"And as we wind on down the road / Our shadows taller than our soul / There walks a lady we all know"
Ooo, cât m-am înșelat cu asta! Un așa epic-failure nu am mai avut de mult. Am dat-o în bară destul de rău și am realizat destul de târziu. Adică da, auzisem despre "stairway" cu mult înainte de a intra în lumea chitării. Era ceva ce toți lăudau, unii mai şoptit, alții mai tare. Dar era Led Zeppelin. Adică cine nu a auzit de ei? Dar cine să îi asculte? Asta era întrebarea. Derulăm pe repede înainte și hop! Apare John în peisaj. Studiez asiduu viața și opera, ca să fiu și un pic amuzant, în ton cu starea de spirit și văd la influențe LZ. Hmmmm. Prima melodie pe care John a vrut să o învețe a fost exact asta. Avea 7 ani. Problema a fost că i-a cerut profesoarei să îl învețe solo-ul. Omul era onest și știa ce vrea, deși avea chitară rece în brațe. Profesoara i-a spus că nu îl poate învăța solo-ul și că mai bine ar învăța acordurile. John a refuzat susținând că dacă nu știe solo-ul poate să nu îl mai obosească. Și râdeam când am citit! Caut pe YouTube celebra melodie. O ascult un pic. Nimic. Zic imediat că e ceva în neregulă cu mine. Încă o dată "Play". Nimic. Nici un sentiment. Nici un sunet. Nimic! Zero. Nada. Nu îmi plăcea nimic. Nu înțelegeam de unde atâta patos. Trece ceva timp și iar mă lovesc de ea. Nebunie și la radio într-o dimineață cu ea. Zic OK: este vorba despre Jimmy Paige. Nu vorbim despre un amator. Nu. Omul a marcat generații. Hai să o mai încerc o dată. Trecuseră deja vreo 2-3 ani de la prima încercare. Sper să nu greșesc. Și începe. Sună binișor. O las să curgă în timp ce muncesc. Drăguță! Și deodată, BAM! Mă izbește solo-ul lui Paige. Doamne, ce imaginație! Nu știu de ce nu a produs înainte acest declic, dar pur și simplu acum totul suna genial și căpăta în sfârșit sens. Toată reclama, toată lauda, toată istoria! Totul devenise clar. Nu am mai încercat să ascult versiunea de album, cum încercasem prima dată. Sincer să fiu nici nu îmi pasă cum sună aia. Versiunea live este singura care contează. Este ceva dincolo de cuvinte. Nu am stat să ascult versurile cu atenție, nici să încerc să înțeleg povestea. Am fost puțin superficial din punctul ăsta de vedere, o recunosc. Dar cum sună partea de chitară. Este pur și simplu WOW! Adică John, John! a fost fascinat de ea și acum am înțeles de ce. Superbă melodie, iar prestația live este dincolo de cuvinte. Jimmy Paige este un zeu, lângă John. Și Led Zeppelin, despre ei am mai scris și am să mai scriu pentru că încep să îi descopăr și sunt efectiv fascinat. Oooo, cât m-am înșelat cu asta...
No comments:
Post a Comment