Laponia

     Cu greu reușesc să accept. Nu! Blochez această realitate în fața ușilor automate care culisează asentimental în fața ochilor mei. Sunt pe aeroportul Kittila aflat la doar câțiva kilometri de Levi.

     Levi! Nu, nu doar inima, ci și sufletul și lacrimile de copil mi-au rămas acolo în această dimineață la fel de întunecată ca și fața nevăzută a lunii. M-am pierdut de mine însumi în aceste zile, de adultul care mă veghează de mulți ani de zile. L-am pierdut pe el și am regăsit copilul care sunt. Și mă gândesc că indiferent câți ani au trecut de când am început să mă consider adult ei nu vor fi niciodată mai mulți decât cei în care am fost copil. Asta pentru că a fi copil încetează niciodată și a fi adult doar se învață. Și copilul acesta este cel care suferă cel mai mult atunci când uităm să mai credem în visele lui pe măsură ce grijile încep să le înlocuiască unul câte unul.

     Levi, Laponia este nu doar un loc de pe Pământ. Este un suflet gigant al copilului care este Moș Crăciun și care te îmbrățișează de cum ajungi acolo. Adultul din mine m-a găsit după patru zile pe aeroportul din Kittila și nu înțelege, nu acceptă locul pe care Moș Crăciun l-a eliberat în sufletul meu. Nu înțelege cum am uitat de toate problemele, cum de m-am lăsat pierdut în copilăria aceasta pe care el se încăpățânează să o catalogheze ca vândută și cumpărată. Și este atât de greșit raționamentul ăsta de adult care socotește, adună și împarte doar griji și probleme. Levi, Laponia este locul în care fiecare dintre noi își va întâlni visele. Da, acum sunt reale, ca mine și ca tine. Vrei să dai mâna cu Moș Crăciun? Se poate. Vrei să îl cunoști pe Rudolf și pe ceilalți opt prieteni ai săi care ți-au adus cadouri când adormeai așteptându-i sub brad? Se poate. Vrei să vizitezi căsuța lui Moș Crăciun, să vezi unde ajung toate scrisorile copiilor din toată lumea și să cauți toate scrisorile pe care i le trimiteai sigilate cu un vis? Se poate. Vrei să traversezi cu pasul Cercul Polar unde este oficiul poștal al Moșului? Se poate. Vrei să vezi cățelușii husky care îl ajută pe Moș să strângă toate cadourile pentru copii? Se poate. TOTUL SE POATE! Asta este magia acestui loc, aceeași magie ca cea a copilăriei, atunci când totul se poate. Și poate ceea ce se întâmplă fără să ceri sau să aștepți este că începi să crezi din nou. Și nu sunt singurul care în aceste zile am început să cred în Moș Crăciun poate mai mult decât copiii din jurul meu.

     Rovaniemi, Laponia. Am plâns de fericire, am plâns de emoție și am plâns de despărțire la peștera lui Moș Crăciun. Nu mi-am refuzat călătoria cu trenulețul care face turul fabricii unde piticii îl ajută pe Moș Crăciun să pregătească toate cadourile. I-am pozat pe toți și pe fiecare, am dat mâna cu ei și am lăsat gravitatea să îmi culeagă o bucățică din suflet și să o păstreze în acel atelier. Am vizitat regatul de gheață și am văzut elfii lui Moș Crăciun decorând turtă dulce împreună cu cei mai mici dintre copii, desenând și făcând împreună decorațiuni pentru bradul de Crăciun.

     Kittila, Laponia. Sunt niște întrebări pe care adultul din mine se încăpățânează să mi le pună acum când stau în fața ușilor aeroportului și nu vreau să pășesc spre check-in. A fost obositor? A fost frig? A fost prea scurt? Chiar și acum se comportă tot ca un veritabil Grinch. Copilul acesta din mine care tocmai a trăit cea mai frumoasă poveste de iarnă din câte i-au fost oferite spre păstrare de către spiritul Crăciunului știe însă doar răspunsul la singura întrebare care contează cu adevărat: A meritat? Da! Spiritul acelui loc transcende generații, culturi și bariere lingvistice și unește oamenii. Și știi de ce? Pentru că asta se întâmplă atunci când toți oamenii își trimit cele mai frumoase vise ale copilăriei în același loc. Acel loc devine Paradis, devine pace și iubire, credință și speranță. Da. Astea toate la un loc și un strop de magie. De asta Moș Crăciun a ales locul ăsta și de asta locul ăsta este unic la fel ca și Moșul. Sper că nu mai și alte întrebări, om mare!

