I’m With You

2015 – o pagina alba care asteapta sa fie scrisa...Frumos! La multi ani

A Firm Kick

"I've meant to tell you what I think that you think / When I cross your mind / Forgone / Stressed at the light / What's wrong with being uptight / I never say what I intend to / But does it mean that much to you"

Despre "A Firm Kick" mi-aş fi dorit să pot scrie fără oprire. Sunt puține melodii care să aibă atât de multe mesaje ascunse atât de frumos. John s-a depășit pe el însuși când a făcut cântecul ăsta. Îmi place foarte mult modul în care este construit, începând ușor, apoi se continuă cu un ritm apăsat și atinge apogeul într-o explozie de sinceritate, interogare ce nu așteaptă răspuns și se încheie stins, nu resemnat, dar împăcat. Melodia asta spune o poveste formată din povesti, din diferite aspecte care s-au petrecut în realitate și care l-au marcat pe John. Sunt convins de asta mai ales datorită versurilor: "When I revisit the past it's a blast / I've just gotta move on". Aici face referire în mod clar la primii săi ani din formație, anii lui cei mai sălbatici, anii de excese, cu lipsa controlului și cu un ego maxim ascuns într-un adolescent firav. Și în același timp, pentru el trecutul poate fi și ziua de ieri. John este capabil de o proprie reinventare în fiecare zi și mereu privește înainte, astfel încât cheia acestor versuri este ascunsă în sufletul lui. Însă cred că această parte se leagă cu ultimele două versuri, cele care încheie melodia atât de frumos, celebrând prezența greșelii conștientizate în viața noastră: "I never made a presence of living with good sence / It's really not my strong suit". Acel simț al binelui care nu că i-a lipsit la începutul anilor 90, dar pe care voit l-a anulat. Poate că de aceea și dorește să privească înainte, recunoscând abordarea greșită de la acel moment. Dar, hei, asta e doar o părere personală, cel mai probabil greșită. Cert este că mesajul enigmatic ascunde multe sentimente acumulate în mulți ani. "A Firm Kick" nu este o melodie scrisă pe genunchi, în depresie sau pe fugă. Nu. Ea închide un cerc a cărui rază acoperă o perioadă foarte mare de timp, dat fiind că melodia este din 2004.

Începutul este și el o enigmă cu ale sale versuri: "A firm kick in the pants / This last chance to get things right". Durerea unui șut în pantaloni se resimte în tot corpul și da, te face să conștientizezi totul. Tot ce e în jur, faptul că ești vulnerabil, faptul că trebuie să te aduni. Poate conștientizarea șansei primite de la colegii lui de formație, atunci când l-au reprimit. Poate! Urmează "This was one time I closed an eye / Looked away from you" despre care sincer cred că face trimitere la momentul când a părăsit formația la începutul anilor 90. Momentul când a privit departe de ei, când a închis acel ochi care vedea doar faimă și exces. Apoi merge mai departe cu "Look out for yourself tonight / Sometimes I have to get things right". Pasajul vine în completarea ideii de mai sus, în sensul că a părăsit formația pentru a se regăsi, pentru a o lua de la început și a face totul bine. Deși versurile astea două mă duc cu gândul și la Anthony. Interviurile date în perioada cea mai neagră a vieții sale sunt baza următoarelor două versuri: "I never meant what I said to you / To give up all the things that you love to do". Momentul când a condamnat formația pentru că are succes și pentru că asta își doresc de fapt îmi vine în minte acum. Un moment trist, un moment în care ura tot ce ei iubeau și tot ce realizaseră împreună. Cred că originea melodiei este de fapt în acei ani întunecați. De fapt nu cred, sunt chiar sigur. Toate aceste dubii sunt însă semnele unei piramide muzicale perfect realizate: de la o bază imensă, cu multe labirinturi ce conduc spre piste false, către scheleți demult ascunși, cu puține semne, multe întrebări și nici un drum sigur. Aș putea scrie la nesfârșit despre această melodie, însă mă opresc aici în seara asta. Îmi doresc și îmi promit să revin la ea, fie pentru completări, fie pentru corectări. Este nevoie de ambele. Sunt sigur. Genialitatea are o lovitură fermă în pantaloni!

Love Is Blindness

"Love is clockworks / And it's cold steel / Fingers too numb to feel / Squeeze the handle / Blow out the candle / Blindness"

Doar pentru că îmi place cât de fatidic sună melodia asta. Pentru că pare un amalgam de versuri și pentru că mesajul cel mai important este transmis încă din titlu. Știu că este un cover, dar versiunea originală nu mă convinge. Pare că îi lipsește forța, scânteia. Pentru mine melodia asta va rămâne lipită de remake-ul lui "The Great Gatsby", pentru că acolo am auzit-o prima dată și mi s-a părut fascinantă. Este o melodie atât de bună încât nici nu mă chinui să scriu prea mult. E pe repeat și sună tare și bine.

5:45 am

Vroiam sa iti spun ca azi dimineata când m-am trezit și te-am simțit goala și lipita de mine mi-am dorit ca acel moment sa tina o veșnicie. Sa tina o veșnicie pentru ca inimile noastre băteau sincron, pentru ca trupurile noastre se respirau, pentru ca mi-as fi dorit sa ma pierd în visul tău. În visul tău sa ma strecor și sa facem dragoste pana în zori. Sa transpiram iubire și sa adormim imbratisati. Era 5:45 dimineata și dacă o melodie putea canta pe fundal asta ar fi fost aceea. Era 5:45 dimineata și te iubeam la nesfârșit. Era 5:45 dimineata și ma strângeai în brate. Era 5:45 dimineata și era un moment invizibil în care mâinile tale ma imbratisau, inimile noastre băteau sincron și visele noastre se amestecau în căldura trupurilor noastre lipite. Era 5:45 am...

Sweet Sixteen

"And I do anything / For my sweet sixteen / Oh, I do anything / For little run away girl / Yeah, sad and lonely and blue / Yeah, gettin' over you / How, how do you think it feels / Yeah to get up in the morning, get over you / Up in the morning, get over you / Wipe away the tears, get over you"

Nu știu de ce dar, când eram mai mic, nu am înțeles niciodată toată vâlva din jurul lui Billy Idol. Știu ca pe la începutul anilor '90 era prezent cam prin toate revistele de muzică, așa cum erau ele atunci. Cum în acele vremuri nu exista internet și nici mp3-uri, iar CD-urile erau mai rare decât combinele audio pe care puteau fi ascultate, singura soluție era să faci rost de o casetă cu Billy Idol. Casetă care, la acel moment, nu prea se găsea pe nicăieri pe la noi. Așa ca am uitat de artistul care mă fascina în poze prin look-ul lui. Era ceva altfel decât ceea ce vedeai in acele vremuri. Era un fel de glam-rocker, cu machiaj, coafura, tinute flashy. Altceva.

Acum câteva dimineți, în mașină spre muncă, la radio mi-a atras atenția o melodie. Nu o știam, nu o mai ascultasem niciodată și totuși parcă îmi vorbea. Era atât de calma în toată agitația specifică orei 8 si avea un mesaj atât de frumos încât parcă totul devenise, brusc, mai frumos. Am pornit Shazam repede și când văd pe ecran Billy Idol. Nu se poate! O melodie atât de frumoasă cântată de un glam-rocker? Ei bine, da. Melodia asta are ceva care mă trimite înapoi în timp de fiecare dată când o ascult, acum fiind în playlist-ul meu. Și mă trimite înapoi în timp cam pe la 16 ani, pe la vârsta primei iubiri adevărate. De altfel de aceea se și numește așa, pentru ca 16 cred ca este vârsta la care începem să putem iubi cu adevărat pe cineva. Și putem să conștientizăm cu adevărat acest sentiment care își face drum prin inocența noastră. Lucrul care îmi place la această melodie este modul în care este cântată. Are un tempo ideal, nici prea lent, dar nici prea rapid, peste care sunt așezate niște versuri nici foarte triste, dar nici prea pline de speranță. Într-un mod ciudat, melodia asta este un echilibru format din dezechilibre. La fel ca și vârsta la care face referire. "Gave my heart an engagement ring / She took everything" sună atât de bine, atât de adevărat și atât de dureros cum numai naivitatea acelei vârste ne poate face să iubim. De aici și dorința imposibilă "I'd do anything / For my sweet sixteen". Pe lângă cuvântul "dulce" care este prezent încă din titlu, frumusețea acelei vârste este subliniată și prin faptul ca este folosit de multe ori cuvântul "candy", un cuvânt asociat mereu copilăriei și clipelor frumoase. Poate ca 16 este ultima vârstă la care mai putem asocia involuntar bomboanele cu firavul copil din interiorul nostru. Nu știu de ce dar, ascultată la 16 ani, melodia asta ar fi sublimă și complet ignorată. Cine ne poate spune la 16 ce ne vom dori peste ani? Momentul acela este doar o clipire a inimii, este primul moment când devenim conștienți de sentimentele noastre. Și în goana noastră de a le înfăptui uităm să trăim clipa; sau poate ca exact asta facem. Cu adevărat!

