Spune că nu e așa

"Some men you just can't reach"

Încă îmi vine în minte partea de intro de la Civil War. Observ ceva ciudat în ultima vreme: pe măsură ce repet mai mult ceva,  pe atât pare că rezultatul final se deteriorează. Lucrez la un riff de aproape o săptămână și pe măsură ce trece timpul parcă sună tot mai departe de original. Mai este o posibilitate și anume faptul că poate primele dăți l-am făcut atât de rudimentar încât suna oribil dar mie mi se părea că sună perfect. Prin concluzie, se poate ca acum să sune mult mai bine, chiar dacă eu nu realizez asta. Chestia asta cred că poate fi aplicată cu succes multor alte chestii, dar nu am nici chef și nici timp sa detaliez acum. Ideea de bază este că o chitară îți poate aduce multă satisfacție odată ce muncești tot mai mult pe ea. Și din ce în ce mai multă frustrare.

So Fine

"Fără snippet că și așa nu își are rostul. Nimeni nu îl citește, iar dacă îl citește nu înțelege de ce l-am pus. Așa că, să scriu direct"

How could she look so fine?
How could it be she might be mine?
How could she be so cool?
I've been taken for a fool so many times

It's a story of a man who works as hard as he can
Just to be a man who stands on his own
But the book always burns as the story takes its turn
And leaves a broken man
If you could only live my life
You could see the difference you make to me, to me

Mă simt iar ca în liceu. Și nu știu dacă este bine sau rău. Dar din moment ce azi am ascultat melodia asta în premieră și încă de la primul vers m-am regăsit în ea complet, cred că adevărul este împărțit în mai multe bucăți. Cred că Duff a pus mai mult suflet în versurile astea decât Axel în jumătate de album :) Și nu cred că exagerez. Adică melodia asta a reușit astăzi să întreacă majoritatea melodiilor lui John, ceea ce nu e puțin lucru. Dar oricum nu contează. Cine ascultă versurile de fapt atunci când ascultă o melodie? Da, poate că sunt repetitiv, poate că îmi place să ascult un artist sau o formație de un triliard de ori, dar să știi că dacă o fac, o fac pentru că simt versurile și abia apoi ritmul. Sunt și excepții, dar în general versurile sunt cele care mă fac să rămân. Și asta e problema mea. Asta și multe altele. Dar nu o să le scriu aici. Nu. Aici o să scriu despre cum simt că sunt și acum, după atâția ani, un simplu om a cărui menire este de a fi obedient. De a-și căuta fericirea în fericirea altora. Și e bine să fii și așa. Te schimbi în permanență până când uiți de ce o faci. Și atunci începi să cauți vinovați, când de fapt responsabil ești doar tu. Da, da. Tu care ai ales în mod tacit să faci asta. Te-ai demultiplicat, te-ai pierdut în lumi paralele, ai vorbit cu instanțe ale propriului eu în nenumărate dimensiuni și ai ales mereu un vis care să se împletească cu ce simți în lumea în care te simți real. Foarte bine. Dar nu e de ajuns. Niciodată nu o să fie de ajuns. Pentru că nu a fost niciodată vorba despre egoismul tău interior, ci despre ce poți oferi lumii. Oferă! Daaaaaaaa. Lumea așteaptă mereu să vadă ce îi poți oferi. Începe să îți răpească zâmbetul la început. Apoi inocența. Apoi visele. Apoi dorința. Apoi te lasă ca să te consumi singur. O să devii interiorizat, retras, o să îți creezi micile tale noi pasiuni și vei funcționa. Da, vei funcționa. Și atât!

De ce sunt trist azi? Este o întrebare excelentă. Nici eu nu îi știu răspunsul. Și știi ce? Nici măcar nu vreau să îl mai caut. Mă simt ca în liceu. Da, chiar așa.

Cortina trasa

Peste una dintre cele mai plictisitoare zile din ultima vreme. Întreaga zi s-a derulat atât de încet și atât de lipsită de orice eveniment încât am ajuns să mă bucur ca mă culc. Mi-a frânt până și dorința de a mai repeta ceva la chitară. O zi atât de plictisitoare îți ia până și această minoră bucurie. Degeaba asculți orice artist când trăiești în ignoranță totală. Deschizi calculatorul, dai drumul la YouTube, asculți artificial muzica lipsită de chimicale și în loc să astupi vidul mai mult îl adânceşti. Te lipești tot deși abia ai ieșit de la duș, te simți obosit deși abia te-ai trezit, te simți plin deși nu ai mai mâncat de juma de zi și nimic nu te încântă. Welcome to my world of today. Ce să construiești când totul se bazează pe ruine? O melodie are aceleași versuri pentru toată lumea. Problema este că fiecare le înțelege diferit. Și atunci, despre ce rahat vorbim noi aici? Prea mult sictir, prea multă delăsare, prea multă lipsă de imaginație. Tocmai am înțeles de ce m-am apucat de chitară.

