Cea mai lunga, frumoasa, nebuna, vesela, agitata, fermecata, magica, deosebita, neegalata, unica noapte a intregului an sta sa inceapa. Sa ne bucuram de ultima noapte din 2009 si sa traim din plin prima noapte a lui 2010 (douazeci zece). Sa fim sanatosi cu totii !
LA MULTI ANI 2010 !!!!
Incep sa scriu aceasta postare avand inca mintea ramasa la ce e neinteresant. Am scris ieri despre asta. Azi am sa dezbat putin pe seama personalitatii legumoase a celor care vin cu lucruri mai putin decat neinteresante. Adica hai sa fim sinceri: de cate ori nu v-ati gandit la cineva ca la un castravete? Sau ca la un gogosar? De nenumarate ori. Eu unul nu imi las gandul sa se zbata in mintea mea si il “scuip” afara ca sa stie exact fiecare ce cred despre el. Printr-o foarte ciudata potrivire cu al nostru neam se pare ca legumele fac parte din personalitatea noastra ca popor de multa vreme. Nu ca am fi toti un neam de castraveti, dar cum altfel sa imi explic celebrele zicale: “este morcovit”, “ai la spate frunzele pe afara”, “galben ca lamaia”, “rosu ca un ardei” si cate si mai cate. Deci daca iti spune cineva ca esti un castravete poate ca o spune in mod admirativ. Totusi nu m-as incanta prea mult daca mi-ar spune cineva ca arat ca un morcov. Ma rog, ideea de fond este alta. De ce simtim nevoia de a folosi nume de legume pentru a ne jigni? Legumele sunt extrem de sanatoase, sunt fructele pamantului si teoretic, cat si practic, sunt cele care ne hranesc si cu ajutorul carora crestem. Deci cum de imaginea lor poate fi asa de usor denigrata atunci cand o alipesti langa un personaj mai mult sau mai putin interesant? Nu e deloc usor sa alterezi instant un lucru pozitiv. Ii anulezi toata insemnatatea construita in atatea secole prin simpla lui alaturare langa un personaj. Mi se pare foarte tare. Adica sa ne gandim o secunda: “ce-i cu cartoafele alea de la picioarele tale?”. Si bang! Dintr-o data cartofii nu mai sunt chestiile alea delicioase pe care le iei de la Mac, nu mai sunt mancarea atator milioane de oameni de pe planeta, nu mai sunt o sursa de amidon, nu mai sunt cartogi natur, nici taranesti si nici prajiti. Sunt ceva dizgratios care se afla la picioarele lui. Ale neinteresantului personaj. Ducand ideea mai departe inseamna ca ceea ce e neinteresant altereaza si ce e util/interesant/frumos etc. Cred ca incep sa imi dau seama de ce sunt tot mai putini oameni interesanti pe fata pamantului. Si asta are de-a face cu legumele intr-un mod ciudat. Nu vreau ca prietenul meu sa fie mereu asemuit cu un gogosar de exemplu. Ma suna lumea sa imi spuna: “Hei, te-am vazut azi cu gogosarul ala pe strada”. Da, foarte frumos. Tocmai mi-am ridicat imaginea la doi metri… sub pamant. Acelasi lucru si pentru “castravete”.
Insa acest lucru prezinta ceva interesant. In timp ce baietii sunt asemuiti/comparati cu legume, fetele sunt in tabara fructelor. De la forma sanilor (para, pepene, lamaie, strugure, ananas, mar, portocala – fiecare cu propria trasatura) si pana la zona dorsala. Nu le enumar pentru ca sunt prea multe. Bine, bine, o sa imi spuneti ca e si banana. Ei, banana este cea care intareste regula, daca imi permiteti alaturarea termenilor. Si ca sa fie si mai ciudat, o leguma desemneaza un individ neinteresant in timp ce un fruct desemneaza o forma apetisanta. Total opus. Fructele sunt si ele tot o clasa de legume. Insa spre deosebire de legume, ele sunt folosite in general pentru a hrani copiii. Adica nu o sa ii dai prichindelului tau un castravete sa il rontaie. Sau sa morfaie un gogosar. Nu fi penibil. Deci inca o data copilaria se dovedeste a fi punctul forte al vietii, din care se trag toate lucrurile frumoase. Cand esti copilas, esti bucalat si rontai un merisor tocat bucatele. Cand esti adult, esti apatic si inghiti un castravete murat. Bravo. Gandeste-te ca in copilarie nu prea esti asemuit cu o leguma. Adica is rare cazurile. Cand ajungi insa la scoala se schimba problema. Inca din clasa intai te vei intalni cu supremul comparatiei dintre om si legume – muratura. Cum te-ai simtit cand te-ai asezat in banca dupa ce dascalul ti-a atributi termenul de “MURATURA” ? Rosu ca un ardei sau ca un gogosar? E clar ca e groasa treaba si ca sta pe terminate si copilaria. Nu iti face griji. Trece repede timpul si colega ta de banca o sa aiba “fructe”. Cine a spus ca nu ramanem copii?
