TRI-ped

Sau cum sta treaba cu adevarat. In ultima vreme m-am intrebat destul de des cum sta treaba cu persoana mea deoarece se pare ca nu reusesc sa ma fac destul de placut. Vorbescu mult, ma cred superior, jignesc in mod direct si indirect folosind cuvinte vulgare sau nu si in general am o tendinta de anti-socializare. Sau cel putin asa incearca sa imi spuna lumea. Dar incerc sa ma conving in sinea mea ca nu eu sunt de vina, ca nu sunt eu sunt cel care a ales ca sa fie altfel decat restul si sa nu fie ignorant. Cat despre relatiile cu cei din jur eu personal is lamurit. In general (99,9%) se rezuma la ce poti face tu pentru altii si niciodata invers. Daca vrei invers inseamna ca esti pervers, ca vrei in 69. Adica daca tu i-ai facut treaba acum nu vrei sa ti-o faca si el pe a ta, nu? Relatiile astea sunt extrem de fragile in ziua de azi. O sa dau un exemplu banal: o relatie de prietenie intre doi oameni este precum un trepied. Da, un trepied si da, doi oameni. De ce spun numai doi oameni si un trepied? Pai sa imi spuneti cand o sa reusiti sa puneti in echilibru un trepied caruia ii lipseste un picior. Revenind la relatia de prietenie eu consider ca atunci cand vrei sa fii corect cu cineva si sa ai o relatie bazata pe incredere inseamna ca ii oferi tot sprijinul tau si ca impreuna cu acea persoana o sa formezi o alianta extrem de echilibrata, solida si durabila. Insa in ziua de azi am observat ca imediat ce unul si-a atins obiectivul sau obiectivele incearca usor-usor ca sa se detaseze de tine. Nu vrea sa fie brutal, nu vrea sa fii suparat pe el, vrea doar sa isi vada interesul si sa stie ca esti acolo pentru el daca e nevoie sa revina la sustinerea ta. Asa ca pleaca usurel si incearca sa sprijine trepiedul lipsit de picior de un plan vertical, astfel incat sa nu cada. Este echilibru instabil, DA si este ceva care nu poate fi definit ca fiind durabil. Este o IMPROVIZATIE ! Si atunci daca eu sunt acum o improvizatie, tu de ce dracu’ sa te mai intorci la mine? Decat sa fiu un infirm asteptandu-si piesa amputata sa revina la intreg, prefer sa nu mai fiu deloc. Ce rost are prietenia daca merge doar intr-un singur sens?

De ceva timp incerc sa imi lamuresc, mie in primul rand, aceasta problema. Is satul de improvizatii si de carpeli facute de altii in viata mea. De asta sunt anti-social…cred. De asta nu vreau sa am prieteni noi. De asta nu vreau sa fiu inteles de altii si de ce nu imi mai pasa de sentimentele altora. Pentru ca sunt satul sa fiu improvizatia unora. Sunt liber sa fac ce vreau fara sa fiu judecat de nimeni. Daca ma va durea ceea ce aleg sa fac, vreau sa simt din plin aceasta durere pentru ca stiu ca e adevarata si e o consecinta a faptelor mele si nu a actiunilor altora asupra mea. Refuz sa fiu un handicapat sentimental care sa traiasca in suflet cu speranta ca “prietenii mei sunt cei mai importanti si daca e sa am vreodata o problema ei toti imi vor sari in ajutor”. FALS! Cred ca pana la varsta asta am vazut cine imi sunt adevaratii prieteni si stiu sa ii pretuiesc. Ei au stiut sa ma accepte mereu asa cum am fost: rock-star intr-o zi, emo in alta, romantic cateodata sau antipatic in 90% din timp. Si m-au acceptat asa fara sa faca vreun compromis sau sa se foloseasca de vreo improvizatie. Si de asta ii iubesc si promit ca o sa fac tot ce imi sta in putinta ca sa nu ii dezamagesc. Despre restul “carpacilor” care se lauda ca sunt prieteni si frati si veri si mai stiu eu ce alta legatura de rudenie redusa la simpla reprezentare a legaturii de amicitie nu am destule cuvinte triviale pentru a-i descrie. Stiu ca aia sunt cei care mereu se simt ofensati de actiunile altora care sunt independenti si au o minte a lor, se simt frustrati langa o persoana care binedispune grupul, fac glume la care rad doar ei si injura sau jignesc atunci cand simt ca nu au inteligenta necesara ca sa dea o replica pe masura. Mi-e sila, mi-e scarba, mi-e jena de oamenii acestia penibili care nu stiu sa aprecieze un om.

In general, cred ca ma deranjeaza cel mai mult ideea de a fi folosit de altcineva. Ma oripileaza gandul ca cineva m-ar putea manipula in propriul interes mai mult sau mai putin meschin. Imi revendic independenta caracterului meu si rebeliunea starilor mele interioare. Sunt ale mele si nimeni nu are dreptul sa ma judece si asta pentru ca nimeni nu greseste in locul meu. De-a lungul timpului m-am simtit cel mai bine atunci cand am scapat de o relatie de prietenie de genul celei descrise mai sus. Cand am simtit ca m-am lepadat de un om fals am simtit nu ca gresesc ci ca, dimpotriva, corectez o greseala facuta anterior. Iar putinii mei prieteni adevarati vor intelege de ce am scris asta: nu ca sa improsc cu noroi pe unii, ci ca sa le arat cat sunt de speciali si de importanti pentru mine. Va multumesc pentru faptul ca ma suportati!