Cu greu reușesc să accept. Nu! Blochez această realitate în fața ușilor automate care culisează asentimental în fața ochilor mei. Sunt pe aeroportul Kittila aflat la doar câțiva kilometri de Levi.
Levi! Nu, nu doar inima, ci și sufletul și lacrimile de copil mi-au rămas acolo în această dimineață la fel de întunecată ca și fața nevăzută a lunii. M-am pierdut de mine însumi în aceste zile, de adultul care mă veghează de mulți ani de zile. L-am pierdut pe el și am regăsit copilul care sunt. Și mă gândesc că indiferent câți ani au trecut de când am început să mă consider adult ei nu vor fi niciodată mai mulți decât cei în care am fost copil. Asta pentru că a fi copil încetează niciodată și a fi adult doar se învață. Și copilul acesta este cel care suferă cel mai mult atunci când uităm să mai credem în visele lui pe măsură ce grijile încep să le înlocuiască unul câte unul.
Levi, Laponia este nu doar un loc de pe Pământ. Este un suflet gigant al copilului care este Moș Crăciun și care te îmbrățișează de cum ajungi acolo. Adultul din mine m-a găsit după patru zile pe aeroportul din Kittila și nu înțelege, nu acceptă locul pe care Moș Crăciun l-a eliberat în sufletul meu. Nu înțelege cum am uitat de toate problemele, cum de m-am lăsat pierdut în copilăria aceasta pe care el se încăpățânează să o catalogheze ca vândută și cumpărată. Și este atât de greșit raționamentul ăsta de adult care socotește, adună și împarte doar griji și probleme. Levi, Laponia este locul în care fiecare dintre noi își va întâlni visele. Da, acum sunt reale, ca mine și ca tine. Vrei să dai mâna cu Moș Crăciun? Se poate. Vrei să îl cunoști pe Rudolf și pe ceilalți opt prieteni ai săi care ți-au adus cadouri când adormeai așteptându-i sub brad? Se poate. Vrei să vizitezi căsuța lui Moș Crăciun, să vezi unde ajung toate scrisorile copiilor din toată lumea și să cauți toate scrisorile pe care i le trimiteai sigilate cu un vis? Se poate. Vrei să traversezi cu pasul Cercul Polar unde este oficiul poștal al Moșului? Se poate. Vrei să vezi cățelușii husky care îl ajută pe Moș să strângă toate cadourile pentru copii? Se poate. TOTUL SE POATE! Asta este magia acestui loc, aceeași magie ca cea a copilăriei, atunci când totul se poate. Și poate ceea ce se întâmplă fără să ceri sau să aștepți este că începi să crezi din nou. Și nu sunt singurul care în aceste zile am început să cred în Moș Crăciun poate mai mult decât copiii din jurul meu.
Rovaniemi, Laponia. Am plâns de fericire, am plâns de emoție și am plâns de despărțire la peștera lui Moș Crăciun. Nu mi-am refuzat călătoria cu trenulețul care face turul fabricii unde piticii îl ajută pe Moș Crăciun să pregătească toate cadourile. I-am pozat pe toți și pe fiecare, am dat mâna cu ei și am lăsat gravitatea să îmi culeagă o bucățică din suflet și să o păstreze în acel atelier. Am vizitat regatul de gheață și am văzut elfii lui Moș Crăciun decorând turtă dulce împreună cu cei mai mici dintre copii, desenând și făcând împreună decorațiuni pentru bradul de Crăciun.
Kittila, Laponia. Sunt niște întrebări pe care adultul din mine se încăpățânează să mi le pună acum când stau în fața ușilor aeroportului și nu vreau să pășesc spre check-in. A fost obositor? A fost frig? A fost prea scurt? Chiar și acum se comportă tot ca un veritabil Grinch. Copilul acesta din mine care tocmai a trăit cea mai frumoasă poveste de iarnă din câte i-au fost oferite spre păstrare de către spiritul Crăciunului știe însă doar răspunsul la singura întrebare care contează cu adevărat: A meritat? Da! Spiritul acelui loc transcende generații, culturi și bariere lingvistice și unește oamenii. Și știi de ce? Pentru că asta se întâmplă atunci când toți oamenii își trimit cele mai frumoase vise ale copilăriei în același loc. Acel loc devine Paradis, devine pace și iubire, credință și speranță. Da. Astea toate la un loc și un strop de magie. De asta Moș Crăciun a ales locul ăsta și de asta locul ăsta este unic la fel ca și Moșul. Sper că nu mai și alte întrebări, om mare!
Levi, Laponia. După patru zile a venit și dimineața plecării. Ies din cabană și văd cum ninge des și ușor. Da, știu, Moșule! Plâng și eu că trebuie să plec, dar promit să nu te mai părăsesc niciodată. Doar plec, însă promit să mai vin să te vizitez chiar și atunci când vei mai fi îmbătrânit cu o sută de ani. Mi-ai dăruit toate visele copilăriei înapoi, ai dăruit magia credinței în tine și adultului din mine și ai oprit tot sacul de griji și probleme pe care l-am adus aici. Mi-ai spus că știi tu o magie astfel încât să le transformi în gânduri bune și frumoase. Și îți mulțumesc că ai crezut în mine și în copilul din mine și că ne-ai primit în tărâmul tău magic. Te îmbrățișez și îți urez un Crăciun Fericit!
PS: promit să te aștept pe 24 decembrie când o să aduci cadouri sub bradul nostru
