So Fine

"Fără snippet că și așa nu își are rostul. Nimeni nu îl citește, iar dacă îl citește nu înțelege de ce l-am pus. Așa că, să scriu direct"

How could she look so fine?
How could it be she might be mine?
How could she be so cool?
I've been taken for a fool so many times

It's a story of a man who works as hard as he can
Just to be a man who stands on his own
But the book always burns as the story takes its turn
And leaves a broken man
If you could only live my life
You could see the difference you make to me, to me

Mă simt iar ca în liceu. Și nu știu dacă este bine sau rău. Dar din moment ce azi am ascultat melodia asta în premieră și încă de la primul vers m-am regăsit în ea complet, cred că adevărul este împărțit în mai multe bucăți. Cred că Duff a pus mai mult suflet în versurile astea decât Axel în jumătate de album :) Și nu cred că exagerez. Adică melodia asta a reușit astăzi să întreacă majoritatea melodiilor lui John, ceea ce nu e puțin lucru. Dar oricum nu contează. Cine ascultă versurile de fapt atunci când ascultă o melodie? Da, poate că sunt repetitiv, poate că îmi place să ascult un artist sau o formație de un triliard de ori, dar să știi că dacă o fac, o fac pentru că simt versurile și abia apoi ritmul. Sunt și excepții, dar în general versurile sunt cele care mă fac să rămân. Și asta e problema mea. Asta și multe altele. Dar nu o să le scriu aici. Nu. Aici o să scriu despre cum simt că sunt și acum, după atâția ani, un simplu om a cărui menire este de a fi obedient. De a-și căuta fericirea în fericirea altora. Și e bine să fii și așa. Te schimbi în permanență până când uiți de ce o faci. Și atunci începi să cauți vinovați, când de fapt responsabil ești doar tu. Da, da. Tu care ai ales în mod tacit să faci asta. Te-ai demultiplicat, te-ai pierdut în lumi paralele, ai vorbit cu instanțe ale propriului eu în nenumărate dimensiuni și ai ales mereu un vis care să se împletească cu ce simți în lumea în care te simți real. Foarte bine. Dar nu e de ajuns. Niciodată nu o să fie de ajuns. Pentru că nu a fost niciodată vorba despre egoismul tău interior, ci despre ce poți oferi lumii. Oferă! Daaaaaaaa. Lumea așteaptă mereu să vadă ce îi poți oferi. Începe să îți răpească zâmbetul la început. Apoi inocența. Apoi visele. Apoi dorința. Apoi te lasă ca să te consumi singur. O să devii interiorizat, retras, o să îți creezi micile tale noi pasiuni și vei funcționa. Da, vei funcționa. Și atât!

De ce sunt trist azi? Este o întrebare excelentă. Nici eu nu îi știu răspunsul. Și știi ce? Nici măcar nu vreau să îl mai caut. Mă simt ca în liceu. Da, chiar așa.