08.06.1999 - Together again

“ScarTissuE”“Californication”“Otherside”“Savior””around the world” “emit remmus” “porcelain”

Astăzi se fac 15 ani de la lansarea albumului Californication. Cel mai vândut album, cel mai lăudat, cel mai, cel mai... 15 ani... Erau toți atât de tineri... Și formula perfectă a lor trăia din nou. La mulți ani :)

Throwback Thursday - Outside

"Let's go outside in the sunshine /I know you want to, but you can't say yes / Let's go outside in the moonshine / Take me to the places that I love best"

Zi de pauză de la John, Jimi, Dave, Slash, Joe etc. Outside este una dintre melodiile cu cel mai mare conținut de material destinat imaginației adulților. Și nu mă refer la videoclip, absolut genial potrivit melodiei de altfel. Nu. Melodia asta are un singur mesaj, mai mult decât explicit: faceți dragoste, profitați de fiecare moment de intimitate, uitați prejudecățile acasă. George este un artist complet, cu un stil unic. Este acel gentleman care defilează în orice încăpere ca pe o scenă de prezentare de modă și pe care apoi îl găsești îmbrăcat în costumul lucios de latex. Nu sună foarte bine, dar este de bine. De fiecare dată când ascult Outside zâmbesc ușor. Melodia asta "aprinde"! Este melodia viselor umede ale elevilor de liceu aflați la pubertate; este soundtrack-ul unei partide de amor făcută neglijent și pe fugă; este pasiunea în forma ei cea mai pura. Este ceea ce știm cu toții că este, fără să simțim nevoia de a o spune folosind cuvintele. Pentru mine personal este mai mult genul "hai să îți arăt" decât "stai să îți explic". Este "hai" versus "stai", este "arăt" versus "explic". Mai mult de atât, melodia asta are ceva personal, ceva ce se adresează fiecăruia dintre noi. Sunt puține melodii care au un mesaj personalizat pentru fiecare individ în parte și care să ni se adreseze tuturor în același timp. Mă bucur că mi-am adus aminte de Outside, o melodie de ascultat într-o mașină parcată noaptea într-un loc ferit, cu geamurile aburite și cu noi doi cuprinși de febra...

Civil War

"What we've got here is failure to communicate / Some men, you just can't reach"

Am ajuns cam târziu la petrecere, recunosc. Am venit pentru a-l vedea pe Slash făcând un mini-cover după Voodoo Child al lui Hendrix si am rămas pentru a descoperi o melodie absolut fascinantă și cu un mesaj extrem de puternic. Știam despre Slash că este un fan Hendrix și că a preluat destule influențe de la el, dar stilul lui curat și calm este cel care m-a făcut să rămân pentru întreaga melodie.

Crescând în anii '90 a fost normal să îi ascult pe cei de la Guns și să îmi placă. Atât doar că m-am oprit la melodiile lor cele mai cunoscute și acum descopăr alte super melodii pe care le-am ratat la acel moment. Și mă bucur. Mă bucur pentru că spre deosebire de, să spunem, doi-trei ani în urmă, acum înțeleg o melodie mult mai bine. Atunci când vezi cum este construit un riff, cum se face un slide sau cum sunt sărite anumite corzi, înțelegi mult mai bine sentimentul din spatele unei melodii. Înțelegi starea de spirit pe care sunt grefate versurile, vezi pânza pe care se așează culorile și formele. Nu am de gând să scriu despre mesajul pacifist al melodiei deghizat excelent într-un glonț social plin de acid. Nu. Pentru mine Civil War este despre lupta între două stări ale aceleiași entități. Poate fi lupta intre întuneric și lumină, bine și rău, vechi și prezent, prezent și viitor, orice versus orice. Ascultând-o stau și mă gândesc la cum m-am schimbat în ultimii ani. Nu dacă m-am schimbat, pentru că îmi e foarte clar că am făcut-o, ci cum m-am schimbat. Și mă gândesc că răspunsul nu ar trebui dat prin "în rău" sau "în bine", pentru că este mult mai complex. Ceea ce simt este că las în urmă o perioadă marcată de stări conflictuale. O perioadă întortocheata și fara prea multe reușite. După aproape doi ani am început să mă simt mai liber, mai încrezător și mai capabil de a-mi exprima dragostea față de tine, persoana mea cea mai iubită, așa cum simt. Dacă îți cânt opt note și atât, să știi că nu am să am nevoie niciodată de o melodie întreagă ca să-ti spun cât de mult te iubesc. Ascultând Civil War am descoperit în mine ceva nou.  Am descoperit că ultimii doi ani m-au schimbat, m-au făcut mai cumpătat, m-au făcut să te iubesc mai mult decât oricând și mi-au arătat că toate rănile mi s-au vindecat.

Civil War nu este despre război sau pace. Nu este despre a fi cel mai bun. Civil War este despre a ne reinventa! Despre a ne redescoperi cine suntem cu adevărat sub toate identitățile virtuale și despre lucrurile care ne definesc cu adevărat. Te iubesc și definesc asta ca fiind singura constantă între eul de acum acum doi ani și cel de acum două secunde. Am să pun două variante ale lui Civil War, tocmai pentru a ilustra modul în care ne putem reinventa fără a ne pierde nimic din ce avem mai bun. PS: Slash a făcut o treabă genială la intro cu cele două acorduri modificate :)

Atunci:

Acum: