"In the latest midnight hour
When the world has gone to sleep
You gotta get up
When doubts begin to rise
And the world is at your feet
You gotta get up"
Pentru că îmi dă o stare de încredere și de speranță în mai bine. Și pentru că mă ridică atunci când sunt jos.
Mă întreb dacă sunt o versiune mai bună sau nu a ceea ce îmi propun să fiu atunci când mă privesc în oglindă. Te-am întrebat și pe tine de atâtea ori. Dar nu mi-ai răspuns. Cel puțin nu prin cuvinte. Ca în versurile lui John, pare că mă mișc încet și doar în cercuri. Și da, timpul îmbătrânește invers pentru că în urmă cu ceva ani am avut mai mult curaj, mai multă determinare, mai multă nebunie și... cu mult mai mult mai mult. Sunt o cochilie goală care crede în ceea ce crede fără a mai crede în ceva. Credeam cândva că dacă văd oamenii zâmbind în jurul meu nu voi mai fi trist. Dar cum viața a început din aproape nimic, m-am speriat când am mărit-o sub lupă și am descoperit câte cărări a văzut și cât de multe bagaje duce acum cu ea. Și m-am speriat pentru că nu mai pare a mea. Am așteptat un nu și un da, dar am primit un da și un nu. Am modificat totul atât de mult încât a devenit o monstruozitate complexă care îmi modelează gândurile, îmi topește ideile și mă diluează pe interior. Ce am făcut? Când a pornit întrecerea dintre nu și da? Când au apărut toate aceste ezitări? De ce? Sunt trist de atât de mult timp încât nu mai îmi pasă nici măcar să țin socoteala. Da, nu, da, nu, nu, da. Sunt depresiv. Wow! Ce noutate! Am fost trist de-a lungul vieții și m-am chinuit cu acest sentiment până când eu și el am ajuns să coabităm în pace și să ne suportăm toanele. Dar am obosit. Am obosit să mă lupt pentru orice în timp ce mă lupt și pentru mine. Încredere? Cine mai are timp și de încredere de sine atunci când fiecare zâmbet este o luptă? Și dacă nu mai ai încredere, cu cine te lupți de fapt? Când nu mai crezi în nimic, ce demoni iți mai rămân de răpus? Când nu mai crezi în tine, ce poți să îți mai dorești? Am obosit. Sunt Central pentru nimic. Toată ordinea mea este o anarhie. Am pierdut; cine a câștigat? Nu mai îmi pasă. Vreau doar... nimic. Nu mai vreau nimic.
Primul meu gând când sunt supărat.
"I've gone around the sides of this / Universe as it stands / Outside the limits of all existence / Where light never ends"
Toate încercările mele de până acum.
"We should be grateful to the gods / Whoever they're real to they are / I value my placement as in Hell /Remember that moment that I fell"
De fiecare dată când am realizat ceva important în viață, dar mai ales când reușesc să înving stările depresive.
"Anything that could one day be is as real as what I'm saying / If something is nothing it must not be something in any possible way"
Dacă ceva este destinat să se întâmple atunci se va întâmpla; dacă nu, nu are rost să îl forțezi să fie.
"Lose yourself in the far off worlds that are right under your feet / Switch below with above all the way up into infinity"
Lumea este sub tălpile noastre: toate continentele și toate țările. Decidem dacă cerul se vede infinit din orice colț de paradis căruia îi spunem "acasă".
