“Now here you go again, you say you want your freedom / Well who am I to keep you down? / It's only right that you should play the way you feel it”
In ultima vreme pare ca tot mai multa lume renunta la visele de alta data in favoarea unei realitati banale. Se inchid pagini, se inchid canale, se inchid bloguri si toate astea pentru ce? Pentru a demonstra ca putem merge inainte, ca putem sa evoluam, ca putem fi altfel. Dar oare asta este cel mai bun lucru de facut atunci cand ai ajuns la capătul unei etape? Pur și simplu sa ștergi o parte din tine, o parte care te-a ajutat sa te schimbi în bine? Visele sunt cele care ne dau puterea de a merge înainte, de a ne ridica atunci când suntem la pământ. Ele ne fac sa fim unici, ele ne fac sa ne fixam țeluri și sa ne luptam sa le transformăm în realitate. Cred ca momentul în care încetăm sa mai visăm este cel în care banalul zilnic ne-a învins. Sa treci zi după zi fără nici un țel este asemeni unei boli care își așteaptă leacul. Resemnare. Spunem decepție, tristețe, depresie, dar cuvântul este resemnare. Și este la fel de banal și de gol de substanță ca o minte care nu mai visează.
Nu ar trebui sa conteze niciodată parerea celor din jur. Dacă vrei sa iți trăiești visul, acum e momentul. Acum e momentul sa lupți pentru el. Pentru că de multe ori drumul este mai frumos decât destinația și pentru ca mereu munca depusă pentru a-ti îndeplini un vis va fi cea mai mare răsplată. Merită să lupți pentru visele tale. Bucuria care te așteaptă la final visează acea zi. PS: RIP Hillel...
