"Any solemn phase / And you belong to two times at once / My radio's my heart / We live as one / Two ways at once / I know the waves I form / I know the way I won't become"
Joia tbt si prima postare din luna mai nu prea mi-au purtat noroc. Se pare ca minunata aplicație Blogger nu a publicat și conținutul pe care l-am scris aseară. Mai mult, nici măcar nu l-a salvat. Dar o sa reiau postarea pentru ca sunt absolut încântat de idee. Aseară am fost pe stadion pentru a revedea duelul în urma căruia acum trei ani echipa noastră devenea campioană. Și ca și atunci și acum am învins. Nu vreau sa scriu despre meci, ci despre faptul ca timpul se întoarce. Timpul merge înapoi, uneori pentru a ne da sansa de a îndrepta lucrurile, alteori pentru a ne da sansa de a realiza unde am greșit și de multe alte ori doar pentru a ne gândi ca uneori privim prea mult înainte și prea puțin înapoi.
John a făcut această melodie parcă special pentru sublinia acest lucru. Întreaga construcție a melodiei, cu versuri întoarse, cu inversari de cuvinte special făcute, cu vocea chinuită pe anumite pasaje, cu tempo-ul ridicat, este perfect închegată de această idee. "And you belong to two times at once" subliniază faptul ca spectrul realității în care trăim este de fapt o repetiție și nu o desfășurare continuă în plan orizontal a existenței noastre. Fiecare zi se repetă, fiecare instanță a noastră își reia ciclic existența în fereastra de timp alocată acestei realități. Mintea este de multe ori în altă parte decât corpul care o poartă, inima bate în alta direcție decât sufletul. Apoi urmează versul meu preferat, construit printr-o inversare absolut genială: "My radio's my heart". Sună atât de frumos și este atât de adevărat încât umple întreaga melodie și reprezintă sufletul ei. Toată puterea lui vine însă din inversarea perfect făcută, întrucât dacă era scris normal ("My heart's my radio") ar fi fost nul, vid. Nu. Muzica este viață, muzica este cea care ne face sa iubim mai frumos, sa fim mai frumoși; muzica este inima mea! Dacă as inversa în ce am scris anterior "muzica" și as pune "inima", efectul ar fi unul mult mai temperat. "We live as one / Two ways at once" este încă o idee perfectă pentru că ea reflectă dualitatea noastră ca oameni. Alegem cine suntem pentru cei din jurul nostru și arătăm cine suntem doar persoanelor care ne cunosc cu adevărat. În interiorul nostru este un veșnic conflict între umbre și lumină, între rațiune și sentiment. Prima strofă se încheie cu două versuri care leagă urmările de faptele noastre și care reprezintă ancora realității, oprind abundența de sentimente și de planuri intretăiate. Faptul că știu ce nu voi deveni este, cred, mai puternic și mai real decât ceea ce știu că sunt. Oamenilor le este frică mai mult de ceea ce nu cunosc, decât de lucrurile care ii înconjoară. Pune un semn de carte la o zi din viața ta pe care o consideri perfectă și consideră că odată ce l-ai mutat nu te mai poți întoarce. Consideră că atât timp cât nu îl muți mai departe poți citi zilnic acea pagină din viața ta. Acum gândeşte-te dacă ai avea curaj să îl mai muți vreodată. Este atât de simplă această melodie, atât de bine construită, atât de rafinată, încât se putea opri și după prima strofă. Dar a doua strofă începe atât de abrupt și atât de adânc: "Jumping in the mind of a passerby / And being replaced like times fly". De câte ori nu ne-am întrebat la ce se gândește o persoană necunoscută pe care o vedem pe stradă, de câte ori nu ne-am rătăcit în privirea unor ochi frumoși, dar necunoscuți? "Another wasted flaw / Going up against the endless law" este povestea fiecărui suflet interiorizat învins de legile nescrise ale societății moderne. Considerat un defect doar pentru că nu se încadrează în tiparul eronat al standardizării umane. Faptul că natura umană nu se va schimba niciodată din a judeca ceea ce nu înțelege este subliniat de "legea nesfârșită".
John efectiv a realizat o sferă perfectă din cuburi de idei, așezate unul în continuarea celuilalt: "You know this is nobody's life / I saw the days I lost / Hiding behind tomorrow's costs". Viața nu ne aparține decât în măsura în care știm să profităm la maxim de ea, sa o trăim în prezent și să nu ne pierdem în viitor. Dragostea de azi este posibil să nu fie iubirea de peste ani, zâmbetul afișat acum nu este tristețea de mâine dimineață și nici măcar cea din această noapte. My radio's my heart...
No comments:
Post a Comment