre deosebire de prima dată, acum nu am mai fugit de provocare și am muncit pentru a putea, chiar și pentru câteva clipe, să trăiesc "Under the Bridge" la adevăratul ei nivel. Și nu sunt trist, nici melancolic, ci doar fericit că sunt aici. Este un mare pas pentru mine. Spun asta pentru că eram doar un copil de 13 ani când am auzit prima dată All Saints cântând "Under The Bridge" și m-am îndrăgostit de ea de la prima audiție. Era o melodie specială din atât de multe motive și nici nu bănuiam totuși ce ascunde în spatele ei. Apoi am văzut pe MTV absolut întâmplător (da, MTV difuza și MUZICĂ adevărată în acele vremuri) versiunea celor de la RHCP. Și nu mi-a plăcut. Am urmărit însă clipul pentru că mi s-a părut interesant tipul cu părul lung care umbla pe străzi și își spunea povestea, mergând printre oameni simpli și împărțind zâmbete cu ei. Părea autentică toată scena, fără nimic regizat sau pregătit. Era ceva frumos, dar tot All Saints mi se păreau mai cool. Au mai trecut câțiva ani și o dată cu adolescența mea am început să fiu atras mai mult de versiunea celor de la Peppers. Ușor-ușor am pierdut și mp3-ul cu versiunea celor de la All Saints. Este atât de ciudat... Dar, revenind, "Under The Bridge" a fost in mod clar primul meu contact cu cei de la RHCP. Băiatul cu fes care ține chitara în brațe la început nici nu l-am observat timp de câțiva ani buni. Este atât de amuzant acum când mă gândesc. Însă solistul... Solistul avea acel ceva care să te facă să vrei să îl revezi. Cine s-ar fi gândit? Din 1997 și până acum sunt 18 ani. De atât timp am avut nevoie pentru 14 secunde. Dar în acele secunde îi simt mai aproape decât oricând, înțeleg anxietatea, izolarea, durerea, genialitatea și fragilitatea lor. Și asta mă face să apreciez și mai mult iubirea mea pentru tine, să mă bucur și mai mult de ce avem împreună și să îmi doresc și mai mult. Versiunea de la All Saints? Am descărcat-o anul trecut doar ca să o pun într-un director unde nu umblu niciodată. E ca și cum ai pune un gândac urât la insectar doar pentru că trebuie. Nu cred că o voi mai asculta prea curând. Însă originala... Originala promit că ți-o voi cânta live când ne vedem data viitoare. Te iubesc!

Feel

OK, Robbie! In sfârșit te voi vedea și asculta live. Am așteptat de mult acest moment și se pare că în sfârșit el va deveni realitate. Nu vreau să mă surprinzi cu nimic și nu vreau altceva decât să te aud cântând melodiile pentru care te țin aproape de sufletul meu. Știu că nu va fi ca la Knebworth, dar am toată încrederea că va fi ceva unic. Și noi vom fi acolo, ca să te SIMȚIM și ca să te TRĂIM! Let us entertain you!