Ca sa inchei aceasta idee, vreau sa subliniez faptul ca legumele sunt in pierdere fata de fructe. Oricand vei fi comparat cu o leguma vei avea de suferit. Pur si simplu, nu sunt cartea castigatoare. Fructele au insa marele avantaj in treaba asta. Vrei sa fii dulce ca o “capsuna” sau ca o “conopida”? Vrei sa fii potent, trebuie sa mananci fructe. Cel mai important mit urban legat de beneficiile fructelor este cel al marului mancat dupa bautura care nu va atrage atentia asupra respiratiei tale imbibate de alcool. Vom discuta despre asta in viitor. Vrei sa arati ca esti potent financiar in timpul iernii? Cumperi struguri si pepeni din Turcia sau Grecia. Vrei sa mananci ceva dulce si natural dupa masa? Iei un fruct. Vrei sa iasa un vin bun, asigura-te ca strugurii din via ta sunt bine ingrijiti. As putea continua cu astfel de exemple. Si ca sa nu ramana muratura ca stindard al lucrurilor minime am sa echilibrez putin scorul aducandu-va aminte de cel mai “iubit” fruct si anume: marul paduret. Dovada ca si fructele iti pot face rau. Deci nu alege sa fii o leguma pentru ca nu ai decat doua posibilitati de a sfarsi: gatit sau terci. Neinteresant oricum ar fi.
Nu, in titlu nu este vorba despre mine sau despre personalitatea mea. Ma consider de departe o persoana interesanta. Nu strica putin sa imi lustruiesc propria imagine cateodata. Nu de alta dar da bine in vitrina. E vorba despre ceea ce aud in ultima vreme in jurul meu. Ceea ce speram eu este ca odata cu trecerea timpului si maturizarea noastra, mai rapida sau mai lenta, subiectele de conversatie sa fie multiple si diversificate. Ca sa dau si niste exemple aleatorii care imi trec acum prin minte am sa spun ca gasesc interesante discutiile despre lucruri noi (din aproape orice domeniu), despre tendinta/trend-ul vestimentar in functie de perioada anului, despre care cocktail e mai bun si unde e mai bine facut etc. Suna pueril, stiu. Dar chestiile astea sunt cele care tin conversatia in picioare si genereaza discutii secundare de multe ori mai interesante decat cele originale. Ceea ce este la polul opus insa e – spre exemplu - o discutie despre programul lui x sau y. Nu e nici macar barfa. Este drojdie. Este NIMIC! Sa dau un exemplu: mi-am pus o soseta in picior si m-am dus si am facut de mancare. UAU! Sincer, este fascinant in orice limba ai spune-o. Atata informatie concentrata intr-o singura fraza. Cu putina minte o faceai intr-o propozitie, dar deja e prea complexa treaba. Din chestia de mai sus care se vrea o conversatie se pot sintetiza doua chestii probabile si o infinitate de incertitudini. Chestiile probabile sunt ca ai facut ceva (nu se stie daca e comestibil – deci implicit nu se poate numi mancare) si ca stii unde e bucataria (iar e probabil pentru ca poti gati si in dormitor uitandu-te la DDTV). Bravo! Deja mi-am imbogatit cunostintele cu niste chestii interesante. Cat despre infinitatea de incertitudini am sa enumar vreo cateva: chiar ai gatit sau ai taiat o felie de paine si una de cascaval si le-ai suprapus?, ai stiut unde e cutitul sau ai rupt din paine o bucata ca la tara?, ai facut supa instant la plic?, chiar ai fost la bucatarie sau ai fost pana jos la buticul de colt de bloc si ai cumparat un corn si un pachet de biscuiti?, ai fumat o tigara pe balcon si acum iti tine de foame? Astea sunt doar cateva, dar asemenea unei multimi gaussiene numarul lor se poate extinde catre infinit descurajant de usor. Ideea este ca eu am o gramada din amandoua zilnic: am si chestii probabile si incertitudini. De ce crezi ca m-ar interesa ca sa le am si pe ale tale? Crezi ca ma intereseaza cand dormi, cand te culci sau ce papuci folosesti ca sa te duci la dus noaptea? Nu, prietene. Ca nici pe tine nu cred ca te intereseaza daca sforai eu noaptea, daca dorm pe burta sau daca ma trezesc cort. Deci neinteresant.