     Levi, Laponia. După patru zile a venit și dimineața plecării. Ies din cabană și văd cum ninge des și ușor. Da, știu, Moșule! Plâng și eu că trebuie să plec, dar promit să nu te mai părăsesc niciodată. Doar plec, însă promit să mai vin să te vizitez chiar și atunci când vei mai fi îmbătrânit cu o sută de ani. Mi-ai dăruit toate visele copilăriei înapoi, ai dăruit magia credinței în tine și adultului din mine și ai oprit tot sacul de griji și probleme pe care l-am adus aici. Mi-ai spus că știi tu o magie astfel încât să le transformi în gânduri bune și frumoase. Și îți mulțumesc că ai crezut în mine și în copilul din mine și că ne-ai primit în tărâmul tău magic. Te îmbrățișez și îți urez un Crăciun Fericit!
     PS: promit să te aștept pe 24 decembrie când o să aduci cadouri sub bradul nostru

The Last Day Of Summer

"But the last day of summer / Never felt so cold / The last day of summer / Never felt so old / Never felt so..."

OK, The Cure! Reticent multă vreme deși formația are aura ei unică și o faimă ce depășește multe formații de succes comercial. Merită amintit că este una din formațiile preferate ale lui JFru. M-am oprit la melodia asta pentru că este una din acelea care îți place invariabil de la prima ascultare. Nu trebuie schimbat nimic în ea, nici un vers, nici un riff, nimic. Da, este depresivă. Da, este tristă. Da, o iubesc.

"Nothing I am / Nothing I dream / Nothing is new / Nothing I think or believe in or say / Nothing is true" este ce simt în interior de multe ori. Este ceea ce simte fiecare dintre noi când este normal, fără aura de iubit, îndrăgostit, amant. Este ce simți când ești pe marginea pistei și toți aleargă pentru primul loc. Și în timpul ăsta tu ești singurul care întreabă "De ce?". Dacă vrei să fii unic trebuie să nu alegi o viață de imitație. Atunci să fie așa impulsul care ne îndeamnă să fim altfel? De cele mai multe ori cred că da; nimic din ce este adevărat pentru alții nu trebuie să fie adevărul meu. Este o opțiune, singura pe care o avem, de a ne construi propria realitate în care să fim ce suntem cu adevărat. Și e amuzant că ea începe cu o negare. Atât de simplu. De notat linia celor două riff-uri principale care este perfect adaptată melodiei. Este prima chitară cea care dă și ține ritmul. Dacă aș forța o comparație acea primă chitară este temperatura verii, constantă, mereu acolo, zi și noapte. Apoi intră chitara solistului, cea care dă cele două riff-uri excepționale. Aș continua comparația zicând că ea aduce ploile de vară, curcubeul de după, apusul și răsăritul. În fapt asta și face, cele două riff-uri fiind construite pe accelerări și repetiții ale unora și aceleași note, sub diverse interpretări. Pur și simplu duc toată melodia. Pe ele se grefează sentimentele expuse în versuri. Neputință, resemnare, apus, bătrânețe. Apoi partea materială, ce ai, ce ții și partea sentimentală ce încrezi, ce iubești. Le cuplezi și obții o minunată baladă care străbate sentimentele și îți aduce în minte, suflet și atrii ultima zi de vară. Este acolo, sclipește în fața ochilor tăi proiectată de mintea ta care vrea să palpeze acel ultim apus de soare în mare în timp ce îmbătrânești albind ușor după urechi în nisipul umed. Simți acea culoare unică, acea culoare a ultimului apus din ultima zi a verii. Fuck septembrie! Rămâi etern 31 august și amăgește-mă că sunt tânăr, că sunt încă pe plajele asupra cărora vezi nici o iubire să nu rămână neîmplinită, că suntem încă tineri și bătrânețea este o poveste a celor fără minte și iubire în trup.

