"A song to play when I'm lonely / Win and never play a game again / No one to face when I'm falling / Holding tight to dreams that never end"
Un cantec atat de trist, dar atat de frumos cantat incat ma face sa ma ratacesc in propriile sentimente. Te ineci in lacrimile care nu se vad, in cele pe care le ascunzi pe dinauntru.
"Drowning thinkin that I'm dry / Hold on to facts that'll never be proven" este atat de profund. Tot cantecul asta este... indescriptibil de frumos. Ce este viata daca nu increderea in faptul ca maine va fi altfel? Increderea in necunoscut e cea care ne face sa mergem inainte. Increderea in ce?
"Loving pain to be clung to / By luminous bodies / Only waiting for long signs to be wrong / And true to us" Wooooooow! Este complet. Este perfect! Tristetea nu a sunat niciodata mai bine. Oare unde ratacim cand ne ratacim in noi insine?
No comments:
Post a Comment