Problema acestui fenomen cred ca isi are originile in mentalitatea putin dezvoltata. Adica vreau sa spun ca lumea asta este imensa si are o infinitate de lucruri de oferit ca subiect de conversatie. Ceea ce te opreste pe tine sa o accesezi si sa faci parte cu adevarat din ea este mentalitatea ta rudimentara. Ai putea sa imi vorbesti despre baobabi si as fi mult mai incantat. Poate mi-ai putea spune de ce este numit “arborele painii”. Sau de ce cuplul unui motor diesel este mai mare decat al unui benzinar – fie el clasic sau modern. Insa tu te rezumi la atat: am pus mana si am facut mancare. Si asta ar fi interesant daca mi-ai spune cum ai preparat acea mancare, deoarece si asta este o arta. I se spune arta culinara, prietene, daca ai auzit vreodata aceste doua cuvinte alaturate. Dar tu o reduci la un singur cuvant: masa. Substantiv comun care mai are si proprietatea de a fi omonim. Cauta in DEX daca nu stii inca ce e ala. Deci transformi arta in ceva rudimentar. In ceva care iti reflecta imaginea. Te oglindesti in ce vorbesti, in ce faci, cu cine faci si nu in ultimul rand in ce mananci. Deci daca mananci rahat, macar fii sigur ca e de calitate (turcesc ar insemna asta – ca sa afli de ce da o cautare pe un motor oarecare). Ca daca nu e de calitate o sa iti puta gura cand imi vorbesti si nu o sa imi placa si nu o sa te mai ascult. Desigur nu te voi intrerupe pentru ca nu e politicos, dar nici nu te voi asculta. Te voi auzi, dar nu asculta. Si astfel ai ingropat in balegar o conversatie, in timp ce tu te auto-idolatrizezi pentru multitudinea de cuvinte lipsite de sens pe care mi-ai expus-o.
Nu pretind perfectiunea, dar nu voi imbratisa lipsa de substanta a unei conversatii doar de dragul de a socializa. Asa ca prietene esti penibil cand incerci sa imi incarci existenta cu micile tale detalii cotidiene. Intr-adevar detaliile sunt de multe ori cele care conteaza, dar nu uita ca pana la ele iti trebuie fondul pe care sa le asterni. Iar daca acesta este o panza goala sau mazgalita de un copil de doi ani ele vor fi la fel de importante ca firele de nisip din desert. Pentru ca sa zugravesti un tablou frumos alaturi de cineva – in timpul unei conversatii – trebuie sa fii sigur ca ai la indemana toate culorile de baza si setul de pensule. Nu e de ajuns prezenta ta si un creion mecanic cu mina de 0.7 (pentru ca fiind rudimentar pe aia de 0.5 o rupi imediat deoarece apesi prea tare) pentru a mazgali ceva. Ah, am uitat! Tu cu acel creion te semnezi la sfarsit in colt. Ce tablou frumos ai realizat si azi, pe panza altuia !
Draga Mos Nicolae, te rog frumos sa ma vizitezi si anul acesta! Nu uita de mine si adu-mi ceva frumos, ca in fiecare an. Stiu ca am mai crescut, ca acum muncesc, ca nu am timp sa ma gandesc prea mult la ce se intampla in jurul meu si ca uneori uit sa am grija de cel de langa mine. Dar ceea ce nu am uitat este sa cred in tine, sa cred in magia sarbatorilor pe care tu le aduci in inimile si in casele noastre, ale tuturor. Nu am uitat sa imi curat ghetutele, chiar daca acum ele sunt ghete, dar stiu ca pentru tine diminutivele sunt singurele care exista. Pentru tine noi vom fi mereu copilasii cu ochii veseli si zambetul voios care te asteapta cu sufletul la gura. Si mereu a meritat pentru ca mereu ai stiut ce imi doresc. Imi pare rau ca sunt momente in care ma port urat cu cei din jur, ca sunt momente in care uit sa zambesc si ma enervez. Stiu insa ca tu m-ai inteles mereu si ca ai considerat ca totusi sunt destul de bun incat sa nu merit o nuielusa. Iti multumesc si pentru asta.
Nu cred ca este cineva pentru care sa nu merite sa vina Mos Nicolae. Si cred ca pentru el noi toti suntem inca acei mici “gandacei” cuminti, agitati si mereu veseli pentru ca in interiorul nostru noi nu imbatranim niciodata. Maturizarea este fireasca, este vizibila in aspectul fizic, dar sufletele noastre vor fi mereu cele ale copiilor care asteapta ca magia mosului sa se petreaca in aceasta seara. La multi ani, Mos Nicolae! La multi ani tuturor celor pe care ii cheama ca pe primul mos al anului!
