Stairway To Heaven

"And as we wind on down the road / Our shadows taller than our soul / There walks a lady we all know"

Ooo, cât m-am înșelat cu asta! Un așa epic-failure nu am mai avut de mult. Am dat-o în bară destul de rău și am realizat destul de târziu. Adică da, auzisem despre "stairway" cu mult înainte de a intra în lumea chitării. Era ceva ce toți lăudau, unii mai şoptit, alții mai tare. Dar era Led Zeppelin. Adică cine nu a auzit de ei? Dar cine să îi asculte? Asta era întrebarea. Derulăm pe repede înainte și hop! Apare John în peisaj. Studiez asiduu viața și opera, ca să fiu și un pic amuzant, în ton cu starea de spirit și văd la influențe LZ. Hmmmm. Prima melodie pe care John a vrut să o învețe a fost exact asta. Avea 7 ani. Problema a fost că i-a cerut profesoarei să îl învețe solo-ul. Omul era onest și știa ce vrea, deși avea chitară rece în brațe. Profesoara i-a spus că nu îl poate învăța solo-ul și că mai bine ar învăța acordurile. John a refuzat susținând că dacă nu știe solo-ul poate să nu îl mai obosească. Și râdeam când am citit! Caut pe YouTube celebra melodie. O ascult un pic. Nimic. Zic imediat că e ceva în neregulă cu mine. Încă o dată "Play". Nimic. Nici un sentiment. Nici un sunet. Nimic! Zero. Nada. Nu îmi plăcea nimic. Nu înțelegeam de unde atâta patos. Trece ceva timp și iar mă lovesc de ea. Nebunie și la radio într-o dimineață cu ea. Zic OK: este vorba despre Jimmy Paige. Nu vorbim despre un amator. Nu. Omul a marcat generații. Hai să o mai încerc o dată. Trecuseră deja vreo 2-3 ani de la prima încercare. Sper să nu greșesc. Și începe. Sună binișor. O las să curgă în timp ce muncesc. Drăguță! Și deodată, BAM! Mă izbește solo-ul lui Paige. Doamne, ce imaginație! Nu știu de ce nu a produs înainte acest declic, dar pur și simplu acum totul suna genial și căpăta în sfârșit sens. Toată reclama, toată lauda, toată istoria! Totul devenise clar. Nu am mai încercat să ascult versiunea de album, cum încercasem prima dată. Sincer să fiu nici nu îmi pasă cum sună aia. Versiunea live este singura care contează. Este ceva dincolo de cuvinte. Nu am stat să ascult versurile cu atenție, nici să încerc să înțeleg povestea. Am fost puțin superficial din punctul ăsta de vedere, o recunosc. Dar cum sună partea de chitară. Este pur și simplu WOW! Adică John, John! a fost fascinat de ea și acum am înțeles de ce. Superbă melodie, iar prestația live este dincolo de cuvinte. Jimmy Paige este un zeu, lângă John. Și Led Zeppelin, despre ei am mai scris și am să mai scriu pentru că încep să îi descopăr și sunt efectiv fascinat. Oooo, cât m-am înșelat cu asta...

Hotline Bling

"You used to call me on my cell phone / Late night when you need my love / Call me on my cell phone / Late night when you need my love / And I know when that hotline bling / That can only mean one thing"

Recunosc că îmi plac destule melodii de la Drake, deși nu îmi place de el ca și artist. E un paradox, dar îl accept. Îmi plac pentru că acoperă un spectru destul de larg de scenarii, au un ritm bun și pot fi ascultate în diferite stări de spirit. Azi am avut numai pe repeat melodia asta. Nu știu de ce, dar ritmul ei mă fascinează. Adică știu că este super editată, că live o să sune oribil, dar pur și simplu nu îmi pasă. Drake nu e artist de live, dar versiunea de studio este perfectă. Pauză. Și acum din nou repeat!

Rebel, Rebel

"You've got your mother in a whirl / She's not sure if you're a boy or a girl / Hey babe, your hair's alright / Hey babe, let's go out tonight / You like me, and I like it all / We like dancing and we look divine / You love bands when they're playing hard"

Nu am fost și nu am devenit fan David Bowie. Sunt însă un fan al muzicii bune, chiar dacă nu este a ardeilor mei iuți. Mi-a plăcut însă ritmul acestei melodii. Nici celelalte de la el nu sună rău, dar trebuie să mai ascult un pic până să mă decid. A influențat atâtea generații, inclusiv pe J. Fru, ceea ce spune destule. Un rebel ascultă orice fel de muzică și învață câte puțin din toate genurile. Așadar, sunt un rebel! R.I.P. David Bowie!

Ba Sigur Că Da

Ăsta e răspunsul la întrebarea ta. Aseară m-am simțit cu adevărat bine pentru că așa cum pot eu, limitat tehnic și aritmic, am reușit să cânt o melodie suprapus și chiar a fost sinceră aprecierea prietenului meu. Și știi care e faza? Că pentru prima dată de când mă chinui m-am simțit apreciat. Nu am primit un "îhîm" de după un display de telefon și nici un "braaaavo" aruncat ca să fie. Poate greșesc, poate nu, dar el chiar a fost încântat de ce am putut cânta. Și asta contează și mi-am dat seama. Dacă nu te bagă nimeni în seamă o faci degeaba. Nu am nevoie de laude false sau de încurajări seci, pentru că știu foarte bine cum sună și unele și altele. De fapt nu mai am nevoie de nimic legat de capitolul ăsta pentru că am decis să nu te mai plictisesc cu el. Adică asta fac acum: efectiv te plictisesc. Știu că mi-am descoperit pasiuni noi cam târziu, dar asta este. Și nici nu trebuie să mă suporți prea mult oricum. Pentru câteva ore aseară chiar m-am simțit cu adevărat bine pentru prima dată de când cânt. Ai fi putut avea răbdare ca să găsim o soluție, cum am făcut apoi când l-am sunat pe el. Dar nu. Îți "mulțumesc" că cel puțin mi-ai arătat cât iti pasă de subiectul ăsta. Așa cum am zis și mai sus promit că nu te voi mai deranja cu el niciodată. În concluzie, da, mi-ai stricat seara asta și tot entuziasmul și da, sunt supărat. Nu mai am nevoie de nimic legat de subiectul ăsta. Noapte bună!