Bring it on

Este pur și simplu demențiala melodia asta. Nu am cuvinte, dar m-a dat peste cap de la prima ascultare. Geniala și cu un ritm bolnav de dependent... Wow!

http://youtu.be/g-dzcrQpovY

Meet Me At The Corner

"I live and I learn and I lose and I win, but it's better whenever, / Whenever I'm in, thank you girl for everywhere that I've been"

Recunosc faptul că am trecut mai repede peste cântecele de pe ultimul album. Și recunosc acum și faptul că am greșit făcând asta. Zilele trecute am avut în playlist "Meet me at the corner" și am fost fascinat de ea. Mă gândeam cum de nu o știu mai bine. Ca și mesaj se plia excelent în perioada cu Dave, prin 1995-1996, dar nu și ca melodie. Era mult prea plină de viață pentru acea perioadă întunecată. Nici cu John nu era făcută, asta find clar de la început. Așa că Josh este cel care merită creditele în cazul de față.

Mesajul melodiei mi se pare atât de frumos pentru că îmi aduce în minte acel tip de dragoste de liceu, cu acele momente de deznădejde totală ("I feel so bad, I thought you'd wanna know, / Something I wanna show, I thought you ought to know"), urmate de o explozie de viață ("Hey I turn, I turn my head when I thought I saw a sign from the gods, / A sign from the gods that you weren't meant to be mine, and it's fine") care nu relevă împlinirea dragostei rătăcite/pierdute cât bucuria unui început proaspăt. Iubesc cântecul ăsta pentru cum îmbină melancolia unei relații eșuate cu speranța de mai bine ce doar un nou început ți-o poate aduce în suflet și în trup. Cumva Anthony a găsit și de data aceasta un echilibru perfect între stări și versuri, între o poveste veche și reinventarea ei sub o altă formă la nesfârșit. Pentru că, nu e așa?, dragostea este aceeași poveste care se repetă indiferent de trecut ("Please don't ask me where, where you think I've been, / I've been a lot of places, but this could be my win"), indiferent de personajele care o joacă și de decorul pe care se desfășoară. Nu contează niciodată trecutul și nici diferitele forme pe care le-am schimbat în încercarea noastră de a atinge perfecțiunea. Nimic nu mai contează atunci când iubești. Și extrem de bine, într-o trecere ușoară, este surprins și unul din defectele noastre primare, anume faptul că tindem să facem mereu aceleași greșeli care ne caracterizează. Pentru că la asta se referă "Receding into the forest, I will lay around and wait / And I'll wait for you". Nu așteptăm ceva nou, ci același ceva sau cineva, dar sub o altă formă. Și apoi spunem că nu ne dorim să suferim făcând mereu aceleași greșeli, dar urmăm același tipar. "Please don't say you want to keep in touch out there, / To see you on the corner, that I just can't bare. / Meet me at the corner and oh, tell me what to do" este ceea ce mă face să mă gândesc la acel tip de dragoste de liceu despre care am scris la început. Și asta pentru că sfaturile cele mai bune le înveți mereu de la persoanele pe care spui că nu vrei să le mai vezi niciodată, iar a doua zi împărți o cafea și o țigară alături de ele. Este amuzant cum totul este o buclă. Și în snippet-ul de început este spus exact acest lucru. În mod clar melodia asta tocmai a trecut în topul celor preferate. Din punctul meu de vedere este un instant classic datorită mesajului, a modului în care este scrisă și a modului în care poate fi interpretată. O melodie completă!

"Meet me at the corner" nu este despre tristețe sau amintiri, despre melancolie de toamnă sau iubiri pierdute, ci despre entuziasmul și bucuria unui nou început. Poate că tocmai acest carusel al greșelilor repetate este ceea ce ne face să fim atât de frumoși. Sau nu. "Meet me at the corner" este despre întâlnirea pe care ți-o dai la o cafea cu o fostă versiune a ta, o versiune cu greșeli pe care acum le vezi.

"Please don't ask me who, who you think I am / I could live without that, I'm just a modest man"

Prima coarda ruptă

După aproape un an s-a întâmplat și asta :)) Câteva zile lipseau ca să fie fix un an. Mă simt într-un mod ciudat. Nu e tristețe, nici supărare. E ceva dincolo de ele. Este un gol pe care îl simt. Nu credeam că o să mă prind atât de mult în lumea asta a cântatului la chitară, dar în momente ca ăsta simți cât loc si-a făcut această bucurie în viața ta. Măcar mi-a venit în cap un moment similar care i s-a întâmplat lui John și care mă face mereu să râd atunci când îl văd.

Started From The Bottom

"Started from the bottom now we're here / Started from the bottom now the whole team here"

Pentru că Drake știe să mai vină cu ceva nou. Pentru că în noaptea asta imi zboară mintea la vremuri de demult. Îmi aduc bine aminte cum este să pornești de jos. Amândoi cred că ne amintim, my lovely man. Și e ciudat cum suntem acum cu gândul la acele vremuri. Și ne lipsesc. De ce oare? De la mers pe biciclete până la mare și alte planuri stupide până la copiat Windows-ul pe dischete :) Cred că am trecut prin multe până să ajungem unde suntem acum. Dar mai cred de asemenea că fiecare întâmplare a meritat din plin. Când mă uit înapoi nu pot înțelege unde suntem acum și ce am realizat, dar pot vedea ce urme am lăsat rătăcind prin praful stelelor. Și lucrul ăsta îmi aduce mereu zâmbetul pe buze și îmi face sufletul să se simtă ... complet. Poate că sunt melancolic în noaptea asta, dar adevărul e că am avut o călătorie a naibii de frumoasă până aici. Și știi ce? Nu vreau să se oprească aici! Pentru my lovely man :) Să nu uiți niciodată: started from the bottom, now we're here...

Lotta Love

"It's gonna take a lotta love / Or we won't get too far"

Te iubesc și știu că fără multă dragoste nu am fi ajuns până aici. Îmi place foarte mult cover-ul ăsta și simt de fiecare dată o energie pozitivă care se revarsă din vocea lui Anthony. Cumva mă regăsesc în ritmul acestui cover și de fiecare dată când îl ascult îmi aduc aminte de momentele noastre cele mai frumoase. Sunt cam lipsit de inspirație, dar am vrut sa împart această melodie cu tine la finalul acestei zile.

I Could Have Lied

“A mountain never seems to have / The need to speak / A look that shares so many seek / The sweetest feeling / I got from you / The things I said to you were true”

Pentru că te iubesc, pentru că îmi este dor de tine, pentru că aș fi putut minți că nu este așa :)... Pentru că știi că nu aș face-o :)
Pentru că mă chinui să o învăț, pentru că atunci când simt că nu am direcție ești lângă mine, pentru că sunt banal și tu mă faci să mă simt special, pentru că simt cum nu am simțit pentru nimeni și pentru că sunt prea prost ca să ți-o spun zilnic sau mai special de atât: Te iubesc, Corina!

Scratches

“The pain I was needing / Was sort of true / The one aim I was clearing / Was the walls that grew / The crazes I overlooked”

A trecut aproape o luna de când nu am mai scris pe aici. Multă treaba, multe probleme, puțin timp. Deși sunt și în seara asta destul de obosit vreau sa scriu câteva rânduri despre Scratches,  o melodie pe care la început am trecut-o cu vederea destul de ușor. De pe albumul "Inside Of Emptiness" din 2004, ea marchează cu succes sfârșitul erei "By The Way", ultima eră cu accente întunecate din cauza drogurilor. Poate că și ultima era cu adevărat fascinantă. Fiind totuși vorba despre un album solo al lui John, cred că a încercat și a reușit să surprindă pe el exact stările care l-au marcat la jumătatea anilor '90.