"It used to be so easy / I never even tried / Yeah, it used to be so easy..." Pentru că da, adolescența și tinerețea au fost așa bune cu noi încât nici nu am încercat să fim blânzi. Le-am ars etapele crezând că se vor repeta la infinit, atât erau de ușoare. Și da, ultima zi de vară niciodată nu a părut atât de departe. Dar în față. Asta este ideea cântecului, viitorul, nu trecutul. Deși putem crede că este despre trecut, el este scris atât de inteligent tocmai ca să sfideze timpul. Ultima zi de vară este cea care să vină și nu cea care s-a consumat. De asta este și atât de greu să te gândești exclusiv la ultima zi din vara asta. Nu. Melodia face ultima zi de vară ce va să vină din suma celor care ne mai zâmbesc doar din amintirile scăpate.

"But the last day of summer / Never felt so cold / The last day of summer / Never felt so old / Never felt so..." La nefinal se aud aceste versuri, nu un regret, ci o dorință să îmbrățișezi mai repede următoarea vară, următoarea ultimă zi a ei. Să o ții în brațe și să simți iubirea cum curge prin tine în toate razele soarelui ce fac dragoste în mare, să o ții strâns ca să simtă cât de mult o iubești, să îți ardă pielea de la soare ca să știi că patima ei te va urma. Dar ultima zi de vară, ultima zi de vară nu a fost niciodată așa...

https://youtu.be/iNiUG33rSyY

Another

"Nervous with good reason / Nervous with your reasons / Nervous with good reason / Nervous with no good reason"

Sunt pe drum când scriu aceste rânduri și mă gândesc cum să îmi aleg otrava. Mă gândesc la faptul că mi-am otrăvit atât de mult încrederea în ultima vreme încât am ajuns să cred că poți crește flori într-o cameră cu întuneric. E amuzant când stau și realizez că singurul vinovat sunt doar eu. Dacă pictezi în culori pentru cineva discromat este exclusiv vina ta. Chiar dacă tu pictezi și viziunea îți aparține, originalitatea ta nu este judecată decât de tine însuți. Pentru toți ceilalți pictura ta rămâne una care trebuie filtrată prin spectrul lor de sentimente, de stații ale stărilor, de momentul în care ei țin arma îndreptată spre arta ta. Cel care este în fața armei trăiește pentru totdeauna, dar asta înseamnă că arma ți-a ucis lucrarea ta cea mai de preț. La acel moment. Pentru că dacă trece o zi în plus tu vei vedea lucrarea ta ca pe o pânză alb-negru. Ăsta e impactul nostru. Momentul. Dacă succesiunea momentelor te defazează și rămâi decalat de tine însuți vei cădea în căutarea ta proprie.
Vreau să mă mut în timp acolo unde "unde" este o stare. Acolo unde nu poți să "nevezi" toate sezoanele schimbătoare din inima mea. Ele sunt cele care au sculptat riduri în inima ta, ele sunt cele care ți-au șlefuit gândurile și care te-au însoțit în toate visele. Decolează aceste anotimpuri precum un satelit care gravitează în jurul iubirii tale. Fiecare strat ascuțit al fiecărui sentiment este netezit și exfoliat de fiecare dată când satelitul se prăbușește în mijlocul sentimentelor tale. Iubito, vino acum și simte la fel, arzi când ard căzut în interiorul tău și iubește când mă ridic să veghez asupra ta. Avem o inimă grea pentru tonicul pe care îl sorbim cu plăcere în timp ce ne potrivim. Iubito, vino acum și unește râurile care spun că inima e mai puternică decât capul.

https://youtu.be/7StqKJR7GQg

The Real

"I'm gonna move toward a point in time / Where where you are is a state of mind / And anytime I can read your thoughts / Some of them yours and some I thought up"

