Revin dupa o perioada agitata marcata de auto-evaluare si de multa, foarte multa munca. O perioada marcata mereu de ce vor altii de la mine, de ce pretind, de ce isi doresc de la mine. Problema e ca nimeni nu ma intreaba niciodata CE VREAU EU! Adica da, stiu, e usor sa ceri mereu ceva de la cineva, insa e de doua ori mai greu sa ii si oferi ceva. Pare o treaba generala. Cred ca pe undeva poate fi aplicata si relatiilor sentimentale extrem de simplu daca ne punem imaginatia la treaba. Exemplu: ce vreau eu? Sa am pe cineva langa mine care sa imi placa si alaturi de care sa ma simt bine. Ce ofer ca sa devin interesant pentru cealalta persoana? Pai…si acum incepi sa te gandesti la atuuri: casa, masina, vila, elicopter, conturi in banci, casa in Himalaya, conac la Monaco etc. E usor sa minti – sau na, sa distorsionezi proportiile adevarului – dar ce ai cu adevarat de oferit? In afara de sentimente, gandire si un trup? NIMIC! Pentru ca daca nu placi pe cineva, in mod clar nu ai sa il placi nici pentru contul din banca (ce nu este al tau, retine) si nici pentru masina fitoasa pe care o conduce (nu, nici asta nu e a ta desi poate o sa o conduci vreodata). Deci eu vreau, dar ce ofer la schimb? Cam asta e intrebarea. Si trebuie sa te gandesti bine pentru ca s-ar putea sa vina si ziua in care in sfarsit cineva sa te intrebe: “Dar tu ce vrei?” si atunci ar fi bine sa nu eziti. Spun asta deoarece in societatea aceasta de consum in care ne traim existenta, aceasta intrebare vine foarte rar pentru ca noi, oamenii, suntem doar niste produse de larg consum pentru alti semeni de ai nostri. Canibalismul exista inca dinaintea erei noastre, teoria darwinista este acum mai prezenta in vietile noastre ca oricand si aplicabilitatea ei nu mai poate fi combatuta.
De ce scriu asta? Pentru ca am observat un lucru foarte important. Daca esti corect si ai incredere totala vei primi rasplata meritata, mai devreme sau mai tarziu. La munca de exemplu mi-au fost cerute multe, diverse si ciudate lucruri de facut. Am facut cum am putut eu mai bine si nu m-am gandit niciodata ca voi fi rasplatit. La urma urmei de asta ai salariu, nu? Sa faci lucrurile ok. Dar cand lumea vede ca oferi si ca nu o faci doar o data, accidental, incepe sa fie mai atenta si in cele din urma te recompenseaza cu banala intrebare: tu ce vrei? Si in momentul asta tu esti sus, ai avantajul de a putea spune deschis tot ce ai in minte. Daca esti putin cerebral, nu mult – doar putin, ai putea castiga enorm. Trebuie doar sa spui sincer ceea ce simti. Dar retine: SINCER! Altfel inseamna ca nu stii ce vrei cu adevarat si celalalt deja si-a irosit creditele disponibile pentru tine cu prima intrebare si in mod clar nu se va intreba si a doua oara ce vrei tu. Nu are timp pentru asa ceva. Nu are chef de asa ceva. Si de fapt nici nu isi doreste asa ceva, dar se simte dator fata de tine. Nu e compasiune, nu e mila si nici compatimire ,ci doar recunostinta. Dar asta doar daca joci si tu bine, altfel devii patetic. Nu vrei nimic sau nu stii ce vrei vor cantari la fel.
E greu sa oferi mereu tot ce ai mai bun. E greu sa fii bunul samaritean mereu. Este FOARTE GREU sa fii mereu pe placul altora. Dar asta este si ideea. Daca tu esti asa pentru ca stii ce vrei de la viata, nu ezita sa continui pe aceasta cale. Intr-o zi vei intalni pe cineva la fel ca tine, la fel de altruist, care sa te intrebe: dar TU ce vrei? Si atunci te vei simti inteles, fericit sau macar recompensat. Insa daca mereu va prima ce vrei tu de la altii in fata lui ce vor altii de la tine in mod sigur vei pierde. Si stii de ce? Pentru ca EI sunt mai multi. Pentru ca esti judecat de un plural si nu de un singular, asa cum esti tu. Iar un singular nu va bate niciodata un plural, indiferent cat de bun ar fi.
No comments:
Post a Comment