Îmi place foarte mult întreaga melodie și cred că mi-ar trebui mai multe postări ca să pot să o acopăr. Începând cu titlul absolut perfect ales, "Scratches" este un exercițiu de anxietate, de singurătate, de părăsire a spectrului fizic și de privit din exterior marea de sentimente în care încercăm să ne menținem la suprafață. "Zgârieturile" reprezintă modul nostru barbar de a pedepsi și de a ne auto-pedepsi atunci când suntem împinși dincolo de limite. Zgârieturile nu pot fi asociate cu lumina soarelui sau cu niște culori vii, ori sentimente nobile, nu. Ele sunt născute în interiorul întunecat al temniței ce ne ține frica în suflet. Sunt rezultatul unei mutilări perverse, voit aplicată. Toată melodia este construită pe un  tempo lent, la fel cum și  zgârieturile se vindecă mereu încet, tocmai pentru a avea timp să vedem ce am făcut. Este ca o reflexie a modului în care trecem prin viata și lăsăm unde care se vor propaga cu rezultate necunoscute. Primul vers este cel care dă culoarea melodiei, "The scratches of a dark night" și o și localizează temporal într-o noapte întunecată, cum sunt mereu cele în care călătorim pe aleile mai puțin umblate ale sufletului nostru. "The weight of my freezing / I had come to you"  transformă perfect înghețul sentimental în greutate. John este absolut genial făcând acest transfer al stărilor, aducând în față un sentiment de vinovăție al lipsei de iubire simțit de puțini și transformându-l într-un sentiment apăsător printr-o proprietate fizică, anume greutatea. Și imediat în versul următor ne pune față în față cu acesta, ca un erou în fața dragonului imposibil de învins. "The face I was given / I have no similarities to / The spaces in the law look / Like the faces in a word book" subliniază diferența între ce lăsăm altora să vadă și ceea ce suntem cu adevărat în interior; subliniază perfect dualitatea noastră, dorința noastră de a fi mereu mai mult decât ceea ce lăsăm să se vadă la prima vedere. Este practic dorința noastră de a nu fi superficiali, este această teamă zgâriată în interiorul nostru care ne împinge să demonstrăm mereu că avem în noi puterea de a ne schimba. "The matches of opportunities / The last thing I've never seen" este exprimarea perfectă a faptului că nu există potriviri de șanse în lumea asta. Este de fapt anularea șansei de a obține ceva prin pasivitate, exprimată însă atât de bine. Wow!
Următorul pasaj cred că este unul dintre punctele de pornire ale melodiei: "And I scream it to you / The pain I was needing / Was sort of true / The one aim I was clearing / Was the walls that grew / The crazes I overlooked". Ăsta este practic pasajul care, după părerea mea, dă numele melodiei. Zgârieturile apar atunci când îți strigi durerea de care aveai nevoie către acel cineva pe care îl consideri vinovat, dar nu îl mai vezi, nu îl mai găsești, pentru că ești doar tu în acel loc întunecat , rece și umed. "The pain I was needing" se referă la nevoia de a simți o durere tocmai pentru a ști ca a fost adevărat ceea ce ai simțit și nu doar o închipuire. O durere de care ai nevoie este o durere generata de lipsa de încredere în tine, mai mult decât în celălalt. "Singurul lucru pe care nu îl distrugi sunt zidurile ce au crescut și nebunii ce nu i-ai văzut" este încheierea superbă a acestei părți. John s-a ridicat peste toate versurile și a pus un sentiment în sunete. Este pur și simplu perfect! Modul în care ne izolăm și fugim de toți atunci când suferim, atunci când zgâriem și ne zgâriem. Anxietatea care ne dirijează spre izolare, spre lipsa de socializare și care ne ridică ziduri intre sentimente. "And I was screaming bloody murder/ When the charges came / And I stopped by the road side / 'cause this is from where I came / My God but it's so far away" este partea ce conduce spre outro și reprezintă momentul în care realizăm că o parte din noi a murit, asasinată cu zgârieturi. Acea parte ne reprezintă, instanța noastră de la care am evoluat și pe care am ucis-o pentru a simți vina necesară amintită mai sus. Și totul pare că s-a petrecut atât de demult încât nici nu știm dacă să privim către victima aceea sau să fim fericiți pentru cum suntem acum. "It would seem accidents have gone straight to you / And you've changed your point of view / And the places you're going to" este conștientizarea faptului că zgârieturile noastre accidental făcute pot schimba relații, destine și puncte de vedere. Drumurile pe care le urmăm în viață sunt mereu, mai mult sau mai puțin, influențate de Zgârieturile primite. Perfect!

Outro-ul este lent, fiind normală dezordinea de idei și gânduri, de normalitate anormală. "Scratches" este modul în care John se întoarce cu spatele de la tot ce a fost și începe să privească înainte, spre Ataxia și Stadium Arcadium. Cred că "Scratches" este podul unde John a unit două ere cu o singură persoană.

Spune că nu e așa

"Some men you just can't reach"

Încă îmi vine în minte partea de intro de la Civil War. Observ ceva ciudat în ultima vreme: pe măsură ce repet mai mult ceva,  pe atât pare că rezultatul final se deteriorează. Lucrez la un riff de aproape o săptămână și pe măsură ce trece timpul parcă sună tot mai departe de original. Mai este o posibilitate și anume faptul că poate primele dăți l-am făcut atât de rudimentar încât suna oribil dar mie mi se părea că sună perfect. Prin concluzie, se poate ca acum să sune mult mai bine, chiar dacă eu nu realizez asta. Chestia asta cred că poate fi aplicată cu succes multor alte chestii, dar nu am nici chef și nici timp sa detaliez acum. Ideea de bază este că o chitară îți poate aduce multă satisfacție odată ce muncești tot mai mult pe ea. Și din ce în ce mai multă frustrare.

So Fine

"Fără snippet că și așa nu își are rostul. Nimeni nu îl citește, iar dacă îl citește nu înțelege de ce l-am pus. Așa că, să scriu direct"

How could she look so fine?
How could it be she might be mine?
How could she be so cool?
I've been taken for a fool so many times

It's a story of a man who works as hard as he can
Just to be a man who stands on his own
But the book always burns as the story takes its turn
And leaves a broken man
If you could only live my life
You could see the difference you make to me, to me

Mă simt iar ca în liceu. Și nu știu dacă este bine sau rău. Dar din moment ce azi am ascultat melodia asta în premieră și încă de la primul vers m-am regăsit în ea complet, cred că adevărul este împărțit în mai multe bucăți. Cred că Duff a pus mai mult suflet în versurile astea decât Axel în jumătate de album :) Și nu cred că exagerez. Adică melodia asta a reușit astăzi să întreacă majoritatea melodiilor lui John, ceea ce nu e puțin lucru. Dar oricum nu contează. Cine ascultă versurile de fapt atunci când ascultă o melodie? Da, poate că sunt repetitiv, poate că îmi place să ascult un artist sau o formație de un triliard de ori, dar să știi că dacă o fac, o fac pentru că simt versurile și abia apoi ritmul. Sunt și excepții, dar în general versurile sunt cele care mă fac să rămân. Și asta e problema mea. Asta și multe altele. Dar nu o să le scriu aici. Nu. Aici o să scriu despre cum simt că sunt și acum, după atâția ani, un simplu om a cărui menire este de a fi obedient. De a-și căuta fericirea în fericirea altora. Și e bine să fii și așa. Te schimbi în permanență până când uiți de ce o faci. Și atunci începi să cauți vinovați, când de fapt responsabil ești doar tu. Da, da. Tu care ai ales în mod tacit să faci asta. Te-ai demultiplicat, te-ai pierdut în lumi paralele, ai vorbit cu instanțe ale propriului eu în nenumărate dimensiuni și ai ales mereu un vis care să se împletească cu ce simți în lumea în care te simți real. Foarte bine. Dar nu e de ajuns. Niciodată nu o să fie de ajuns. Pentru că nu a fost niciodată vorba despre egoismul tău interior, ci despre ce poți oferi lumii. Oferă! Daaaaaaaa. Lumea așteaptă mereu să vadă ce îi poți oferi. Începe să îți răpească zâmbetul la început. Apoi inocența. Apoi visele. Apoi dorința. Apoi te lasă ca să te consumi singur. O să devii interiorizat, retras, o să îți creezi micile tale noi pasiuni și vei funcționa. Da, vei funcționa. Și atât!

De ce sunt trist azi? Este o întrebare excelentă. Nici eu nu îi știu răspunsul. Și știi ce? Nici măcar nu vreau să îl mai caut. Mă simt ca în liceu. Da, chiar așa.

