Monday, July 3, 2017

Bob

Bob și Bobina ar trebui să fie titlul complet. Ei mi-au făcut seara mai frumoasă și în același timp au trezit puțină melancolie în sufletul meu. Oare de ce există timpul? Timpul care ține pe loc atâtea și atâtea zile, ne amăgește cu sedentarismul său, pentru ca apoi să o apuce brusc la vale. Acea vale infinită de momente, noi amintiri, noi sentimente. Și mergând după el în acea nouă călătorie, te pierzi între noile stele ale sentimentelor întâlnite, te ghidezi după ele până când te trezești brusc pierdut într-un ocean pe care nu îl recunoști. Te uiți în oglindă și nu te recunoști. Și atunci îți aduci aminte. Îți aduci aminte de locul inițial, locul unde totul a început, locul în care părea că ai controlul. Pervers timp care ne face să credem că avem controlul chiar și pentru o secundă. He! În realitate controlul este al lunilor din constelațiile care ne ghidează visele, al sentimentelor care ne desenează acțiunile, al întâmplării universale a existenței. Și cât de simplu ar fi fost să avem noi controlul. Să putem visa la nesfârșit. Să putem crește la infinit. O lume în care visul tău să nu fie strivit de resetarea unei noi zile... Nu să meargă înapoi, dar nici să nu se deruleze pe repede înainte așa cum o face în fiecare zi. Un control granular al timpului ar fi fost ceea ce ne-ar fi făcut mai puțin muritori și mult mai mult visători. Nu știu dacă ar fi fost mai bine, dar pentru încă un moment în viață aș fi cochetat cu ideea de a folosi ceva interzis pentru a mă simți bine. Dar și visele trebuie să existe așa că mai bine să mă întorc la realitatea mea. Te rog nu lăsa ridurile să îți ascundă anii și rămâi mereu așa cum timpul te-a păstrat dintotdeauna. Pentru tine M. Pentru tine T.

No comments:

Post a Comment