The Last Day Of Summer

"But the last day of summer / Never felt so cold / The last day of summer / Never felt so old / Never felt so..."

OK, The Cure! Reticent multă vreme deși formația are aura ei unică și o faimă ce depășește multe formații de succes comercial. Merită amintit că este una din formațiile preferate ale lui JFru. M-am oprit la melodia asta pentru că este una din acelea care îți place invariabil de la prima ascultare. Nu trebuie schimbat nimic în ea, nici un vers, nici un riff, nimic. Da, este depresivă. Da, este tristă. Da, o iubesc.

"Nothing I am / Nothing I dream / Nothing is new / Nothing I think or believe in or say / Nothing is true" este ce simt în interior de multe ori. Este ceea ce simte fiecare dintre noi când este normal, fără aura de iubit, îndrăgostit, amant. Este ce simți când ești pe marginea pistei și toți aleargă pentru primul loc. Și în timpul ăsta tu ești singurul care întreabă "De ce?". Dacă vrei să fii unic trebuie să nu alegi o viață de imitație. Atunci să fie așa impulsul care ne îndeamnă să fim altfel? De cele mai multe ori cred că da; nimic din ce este adevărat pentru alții nu trebuie să fie adevărul meu. Este o opțiune, singura pe care o avem, de a ne construi propria realitate în care să fim ce suntem cu adevărat. Și e amuzant că ea începe cu o negare. Atât de simplu. De notat linia celor două riff-uri principale care este perfect adaptată melodiei. Este prima chitară cea care dă și ține ritmul. Dacă aș forța o comparație acea primă chitară este temperatura verii, constantă, mereu acolo, zi și noapte. Apoi intră chitara solistului, cea care dă cele două riff-uri excepționale. Aș continua comparația zicând că ea aduce ploile de vară, curcubeul de după, apusul și răsăritul. În fapt asta și face, cele două riff-uri fiind construite pe accelerări și repetiții ale unora și aceleași note, sub diverse interpretări. Pur și simplu duc toată melodia. Pe ele se grefează sentimentele expuse în versuri. Neputință, resemnare, apus, bătrânețe. Apoi partea materială, ce ai, ce ții și partea sentimentală ce încrezi, ce iubești. Le cuplezi și obții o minunată baladă care străbate sentimentele și îți aduce în minte, suflet și atrii ultima zi de vară. Este acolo, sclipește în fața ochilor tăi proiectată de mintea ta care vrea să palpeze acel ultim apus de soare în mare în timp ce îmbătrânești albind ușor după urechi în nisipul umed. Simți acea culoare unică, acea culoare a ultimului apus din ultima zi a verii. Fuck septembrie! Rămâi etern 31 august și amăgește-mă că sunt tânăr, că sunt încă pe plajele asupra cărora vezi nici o iubire să nu rămână neîmplinită, că suntem încă tineri și bătrânețea este o poveste a celor fără minte și iubire în trup.

"It used to be so easy / I never even tried / Yeah, it used to be so easy..." Pentru că da, adolescența și tinerețea au fost așa bune cu noi încât nici nu am încercat să fim blânzi. Le-am ars etapele crezând că se vor repeta la infinit, atât erau de ușoare. Și da, ultima zi de vară niciodată nu a părut atât de departe. Dar în față. Asta este ideea cântecului, viitorul, nu trecutul. Deși putem crede că este despre trecut, el este scris atât de inteligent tocmai ca să sfideze timpul. Ultima zi de vară este cea care să vină și nu cea care s-a consumat. De asta este și atât de greu să te gândești exclusiv la ultima zi din vara asta. Nu. Melodia face ultima zi de vară ce va să vină din suma celor care ne mai zâmbesc doar din amintirile scăpate.

"But the last day of summer / Never felt so cold / The last day of summer / Never felt so old / Never felt so..." La nefinal se aud aceste versuri, nu un regret, ci o dorință să îmbrățișezi mai repede următoarea vară, următoarea ultimă zi a ei. Să o ții în brațe și să simți iubirea cum curge prin tine în toate razele soarelui ce fac dragoste în mare, să o ții strâns ca să simtă cât de mult o iubești, să îți ardă pielea de la soare ca să știi că patima ei te va urma. Dar ultima zi de vară, ultima zi de vară nu a fost niciodată așa...

https://youtu.be/iNiUG33rSyY