Cortina trasa

Peste una dintre cele mai plictisitoare zile din ultima vreme. Întreaga zi s-a derulat atât de încet și atât de lipsită de orice eveniment încât am ajuns să mă bucur ca mă culc. Mi-a frânt până și dorința de a mai repeta ceva la chitară. O zi atât de plictisitoare îți ia până și această minoră bucurie. Degeaba asculți orice artist când trăiești în ignoranță totală. Deschizi calculatorul, dai drumul la YouTube, asculți artificial muzica lipsită de chimicale și în loc să astupi vidul mai mult îl adânceşti. Te lipești tot deși abia ai ieșit de la duș, te simți obosit deși abia te-ai trezit, te simți plin deși nu ai mai mâncat de juma de zi și nimic nu te încântă. Welcome to my world of today. Ce să construiești când totul se bazează pe ruine? O melodie are aceleași versuri pentru toată lumea. Problema este că fiecare le înțelege diferit. Și atunci, despre ce rahat vorbim noi aici? Prea mult sictir, prea multă delăsare, prea multă lipsă de imaginație. Tocmai am înțeles de ce m-am apucat de chitară.

08.06.1999 - Together again

“ScarTissuE”“Californication”“Otherside”“Savior””around the world” “emit remmus” “porcelain”

Astăzi se fac 15 ani de la lansarea albumului Californication. Cel mai vândut album, cel mai lăudat, cel mai, cel mai... 15 ani... Erau toți atât de tineri... Și formula perfectă a lor trăia din nou. La mulți ani :)

Throwback Thursday - Outside

"Let's go outside in the sunshine /I know you want to, but you can't say yes / Let's go outside in the moonshine / Take me to the places that I love best"

Zi de pauză de la John, Jimi, Dave, Slash, Joe etc. Outside este una dintre melodiile cu cel mai mare conținut de material destinat imaginației adulților. Și nu mă refer la videoclip, absolut genial potrivit melodiei de altfel. Nu. Melodia asta are un singur mesaj, mai mult decât explicit: faceți dragoste, profitați de fiecare moment de intimitate, uitați prejudecățile acasă. George este un artist complet, cu un stil unic. Este acel gentleman care defilează în orice încăpere ca pe o scenă de prezentare de modă și pe care apoi îl găsești îmbrăcat în costumul lucios de latex. Nu sună foarte bine, dar este de bine. De fiecare dată când ascult Outside zâmbesc ușor. Melodia asta "aprinde"! Este melodia viselor umede ale elevilor de liceu aflați la pubertate; este soundtrack-ul unei partide de amor făcută neglijent și pe fugă; este pasiunea în forma ei cea mai pura. Este ceea ce știm cu toții că este, fără să simțim nevoia de a o spune folosind cuvintele. Pentru mine personal este mai mult genul "hai să îți arăt" decât "stai să îți explic". Este "hai" versus "stai", este "arăt" versus "explic". Mai mult de atât, melodia asta are ceva personal, ceva ce se adresează fiecăruia dintre noi. Sunt puține melodii care au un mesaj personalizat pentru fiecare individ în parte și care să ni se adreseze tuturor în același timp. Mă bucur că mi-am adus aminte de Outside, o melodie de ascultat într-o mașină parcată noaptea într-un loc ferit, cu geamurile aburite și cu noi doi cuprinși de febra...

Civil War

"What we've got here is failure to communicate / Some men, you just can't reach"

Am ajuns cam târziu la petrecere, recunosc. Am venit pentru a-l vedea pe Slash făcând un mini-cover după Voodoo Child al lui Hendrix si am rămas pentru a descoperi o melodie absolut fascinantă și cu un mesaj extrem de puternic. Știam despre Slash că este un fan Hendrix și că a preluat destule influențe de la el, dar stilul lui curat și calm este cel care m-a făcut să rămân pentru întreaga melodie.

Crescând în anii '90 a fost normal să îi ascult pe cei de la Guns și să îmi placă. Atât doar că m-am oprit la melodiile lor cele mai cunoscute și acum descopăr alte super melodii pe care le-am ratat la acel moment. Și mă bucur. Mă bucur pentru că spre deosebire de, să spunem, doi-trei ani în urmă, acum înțeleg o melodie mult mai bine. Atunci când vezi cum este construit un riff, cum se face un slide sau cum sunt sărite anumite corzi, înțelegi mult mai bine sentimentul din spatele unei melodii. Înțelegi starea de spirit pe care sunt grefate versurile, vezi pânza pe care se așează culorile și formele. Nu am de gând să scriu despre mesajul pacifist al melodiei deghizat excelent într-un glonț social plin de acid. Nu. Pentru mine Civil War este despre lupta între două stări ale aceleiași entități. Poate fi lupta intre întuneric și lumină, bine și rău, vechi și prezent, prezent și viitor, orice versus orice. Ascultând-o stau și mă gândesc la cum m-am schimbat în ultimii ani. Nu dacă m-am schimbat, pentru că îmi e foarte clar că am făcut-o, ci cum m-am schimbat. Și mă gândesc că răspunsul nu ar trebui dat prin "în rău" sau "în bine", pentru că este mult mai complex. Ceea ce simt este că las în urmă o perioadă marcată de stări conflictuale. O perioadă întortocheata și fara prea multe reușite. După aproape doi ani am început să mă simt mai liber, mai încrezător și mai capabil de a-mi exprima dragostea față de tine, persoana mea cea mai iubită, așa cum simt. Dacă îți cânt opt note și atât, să știi că nu am să am nevoie niciodată de o melodie întreagă ca să-ti spun cât de mult te iubesc. Ascultând Civil War am descoperit în mine ceva nou.  Am descoperit că ultimii doi ani m-au schimbat, m-au făcut mai cumpătat, m-au făcut să te iubesc mai mult decât oricând și mi-au arătat că toate rănile mi s-au vindecat.

Civil War nu este despre război sau pace. Nu este despre a fi cel mai bun. Civil War este despre a ne reinventa! Despre a ne redescoperi cine suntem cu adevărat sub toate identitățile virtuale și despre lucrurile care ne definesc cu adevărat. Te iubesc și definesc asta ca fiind singura constantă între eul de acum acum doi ani și cel de acum două secunde. Am să pun două variante ale lui Civil War, tocmai pentru a ilustra modul în care ne putem reinventa fără a ne pierde nimic din ce avem mai bun. PS: Slash a făcut o treabă genială la intro cu cele două acorduri modificate :)

Atunci:

Acum:

Throwback Thursday - Out Of Space

"I'll take your brain to another dimension / Pay close attention"

Încă o dată joi și încă o dată #tbt. M-am gândit câteva minute bune despre ce să mai scriu și nu pentru că nu aș avea subiecte, ci pentru că sunt destul de obosit. Și căutând așa mi-am adus aminte că înainte de John si de Anthony, de Pink sau de Robbie au fost niște băieți care mi-au marcat frumos anii gimnaziali.  Înainte de Armin și înainte de Backstreet Boys, înainte de Spice Girls și înainte de Justin sau de Amy au fost cei de la Prodigy. Wow! Acum realizez că la acea vreme ascultam cd-ul lor la combina Samsung. Nu exista noțiunea de mp3 și marea majoritate încă foloseau casetele. Până să apară The Fat Of The Land care să îi pună cu adevărat pe hartă, albumul Music For The Jilted Generation a fost considerat un succes major. Sper să nu greșesc numele celor două albume, dar sunt leneș în aceste clipe și nu vreau să mai caut.

Îmi aduc aminte că prima dată când am ascultat melodia asta, ritmul ei mi-a rămas în cap timp de câteva zile. Era ceva foarte nou, ceva foarte diferit de tot ceea ce era la acel moment la noi în țară. La început nu a avut foarte mulți adepți pentru că lumea abia se obișnuia cu muzica bine definită pe genurile muzicale existente. Ușor, ușor însă a început să prindă mai ales în rândul tinerilor. CD-ul respectiv cred că avea șanțuri pe el, mergând din mână în mână prin toată clasa noastră. Marea majoritate ne-am făcut copii le casete audio. Noi am fost norocoșii. Cei mai puțin norocoși veneau la noi acasă doar ca să asculte. La momentul respectiv, mesajul unei melodii nu conta aproape deloc pentru nici unul dintre noi și ne mulțumeam doar "să sune  bine". Ciudat este că și după atâția ani acest principiu este încă la fel de valabil. Mulți ne considerau ciudați pentru că ascultam așa ceva. Grupul nostru însă, atât de unit atunci, considera doar că își deschide mintea către sunetul viitorului. Și acesta din urmă ne-a dat dreptate. La aproape două decenii de atunci, într-o noapte de joi, Out Of Space sună mai natural ca oricând.