Cel real este cel care te are ca pe o stare a minții, o stare pe care o poate altera și pe care o poate copia, dar nu o poate deține niciodată în totalitate. Pentru că tu ești o linie care dispare atunci când orele merg înapoi și ești un refuz pictat cu un zâmbet. Nu ai încăput niciodată într-o propoziție pentru că timpul se ferește de tine și nu se grăbește să îți spună povestea, dar eu o știu. O știu pentru că tu nu te repeți ca orice zi de luni și mai știu că... Mai știu că sunt doar un gând ce îți developează realitatea, dar asta nu înseamnă că eu îți aparțin și îi aparțin? Și dacă da, acest gând este juxtapus realității tale în care eu sunt o stare de spirit și nu doar un rezultat fizic. Îmi plimbi segmente din imagini prin stări sufletești, îmi zâmbești din locul de unde vine îndrăgostit și te simt cum aluneci conform fizicii către centrul meu. Dar stai! Am sfărâmat două universuri paralele până la acel punct și în planul creat te-ai lăsat purtată de viteza unei stele colapsate și astfel ai făcut o piruetă în jurul meu, tu cu viteza luminii care te urmărește și te conturează, eu cu ideile unui biet corp, rătăcind cu gândul meu real printre stele. Astfel ne-am văzut noi prima dată, răspunsul unui stele la stăruința unui gând. Și eu sunt real pentru că te percep în suflet și nu doar în gând, pentru că ce este un gând atunci când îl lipsești de suflet?

https://youtu.be/9FjXvr22W-0

Of Before

"As you go thru life / You're a star in flight / When you close your eyes at night / Someone clears a path for you to ride / When you wake the next day / You will only go that way / That was cleared for you, cleared for you"

De mult am vrut să scriu aici despre melodia asta. Mi se plimbă în cap de atâta vreme și nu găsesc niciodată timp pentru. Melodia asta este una dintre cele mai speciale pe care le-am ascultat vreodată. Și de fiecare când o ascult mă gândesc la tine, la tine care ești cea care îmi ghidează zborul. Și știi care este paradoxul? Faptul că o stea nu zboară niciodată. Ea nu poate zbura. O stea doar se prăbușește, colapsează. Și totuși John exprimă atât de frumos acest paradox încât nu mă pot abține să nu mă gândesc la tine de fiecare dată când o ascult. Și nu, prăbușirea nu este un lucru negativ în acest context. Prăbușirea aici are loc de când ne trezim cu un suflet care pune inima în mișcare. Din acel moment ne prăbușim prin viață încercând să nu lăsăm prea multe urme ale dezastrului pe care îl descriem în acea traiectorie descendentă. Asta este o urmă pe care o las aici. O urmă prin care încerc să îți spun că atunci când închid ochii noaptea, înainte de culcare, știu că tu îmi vei deschide visele care îmi deschid realitatea a doua zi dimineață.  Și știu că de multe ori par distant și că rătăcesc prin sufletul tău, scotocind prin imperfecțiunile noastre. Știi de ce o fac? Pentru că sunt o stea care zboară pe o traiectorie necunoscută și încerc să înțeleg unde sunt, deși nu aparțin aceluiași spațiu mai mult de o clipire. Înainte de tine știam ce caut și încotro mă îndrept. Eram în întuneric și căutam o lumină. Dar în această lumină acum nu mai știu drumul și îl învăț pe măsură ce tu mă atragi în centrul universului nostru.
"As he goes along / He takes what he's lost and discards what he's won" sunt despre alegerile greșite pe care le facem în viață și pe care le purtăm apoi cu noi. Știi asta, nu? Faptul că suntem mai mult suma erorilor pe care le-am comis decât cea a realizărilor noastre. De asta îmi ești univers, îmi ghidezi zborul pentru că îmi știi greșelile și știi că haosul meu este în ordine la mine. Nu îmi e frică de presiunea timpului pentru că timpul nu are spațiu și deci nu are puterea de a comprima ceea ce simt pentru tine. În cuvinte nu voi putea niciodată să exprim desenul pe care îl am ca hartă în suflet, dar îți promit că acea hartă știe unde să mă conducă pentru a nu mă rătăci de lumină.
Despre dinainte este ce vreau să am cu tine. O constantă efemeră într-un zbor neîncetat care mă descrie în fiecare clipă unică drept unic. Of before, bonus pe ediția japoneză a albumului Shadows Collide With People.

Și versiunea murdară, inițială, fără procesare, gen eu apriori. Trăiesc lumea și muzica ei împarte liniște în lumea mea.