Incep aceasta postare printr-o calduroasa urare de “La multi ani!” adresata tuturor celor cu numele de Andrei/Andreea. Ei sunt cei care practic deschid luna cadourilor deoarece la ei se termina anul si incep sarbatorile de iarna, prilej de regasire a pacii interioare pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare familie. Ceea ce nu inteleg eu este “barbaria” acestei celebrari la nivel local. Altfel spus nu inteleg de ce in balciul asta de oras trebuie sa mai instauram o stare/amenajare de circ. O stare in care sa evidentiem grotescul existential care este atat de caracteristic celor care sunt mai numerosi decat noi restul. E ca si cum ai legaliza mizeria, desfranarea, prostul-gust, lipsa bunului-simt si violenta pe strazile principale din oras. Nu am sa intru mai mult in detalii deoarece ma scarbeste efectiv gandul si acest lucru tinde sa umbreasca ceea ce ar trebui sa fie o sarbatoare sfanta. Ceea ce vreau sa subliniez insa este altceva si pentru a face acest lucru am sa folosesc o paralela cu natura. Ca sa fiu si mai precis am sa fac paralela cu un animal. Acest animal este unic in lume datorita modului sau de existenta. El poate exista foarte bine si langa om, dar si in lipsa acestuia. De-a lungul timpului el a fost domesticit, a fost imblanzit si crescut de oameni pentru numeroasele avantaje pe care le aveau de pe urma sa. Ceea ce este insa fascinant la acest animal, acelasi lucru care il face si unic, este faptul ca el poate fi domesticit si crescut langa casa omului timp de 3-4 ani sa spunem, iar in momentul in care este lasat liber el va redeveni un animal 100% salbatic in mai putin de doua saptamani. Un animal agresiv, puternic, feroce si de temut pentru orice ii iese in cale. Pentru a nu mai mentine suspansul am sa va spun despre ce animal vorbesc si am sa va rog sa nu radeti. Vorbesc despre PORC! Nu exagerez si nu mint cu nimic. Informatia este disponibila in orice enciclopedie de profil. Ca sa va scutesc de efort va amintesc faptul ca inca exista o specie de porc 100% salbatica: porcul mistret. Singura diferenta intre el si porcul domesticit este faptul ca el nu este nevoit sa vaneze pentru a manca si de aceea pare “umil”. Insa nu trebuie sa ne lasam pacaliti nici macar o secunda, deoarece pus in libertate el se va adapta imediat la acest stil de viata deoarece “radacinile” sale nu au fost extirpate ci doar “amortite” de om.
Si acum sa ma intorc la ceea ce vreau sa subliniez. Constat cu amaracine ca multi dintre cei care convietuiesc printre noi nu sunt altceva decat o transpunere in alt plan a aceeasi idei. Cu ocazia acestui balci organizat anual in acest “satuc” unde traiesc pot vedea acest lucru direct de la fata locului, din pacate. Oameni care sub pretextul unei sarbatori se transforma total si cad in patima alcoolului, a violentei si a nepasarii fata de semenii sai. In loc sa petreaca intr-un mod civilizat el alege de bunavoie sa se scalde in mocirla urbana si sa dea frau liber instinctelor sale primare, reprimate de-a lungul unui intreg an. Intrebarea mea este ce s-ar intampla cu aceasta specie daca nu ar mai exista aceste “sarbatori”? Oare ar disparea si ei? Nu cred. Ceea ce cred insa este ca fiecare dintre noi ar trebui sa incerce sa isi controleze instinctele, chiar si pe cele primare, pentru ca nu trebuie sa uitam nici o clipa ca facem parte dintr-o societate pe care o dorim moderna, o dorim dezvoltata, o dorim prospera. Dar daca noi nu putem sa ii oferim nici macar atat, nici macar un minim de auto-control, ce putem sa ii cerem la schimb decat astfel de “sarbatori”? Cam atat totusi cred ca pot concetatenii nostri la acest moment existential.
Imi doresc in interiorul meu sa nu fiu niciodata victima acestor porniri. Imi doresc, dar nu stiu daca voi reusi. Este greu. Oamenilor nu le plac lucrurile grele: nu le plac hainele groase de iarna, nu le plac relatiile complicate, nu le place vremea “grea”, nu le plac “temele” grele etc. Insa orice lucru greu pentru mine reprezinta o provoare direct proportionala cu greutatea indeplinirii sale. Sper doar ca aceasta provocare sa fie acceptata de fiecare dintre noi si sa fie indeplinita cu succes. Depinde doar de noi…