Fanfare

"Walk with me through my fanfare / It'll ease your mind / Set you fine, my baby / Stay with me every night / It'll make you come to where life is never ever done / Forest green, it'll say so / You know my heart is in my head / Cobalt blue, it goes through you / And cleans the eye of misuse / Miss you"

Postarea asta este scrisă, ca mai toate de altfel, pentru tine, pentru persoana pe care o iubesc. Știu că ultimele zile nu au fost cele mai bune, dar știi cât de mult îmi doresc să te văd fericită mereu. Și dacă se spune că după ploaie iese soarele, atunci după liniștea cifrelor din ultimele zile vine o fanfară. O fanfară care să cânte tare bucuria pe care o simt de fiecare dată când ne vedem, când te strâng în brațe, când te sărut. Mă urăsc singur când sunt un labirint chiar și pentru mine și îmi pare rău că uneori te las ca să te rătăcești în acest spațiu nedefinit, în acest univers paralel al ființei mele. Dar tot din acest univers pleacă și tot ce am mai bun, tot de aici pleacă și această fanfară. Știu că sună amuzant și dacă te face să zâmbești să știi că mă bucur. Și mă bucur pentru că dragostea noastră înseamnă mai mult decât orice un mare zâmbet, un mare zâmbet pe care îl purtăm zilnic în noi. Nu aș putea să îmi închipui viața fără acest zâmbet, fără această galaxie de fericire, de lumină, de căldură, de... dragoste. Dacă în ultimele zile am fost surd și am ales să fiu mut, permite-mi ca în această noapte sa te vizitez în visele tale, să iți cânt această melodie în timp ce te strâng în brațe și las praful să se așeze pe chitara mea. Te iubesc!  PS: Mâine noapte știi că o vom asculta împreună în mașină, la fel ca acum mulți ani...

"All my life I've waited for the sun to rise / All this time / Waiting for the sun and air and shade / Waiting for the sun to shine / And it's you"

Zero 1

"Ai grija la gandurile tale pentru ca ele devin cuvinte. Ai grija la cuvintele tale pentru ca ele devin fapte. Ai grija la faptele tale pentru ca ele devin obiceiuri. Ai grija la obiceiurile tale pentru ca ele devin caracterul tau. Ai grija la caracterul tau pentru ca el devine cine esti"

Zero 0

Este conținutul tău atunci când încerci sa copiezi pe cineva. Obtii când îți perfecționezi imperfecțiunile. Realizări când te dărâmă ceea ce predici. Trăiri când alegi să închizi ochii. Zâmbete când zâmbetul meu este o mitralieră. Alegeri.

Zero

00000000000000000000000000000000000000. Zer000000000000000000000000!

Throwback Thursday - Doctor Jones

"Sometimes the feeling is right / You fall in love for the first time / Heartbeat and kisses so sweet / Summer time, love in the moonligh"

Hahahaha! De când vroiam sa scriu sa folosesc o melodie a celor de la Aqua pentru un tbt! În sfârșit am găsit momentul potrivit. Nu doar pentru ca este joi și tbt, dar și pentru ca sunt destul de fericit și în ton cu melodia. În seara asta am reușit sa aplic efect de WAH si cât de bine a putut sa sune!!! Parcă mai bine ca niciodată.

Înapoi la postare. Au trecut, sper sa nu greșesc, 17 ani de când această melodie era prin toate topurile muzicale. Ce copil eram la acea vreme. Și ca și acum, iubeam. Era însă o iubire intre doi copii care nici nu știu dacă se sarutasera vreodată unul cu celălalt. Îmi aduc aminte însa ca eram nedespărțiți și eram fericiți în fiecare clipă. Mereu aveam zâmbetul pe buze și ne părea că viața este un șir nesfârșit de culori. Și în acea perioada cei de la Aqua erau pe val. Îmi aduc aminte cum abia asteptam sa îmi cumpăr cel mai nou număr din revista Popcorn. Apărea bilunar și era un adevărat răsfăț pentru acele vremuri. Avea paginile ușor lucioase, toate textele păreau ca sunt scrise de niște oameni care ne știu mai bine decât ne știam noi înșine la acel moment, iar pozele cu artiștii preferați erau recompensa supremă. Intr-o perioadă în care nu exista internet nici măcar sub forma de dial-up, revista Popcorn și MTV erau singurele uși catre lumea muzicală din afara tarii. Articolele cu Aqua au fost unele dintre cele mai colorate pentru ca la momentul respectiv toată lumea bănuia ca solista este lesbiană. Lene, sper sa îmi aduc bine aminte numele ei, era considerată de majoritatea colegilor mei o fata foarte frumoasa. Cred ca jumătate dintre noi eram îndrăgostiți de ea. Avea în toate videoclipurile acea imagine de fata cuminte, dar mereu pusă pe șotii. Doctor Jones era altceva fata de hitul lor inițial, în sensul ca era o melodie cu un mesaj despre o iubire tânără si frumoasă. Cred ca într-un fel ea s-a pliat perfect peste sentimentele noastre din acea perioada. Mai mult de atât, versurile aveau o inocenta care acționa ca un catalizator pentru ceea ce simțeam noi atunci. Uitându-ma și acum peste ele mă simt amuzat, dar nu pot sa nu constat ca îmi sunt la fel de placute ca și atunci. Poate pentru ca și acum iubesc, deși acum termenul de iubire este infinit mai complex fata de acel moment. Și totuși și acum, ca și atunci, simt primele patru versuri mai vii decât melodii întregi.

Fără nici o încheiere, sper ca și peste mulți ani de acum înainte să simt această melodie la fel. Sa o simt cum îmi aduce un zâmbet și același sentiment de dragoste cu obraji roșii...

Throwback Thursday - Time Goes Back

"Any solemn phase / And you belong to two times at once / My radio's my heart / We live as one / Two ways at once / I know the waves I form / I know the way I won't become"

Joia tbt si prima postare din luna mai nu prea mi-au purtat noroc. Se pare ca minunata aplicație Blogger nu a publicat și conținutul pe care l-am scris aseară. Mai mult, nici măcar nu l-a salvat. Dar o sa reiau postarea pentru ca sunt absolut încântat de idee. Aseară am fost pe stadion pentru a revedea duelul în urma căruia acum trei ani echipa noastră devenea campioană. Și ca și atunci și acum am învins. Nu vreau sa scriu despre meci, ci despre faptul ca timpul se întoarce. Timpul merge înapoi, uneori pentru a ne da sansa de a îndrepta lucrurile, alteori pentru a ne da sansa de a realiza unde am greșit și de multe alte ori doar pentru a ne gândi ca uneori privim prea mult înainte și prea puțin înapoi.

John a făcut această melodie parcă special pentru sublinia acest lucru. Întreaga construcție a melodiei, cu versuri întoarse, cu inversari de cuvinte special făcute, cu vocea chinuită pe anumite pasaje, cu tempo-ul ridicat, este perfect închegată de această idee. "And you belong to two times at once" subliniază faptul ca spectrul realității în care trăim este de fapt o repetiție și nu o desfășurare continuă în plan orizontal a existenței noastre. Fiecare zi se repetă, fiecare instanță a noastră își reia ciclic existența în fereastra de timp alocată acestei realități. Mintea este de multe ori în altă parte decât corpul care o poartă, inima bate în alta direcție decât sufletul. Apoi urmează versul meu preferat, construit printr-o inversare absolut genială: "My radio's my heart". Sună atât de frumos și este atât de adevărat încât umple întreaga melodie și reprezintă sufletul ei. Toată puterea lui vine însă din inversarea perfect făcută, întrucât dacă era scris normal ("My heart's my radio") ar fi fost nul, vid. Nu. Muzica este viață, muzica este cea care ne face sa iubim mai frumos, sa fim mai frumoși; muzica este inima mea! Dacă as inversa în ce am scris anterior "muzica" și as pune "inima", efectul ar fi unul mult mai temperat. "We live as one / Two ways at once" este încă o idee perfectă pentru că ea reflectă dualitatea noastră ca oameni. Alegem cine suntem pentru cei din jurul nostru și arătăm cine suntem doar persoanelor care ne cunosc cu adevărat. În interiorul nostru este un veșnic conflict între umbre și lumină, între rațiune și sentiment. Prima strofă se încheie cu două versuri care leagă urmările de faptele noastre și care reprezintă ancora realității, oprind abundența de sentimente și de planuri intretăiate. Faptul că știu ce nu voi deveni este, cred, mai puternic și mai real decât ceea ce știu că sunt. Oamenilor le este frică mai mult de ceea ce nu cunosc, decât de lucrurile care ii înconjoară. Pune un semn de carte la o zi din viața ta pe care o consideri perfectă și consideră că odată ce l-ai mutat nu te mai poți întoarce. Consideră că atât timp cât nu îl muți mai departe poți citi zilnic acea pagină din viața ta. Acum gândeşte-te dacă ai avea curaj să îl mai muți vreodată. Este atât de simplă această melodie, atât de bine construită, atât de rafinată, încât se putea opri și după prima strofă. Dar a doua strofă începe atât de abrupt și atât de adânc: "Jumping in the mind of a passerby / And being replaced like times fly". De câte ori nu ne-am întrebat la ce se gândește o persoană necunoscută pe care o vedem pe stradă, de câte ori nu ne-am rătăcit în privirea unor ochi frumoși, dar necunoscuți? "Another wasted flaw / Going up against the endless law" este povestea fiecărui suflet interiorizat învins de legile nescrise ale societății moderne. Considerat un defect doar pentru că nu se încadrează în tiparul eronat al standardizării umane. Faptul că natura umană nu se va schimba niciodată din a judeca ceea ce nu înțelege este subliniat de "legea nesfârșită".

John efectiv a realizat o sferă perfectă din cuburi de idei, așezate unul în continuarea celuilalt: "You know this is nobody's life / I saw the days I lost / Hiding behind tomorrow's costs". Viața nu  ne aparține decât în măsura în care știm să profităm la maxim de ea, sa o trăim în prezent și să nu ne pierdem în viitor. Dragostea de azi este posibil să nu fie iubirea de peste ani, zâmbetul afișat acum nu este tristețea de mâine dimineață și nici măcar cea din această noapte. My radio's my heart...

Dreams

“Now here you go again, you say you want your freedom / Well who am I to keep you down? / It's only right that you should play the way you feel it”

In ultima vreme pare ca tot mai multa lume renunta la visele de alta data in favoarea unei realitati banale. Se inchid pagini, se inchid canale, se inchid bloguri si toate astea pentru ce? Pentru a demonstra ca putem merge inainte, ca putem sa evoluam, ca putem fi altfel. Dar oare asta este cel mai bun lucru de facut atunci cand ai ajuns la capătul unei etape? Pur și simplu sa ștergi o parte din tine, o parte care te-a ajutat sa te schimbi în bine? Visele sunt cele care ne dau puterea de a merge înainte, de a ne ridica atunci când suntem la pământ. Ele ne fac sa fim unici, ele ne fac sa ne fixam țeluri și sa ne luptam sa le transformăm în realitate. Cred ca momentul în care încetăm sa mai visăm este cel în care banalul zilnic ne-a învins. Sa treci zi după zi fără nici un țel este asemeni unei boli care își așteaptă leacul. Resemnare. Spunem decepție, tristețe, depresie, dar cuvântul este resemnare. Și este la fel de banal și de gol de substanță ca o minte care nu mai visează.

Nu ar trebui sa conteze niciodată parerea celor din jur. Dacă vrei sa iți trăiești visul, acum e momentul. Acum e momentul sa lupți pentru el. Pentru că de multe ori drumul este mai frumos decât destinația și pentru ca mereu munca depusă pentru a-ti îndeplini un vis va fi cea mai mare răsplată. Merită să lupți pentru visele tale.   Bucuria care te așteaptă la final visează acea zi. PS: RIP Hillel...

Throwback Thursday - 2 Become 1

"Free your mind of doubt and danger / Be for real, don't be a stranger"

Faptul ca noi credem ca ne putem reinventa, ca putem schimba ceea ce suntem si ca putem fi altfel decat suntem in realitate este orizontul lumii noastre. Altfel spus, este cea mai mare iluzie pe care mintea umana o poate relua la infinit, mereu sub alte forme. Nu, nu putem schimba modul nostru de a fi si nici cine suntem. Nu ne putem reprima sentimente, nu putem lega prietenii, nu putem fi altfel decat suntem. Oricat am incerca, oricat ne-am dori, mai devreme sau mai tarziu ceea ce suntem in realitate iese la suprafata si ucide cu premeditare ceea ce ne-am obosit construind: un alter ego perfect, proiectat catre lumea exterioara. Niciodata nu vom putea sa ne schimbam! Suntem cine suntem si nu cine alegem sa fim. Doi devin unu sau o suta devin unu este irelevant. La final, totul devine acel unu initial. Nu poti fugi, nu te poti ascunde, nu poti schimba ceea ce esti.

1 Aprilie

Savior devine Charlie in 21st Century. Breaking the Girl devine Adventures of Raindance Maggie. Dani California incepe sa Look Around. Funky Monks devine Factory Of Faith. My Friends incep sa para Me and My Friends. Wet Sand are intro de Knockin' On Heaven's Door?!?

Lost Queen

"What planet are you from, girl?
And are there others like you there?
And could you do that magic trick again?
Poppin' up from nowhere
Though my planet's full of warfare
You make it feel like a dream
Man I hope they never find you

I think you are a lost queen
Let me serve you, serve you
Hot sex and gold, shiny things
I think you are a lost queen
Let me serve you, serve you
Remind you that you are a lost queen
I think you are a lost queen

I don't have a problem with multi-taskin'
Takin' care of you is my number one passion
Put it before my eyes, you know I'ma smash it
Only if you want it, want it
You don't have to ever think about askin'
I can read your mind, girl, of course I have it
Can I start you up? It's automatic
Get your motor runnin', runnin', vroom-vroom
I'm never too busy to tell you that you're pretty
Ain't gotta ask me to
Surprise you in the city when your day is goin' shitty
Ain't gotta ask me to

What planet are you from, girl?
And are there others like you there?
And could you do that magic trick again?
Poppin' up from nowhere
Though my planet's full of warfare
You make it feel like a dream
Man I hope they never find you

I think you are a lost queen
Let me serve you, serve you
Hot sex and gold, shiny things
I think you are a lost queen
Let me serve you, serve you
Remind you that you are a lost queen
I think you are a lost queen

I don't need momma and daddy
Honey and sugar, man I bet they're so classy
Half of me is good, the other half nasty
Can't help it if I want it, want it
Sure I meet your friends on my best behavior
Talk about relationships, I used to be a player
And like Geico, the time I saved 'em
And get their motors runnin', runnin', vroom-vroom
Lift your head when you're down so you don't drop your crown
Ain't gotta ask me to
And right before we finish, I'll ask you did you get it
Ain't gotta ask me to

What planet are you from, girl?
And are there others like you there?
And could you do that magic trick again?
Poppin' up from nowhere
Though my planet's full of warfare
You make it feel like a dream
Man I hope they never find you

I think you are a lost queen
Let me serve you, serve you
Hot sex and gold, shiny things
I think you are a lost queen
Let me serve you, serve you
Remind you that you are a lost queen
I think you are a lost queen"

Iti scriu aceste randuri astazi, in timp ce ma gandesc la tine si la cat de fericit sunt pentru ca ma pot bucura alaturi de tine de ziua asta. Stiu ca multi iti vor spune, dar eu vreau sa iti scriu acest "la multi ani!". Si o fac pentru ca astazi, mai mult ca oricand, vreau sa nu mai simti faptul ca esti o "regina ratacita" in lume, ci unica regina. Imi gasesc cu greu cuvintele pentru ca nu mai stiu unde te opresti tu si unde incepem noi, unde pot vorbi despre o zi si nu despre un sentiment. Ceea ce pentru altii este doar o zi, pentru mine este un sentiment de bucurie, de completare, de intregire. Nu stiu de unde te-ai ratacit si de ce te-ai oprit in aceasta lume, dar stiu ca fiecare spectru al existentei danseaza astazi de bucurie, o bucurie a echilibrului pe care l-ai dat lumilor. Stiai ca atunci cand zambesti orizontul pare tangibil, cerul devine pamantul de sub picioare si curcubeul devine parfumul tau? Nu stiu daca cineva a avut curaj sa iti spuna asta pana acum, dar ma bucur ca eu am fost primul care a scris-o. Nu uit ca o zi ramane doar in granita celor douazeci si patru de ore, dar vreau sa stii ca aceasta postare este scrisa si citita la nesfarsit in interiorul meu. De aceea cred ca esti un sentiment care leaga secundele una de alta si topeste zilele in care nu suntem alaturi. Astazi, alaturi de tine, vreau sa ma simt ca si cum "Two of us were made of angel's dust" (adu-ti aminte de Warm Tape in Lefkada, vara trecuta). La multi ani! Te iubesc!

Throwback Thursday - Torn

"Illusion never changed / Into something real / I'm wide awake and I can see / The perfect sky is torn"

In 1997 eram prea mic ca sa inteleg de ce melodia asta era asa de sus in MTV Top 20 saptamana de saptamana. Nici macar nu stiam ce inseamna "torn". Ma enerva si fata care o canta. Nu avea nimic deosebit. Cativa ani mai tarziu iubeam in timp ce ascultam melodia asta si nu intelegeam de ce nu ma pot opri din a o asculta. Apoi am realizat ca eram indragostit de Natalie :)) S-a zvonit despre o relatie intre ea si Lenny Kravitz, dar nu au rezistat prea mult. Unele dintre cele mai adanci versuri ale anilor '90 si o melodie a unei inimi parca mereu albastre...

Patruzeci si patru

Astazi este ziua lui John. 44 de ani. Atat de tanar si totusi cu atata istorie in spate. Un "la multi ani" pentru cel care m-a facut sa ridic chitara si sa vreau sa invat sa cant la ea. "La 50 de ani nu vreau sa fiu faimos ca Iggy sau Anthony. Nu vreau sa fiu o legenda care cauta adrenalina alaturi de fetele din L.A. Vreau sa fiu un om mai bun, mai matur ..."

Monday fever

Going inside era mai buna pentru starea pe care o am, dar va trebui sa ma multumesc si cu asta. Imi pare rau pentru ca poza este deosebita si merita o postare mai decenta, dar astazi nu am nici un motiv de a ma simti bine. Sau fericit, daca face vreo diferenta. Raceala asta mi-a anulat pana si placerea de a atinge niste amarate de corzi. Astazi este o zi in care ma lupt cu mine insumi, cu furia din interiorul meu, cu vidul din jurul meu si cu ... orice. Clipa este unica in desfasurarea vietilor noastre. Nu pentru ca nu se repeta, ci pentru ca noi nu mai suntem aceeasi de la o tranzitie la alta. Timpul poate fi abstract atunci cand noi respiram si evoluam. Ceea ce simti acum este unic. Peste un minut nu mai simti nu pentru ca au trecut 60 de secunde, ci pentru ca tu te-ai schimbat. Sentimentele ne schimba in versiuni bune sau mai putin bune ale noastre, iar timpul este doar scena pe care le afisam. Versiunea mea de azi nu vrea sa fie inteleasa, compatimita sau ingrijita...

Treizeci si unu

Astazi, in urma cu fix 31 de ani, in L.A., California, incepea cea mai frumoasa poveste a muzicii. O poveste nebuna de tot, presarata cu droguri, sex si rock'n'roll. Veniti de la liceul Fairfax isi strigau numele in fata publicului pentru intaia oara Anthony, Michael, Hillel si Jack. Formatia mea de suflet pentru totdeauna. La multi ani!

EDIT #1: Tot azi e si ziua lui Robbie Peter Williams :) WOW!

12 Februarie 2007

Eram indragostit. Nu. Ba da. Ba nu. Cred. Fix acum sapte ani s-a lansat videoclipul de la Desecration Smile. Nu stiu de ce, dar pentru mine este singurul in care toti par fericiti, impacati... Completi! Asta cautam. Una din melodiile de suflet ale lui Anthony, cantata de foarte putine ori live (patru - Abbey, Top of the pops, AOL, T4) si doar cu John. Stiu ca au filmat doua versiuni pentru videoclipul asta, dar din pacate nu am reusit sa vad si versiunea alternativa. Versiunea oficiala insa nu cred ca poate fi completata in vreun fel. Este pur si simplu dincolo de cuvinte si rupe bucati din mine. Au filmat-o intr-o singura zi, intr-unul din locurile favorite ale lui Anthony. Cu toate ca John era ca si plecat atunci cand au facut videoclipul, pare mai fericit ca niciodata. Sau poate ca facuse pace cu el insusi. Nu stiu. Nimeni nu stie si nu va sti vreodata si este cel mai bine asa. Un pic de mister intotdeauna mareste aura. Dupa multi, foarte multi ani, as putea spune ca a durat o vesnicie, apar fericiti, uniti, completi. Daca perfectiunea exista, atunci asa arata videoclipul perfect. Videoclipul meu de suflet...

EDIT: Nu pot sa cred! Imediat dupa ce am inchis blogul am gasit versiunea alternativa! Multumesc Warner Bros. Germania!!!!

EDIT #2: Abia am terminat de vazut varianta alternativa. M-am inselat mai sus :)) Este mai buna decat cea oficiala, dar nu pentru ca au adaugat ceva, ci dimpotriva: au scos secventele de zi si facand asta au pus si mai mult in evidenta sentimentele afisate de ei. In loc sa dilueze mesajul cu semi-umbre suprapuse unui fundal luminos si in loc sa afiseze secvente cu instrumentele folosite au ales sa se dezvaluie pe ei, oamenii din spatele artistilor. Genial! Fundalul nocturn face melodia asta sa para si mai apasatoare, mai inchisa, mai profunda. Cred ca tocmai a devenit videoclipul meu preferat pentru totdeauna. Nu. E sigur :)

EDIT #3: Este ultimul videoclip filmat cu John…

EDIT #4: Este regizat de acelasi tip care a facut si videoclipul pentru Under The Bridge. Trebuie sa recunosc ca este foarte talentat.

Sweet Thang

Totul merge inainte, nimic nu se opreste. Viata este un fluviu care curge spre necunoscut. In el traiesc mii de povesti uitate adanc in mal. La suprafata ducem resturile lucrurilor care nu au rezistat furiei noastre. Am trecut si le-am smuls pe cele care au vrut sa ne opreasca, le-am furat clipele si acum le purtam in noi. Ceea ce a mai ramas din ele. Pe acest fluviu crocodilii de pe margine isi asteapta rabdatori prada. Orice moment de ratacire poate deveni ultimul. La naiba, cand s-au inmultit toti crocodilii astia? De ce ii purtam in apele noastre? De ce le permitem sa se hraneasca din existenta noastra? Ahhh... Iau doar resturile. Atunci cum se face ca doar pe ei ii vedem si ca din cauza lor toata lumea se tine la distanta? Cand au devenit ei mai periculosi decat vartejurile noastre? Cand au capatat puterea de a tine piept apelor noastre furioase? De ce am schimbat directia din cauza lor? Si ce am lasat in urma? Nisip ud in care oricine isi poate pune amprenta. Oricine ne poate atinge? Toata furia asta doar pentru a urma un drum sinuos, doar pentru a simti curcubeul deasupra si pentru a crede in libertatea de a ne alege singuri directia in care ne indreptam. Dar oare chiar o alegem noi? Sau acest fluviu merge pe acelasi drum sapat de ultimul potop?

Throwback Thursday - Best I Ever Had

"Sweat pants, hair tied, chillin' with no make-up on / That's when you're the prettiest, I hope that you don't take it wrong"

Asa cum incepe si cantecul: "You know a lot of girls be thinkin' my songs are about them / This is not to get confused, this one's for you", asa iti spun ca desi e tbt melodia asta din 2010 e pentru ca azi m-am gandit toata ziua la tine si am simtit nevoia sa ascult o ascult. Melodia a ajuns in playlist-ul meu datorita lui Serp. El mi-a zis ca o cauta si eu i-am gasit-o, deci el este cel care a descoperit-o. Mereu cand o ascult ma gandesc la cat esti de frumoasa si cat sunt de fericit alaturi de tine. O zi de joi frumoasa, o melodie si mai frumoasa pentru cea mai frumoasa fata. Sa stii ca melodia asta ma va face mereu sa ma gandesc la tine si sa o las pe repeat, la nesfarsit.

