Chorzow

Nu știu când mi-am actualizat ultima dată playlistul. Sincer. Cred că era prin 2013 sau 2014, puțin înainte de vârtejul total în care m-am lăsat prins de băieții mei. Și ce vârtej s-a dovedit a fi. Nu pot să cred că au trecut aproape 5 ani de la acel concert. Și cât de mult mi-a schimbat el viața... Nu știu dacă în bine sau rău, dar îmi doresc să cred că mai mult în bine. Chiar zilele trecute citeam un articol interesant, parcă prin Washington Post, care exprima în mod sec, direct și pe cifre faptul că în acest deceniu chitara electrică stă să moară. În primul rând ca vânzări și apoi ca instrument. Sau poate că este invers. Ideea este că nu mai sunt acei "guitar heroes" pe care lumea să îi îmbrățișeze, cei care să te facă să îți dorești să fii ca ei.   OK, sunt încă John Mayer, Joe Bonamassa, Slash este în turneu cu Guns și sunt convins că mai sunt și alții. Problema enunțată era însă una destul de serioasă: ăștia sunt acum pentru că au avut influențe, dar cine mai sunt influențele în ziua de azi? Adică este ușor să crești urmărind Hendrix, Paige, Clapton, McCartney, Keith Richards, Jeff Beck etc. Dar cine crește acum oare va încerca vreodată să caute și să emuleze sunetul lui Mayer de exemplu? Îmi place mult cum cântă și are un mod unic, original de a compune și interpreta o melodie, dar în permanență mi se pare că îi lipsește ceva. Și acum când scriu astea realizez și ce anume: semnătura, amprenta lui muzicală. L-am urmărit și încă îl urmăresc cântând orice, de la Hendrix la Dylan, de la B.B. King la Clapton. Este un fenomen, un uragan în mișcare. Dar când închizi sunetul cu ce rămâi? Cu un chitarist foarte bun, rătăcit parcă între atâtea stiluri și fără a avea unul al lui. Poate că e doar părerea mea, dar tind să cred că într-adevăr ne lipsesc eroii de altă dată. Apropo de asta, azi sunt 10 ani fix de la ultimul concert integral cu John din turneul SA. Au mai fost vreo 9-10 apariții după, dar nu au fost concerte propriu zise, ci doar fragmente de câte 30-60 de minute maxim, formația fiind epuizată fizic, dar mai ales psihic. Deci 10 ani de la show-ul din Polonia și mă uitam câtă energie au dat timp de două ore. Două ore! În condițiile în care John era ca și plecat din formație la acel moment, dar reușește o reprezentație absolut magnifică, un arc peste toată cariera sa în formație. Două ore! În condițiile în care ultimele 15 minute reprezintă un freestyle jamming de pe o altă planetă, cu un solo de chitară ce arde tot în acel interval. Două ore de magie. Este greu să te gândești la altceva după ce vezi acel show. Și da, sunt de acord că Josh nu este nici jumătate din ceea ce a fost John. Nu mai este același sunet, nu mai este același sentiment. Și revin la ideea mea de mai devreme: ce persoană în toate mințile ar vrea să emuleze sunetul lui Josh? Adică serios acum: Josh nici măcar nu are un sunet al lui. Și aici ne lovim iar de problema originalității. John a fost un geniu muzical, Josh este doar un chitarist decent, nu extraordinar. Și când Josh îl emulează pe John, oare cum să te gândești că cineva vrea să îl copieze pe el? Să clonezi o clonă. Ce amuzant este. Și asta lipsește acum. Oamenii care au emulat un geniu și au reușit să își impună amprenta lor asupra stilului. Și asta este atât de greu! Să copiezi, dar să fii în același timp tu, original. Nu cred că aș fi pus mâna vreodată pe chitară dacă aș fi crescut cu Josh în formația mea de suflet. Și asta este foarte trist... Cum ziceam la început, nu am mai actualizat playlistul, dar parcă nici nu îmi e dor. În fiecare zi găsesc noi motive să mă bucur de muzică bună. Iar dacă din când în când apare câte un artist original ca John Mayer, este și mai bine. Dar totuși azi sunt 10 ani de la Chorzow și această postare este pentru acea seară magică. La mulți ani!