Heart Of Gold

"I want to live / I want to give / I've been a miner / For a heart of gold / I've been in my mind / It's such a fine line / That keeps me searching / For a heart of gold / And I'm getting old"

Heeeiii! In seara asta am reusit sa cant la chitara aproape perfect! Dupa atatea luni si atatea incercari, in sfarsit am simtit ca se leaga. Sunt atat de bucuros ca am reusit in cele din urma sa simt ca tot acest timp petrecut repetand a meritat. Si vreau sa stii ca m-am gandit la tine in seara asta. M-am gandit cata rabdare ai avut si ai cu mine. Nu stiu ce sa scriu pentru ca sunt foarte fericit si am o mie de idei care mi se invart prin cap acum, dar stiu sigur ca daca erai langa mine te-as fi sarutat si ti-as fi spus cat de mult te iubesc. Iti las acest mic post cu mentiunea ca tu esti "my heart of gold" si ca vreau sa stii asta.

Melodia asta mi s-a plimbat prin cap in ultimele zile si o consider foarte speciala. Ma face sa ma gandesc cat de mult iubesc sa te iubesc in fiecare zi. Este atat de calma si cu un mesaj atat de cald... E... pentru tine, "my heart of gold"!

SMrKIA

Sarcastic Mr. Know-It-All sau Dave Navarro

Fight like a brave sau Hillel Slovak

Song To Sing When I'm Lonely

"A song to play when I'm lonely / Win and never play a game again / No one to face when I'm falling / Holding tight to dreams that never end"

Un cantec atat de trist, dar atat de frumos cantat incat ma face sa ma ratacesc in propriile sentimente. Te ineci in lacrimile care nu se vad, in cele pe care le ascunzi pe dinauntru.

"Drowning thinkin that I'm dry / Hold on to facts that'll never be proven" este atat de profund. Tot cantecul asta este... indescriptibil de frumos. Ce este viata daca nu increderea in faptul ca maine va fi altfel? Increderea in necunoscut e cea care ne face sa mergem inainte. Increderea in ce?

"Loving pain to be clung to / By luminous bodies / Only waiting for long signs to be wrong / And true to us" Wooooooow! Este complet. Este perfect! Tristetea nu a sunat niciodata mai bine. Oare unde ratacim cand ne ratacim in noi insine?

20 ianuarie 2014 = cinci

“I often hear guitar phrases in my head. I played the solo in Central passively, but on other songs I played more energetically, or faster, or more aggressively, I guess. Guitarists have lots of things to express with their guitar. There are so many guitarists who play too much when they play. But it's better to play to erase your ego.”

Well, pe 20 ianuarie 2009 se lansa The Empyrean. Cinci ani au trecut de atunci. Al zecelea album solo al lui John. Este atat de bun incat parca merita sa fie al zecelea :) Cred ca SD Card-ul meu are santuri pe el in zona albumului. Insa nici macar acum nu pot spune ca este cel mai bun album al lui. Nu. Sunt si altele pe care le descopar cu placere. Din pacate, nu sunt noi. Comparativ cu oricare dintre albumele lui, da, asta este cel mai complet din toate punctele de vedere: sunet, instrumente, versuri, mesaj, interpretare. Este o poveste nesfarsita, care nu are inceput si care traieste in noi toti.

Stilul nou abordat nu ma convinge pana acum. Adica "Central" o asculti o singura data si intelegi de ce player-ul are repeat. Cu cele noi, nu stiu. Inteleg ca John evolueaza mereu, cauta sa creeze sunete noi, nu se multumeste cu ce a realizat, dar acum pur si simplu nu cred ca va mai reusi sa scoata un album mai complet decat asta. End of story.

Johnny, Kick A Hole In The Sky

“Slap a liar in his eye, kick a hole right in the sky / Testify, testify, kick a hole right in the sky / Johnny, Johnny, Johnny“

Nu vroiam neaparat sa scriu un post despre treaba asta, pentru ca mi se pare inutil. Fac precizarea asta de la inceput, pentru ca invariabil stiu cine este in fruntea topului meu personal si cred ca nu am nevoie sa explic asta, dar ceea ce mi s-a parut amuzant si fara sens la inceput a devenit apoi un gand care mi-a alergat toat ziua prin minte. Acum am zis sa pun si cateva randuri jos doar pentru linistea mea. Am vazut aseara un poll despre cine ar fi chitaristul care a avut un album de debut mai reusit, intre John si Josh, cu mentiunea ca tipul este fan hardcore Josh. Evident ca banii lui se duceau catre Josh.

Spun asa: Mother's Milk vs I'm With You. La prima vedere este o alegere foarte usoara, la a doua vedere nu mai este chiar asa. Adica da, sunt sound-uri atat de diferite, dar este si normal cand te despart 22 de ani. Doar doua decenii. Adica John a folosit trei-patru pedale clasice si un Strato, fara prea mult studio, in timp ce Josh are la dispozitie acum ceea ce John nici nu visa in acele vremuri. Asta ar fi una. John avea 19 ani la acea vreme si nu mai cantase ever in vreo formatie. Era un super chitarist, dar doar in dormitorul sau, ca multi altii. Josh avea 32 de ani cand s-a lansat IWY si cantase deja alaturi de ei inca din 2000, iar in perioada Stadium Arcadium era backing guitarist pentru John, atunci cand acesta realiza ca limita sa este fixata doar de faptul ca are doua maini. Ma gandesc ca atunci cand "you're rolling with the best, you learn at least how to blend in". Pe langa asta, el a mai avut si proiecte de colaborare doar cu John, vezi Ataxia, dar si cu alti artisti. OK, omul stie sa cante la vreo 10-11 instrumente, iar chitara nu era piesa lui de baza, dupa cum a si declarat. Nu o sa soptesc cat de amuzat am fost cand l-am vazut in 2007 la Slaski cum isi vantura chitara in aer, fara sa cante la ea, ci doar urmarind ce solo de outro facea John pentru Dani. Stiu ca si John era prieten cu Hillel, fiind fanul numarul unu al lui si vorbind uneori dupa anumite concerte, dar el nu a urcat niciodata pe aceeasi scena cu acesta. Asta ar fi a doua. La finalul anilor '80 nu erau raspandite atatea genuri muzicale ca dupa anii 2000. Poate ca nu am dreptate, dar in mod sigur electro, drum & bass si cam tot ce inseamna alternativ nu existau. Mai putine surse de inspiratie implica nevoia de a avea o imaginatie mai dezvoltata. Asta ar fi trei. La finalul anilor '80 muzica se gasea in cel putin 80% din cazuri stocata pe casete audio, iar restul era prezenta pe vinyl sau CD. Anii 2000? 80% din muzica este in format digital, disponibil oriunde mergi, in orice moment. Asta ar fi patru. Pot sa mai dau inca doua, trei argumente in plus, dar sigur nu i-ar face prea mult bine lui Josh. Nu vreau sa spun ca IWY este un album slab. Dimpotriva! Este un album care la fel ca si Mother's Milk a primit discul de platina, care a avut single-urile pe radio, tv si internet o gramada de timp si care spre deosebire de concurentul sau a stat la baza unui turneu mondial de aproape doi ani, cu aproape toate concertele desfasurate pe stadioane in conditii de sold out. Este ceea ce as considera nu un succes, ci un MARE succes! La urma urmei, ceilalti membri erau prezenti si acum 22 de ani, iar intre timp multi i-au uitat, s-au plictisit de ei sau pur si simplu au trecut mai departe. Josh nu pare, ci chiar este cheia care a pus acest mecanism in miscare. Maggie, Look Around, Monarchy, Brendan sunt toate cantece excelente. La naiba! Imi place tot albumul. O recunosc. Dar imi lipseste acea parte salbatica, funk-ul lui John. Adica, get real, ma uit la ce tehnica arata John si ma uit la Josh. Am mai spus-o, o repet: solo vs armonie. Josh are in spate niste profesionisti, un grup unit si cu o experienta imensa, o familie, plus o gramada de noutati tehnice si nu niste tineri rebeli bantuiti de drogurile care le-au rapit cel mai bun prieten, fara nici un plan concret pentru viitor, care cocheteaza cu scena punk rock-ului in zilele din urma ale acestuia si care nu stiu in ce directie sa o apuce, dar care se bazeaza pe energia, carisma si talentul lor pentru a ajunge mai sus decat sunt. Cam de asta, pentru mine, Mother's Milk este mai bun decat IWY. Ah! Si pentru ca pe primul sunt incluse niste cover-uri dupa Jimi Hendrix care suna mai bine decat originalele.

Au fost multe melodii bune pe albumul de debut al lui John, dar asta este cea care subliniaza cel mai bine potentialul lui. Imi place atat de mult indemnul de a face o gaura in cer incat imi da impresia ca as putea face asta oricand doresc. Cu John nimic nu a fost imposibil, niciodata! So, Johnny, kick a hole in the sky!