PB

Tocmai am vazut ultimul episod din Prison Break. A fost extrem de impresionant. Nu ma gandeam niciodata ca o sa am starea aceasta de durere interioara in momentul in care se va termina toata actiunea din acel serial. Stiu ca am inceput sa il urmaresc in 2005 cand a aparut primul sezon. M-a captivat inca de la primul episod, a carui denumire o voi retine mult timp: Pilot. Stiu ca asa se numeste de obicei primul episod al oricarui serial, dar in cazul lui Prison Break chiar a fost un pilot. Un pilot care mi-a inaltat gandirea si sentimentele deasupra celorlalte filme si seriale de duzina, de Oscar, de Cannes de cum vreti sa le spuneti. Nu are acel “shine” ca un film de Oscar. Nu impresioneaza prin bugetul folosit, prin numele actorilor ce apar si nici prin coloana sonora care nu este compusa sau cantata de vreun nume celebru. El impresioneaza prin calitatea actorilor care fac credibila toata actiunea, prin calitatea scenariului – de multe ori halucinant de bine scris – si prin sentimentele distincte, dar foarte bine conturate individual, care te cuprind usor-usor.

Dupa ce vezi un astfel de serial, iti trebuie o perioada in care sa reflectezi asupra propriei persoane. Sa iti rapesti un minut si sa te gandesti la tine ca la un personaj si sa te intrebi: daca ar fi sa ma potrivesc cu un personaj din serialul acesta, oare cine as fi? Si nu este o intrebare exagerata sau prost-pusa, deoarece de-a lungul serialului apar toate tipurile posibile de personaje pe care le intalnim si in viata de zi cu zi: de la violatorul fara scrupule, la hotul de buzunare obisnuit, la doctorul inlantuit in propriile dependente de medicamente, la talharul cu suflet mare, la bunul samaritean cu gura mare si continuand pana la agenti de o moralitate indoielnica si guvernatori corupti si manati de interese obscure. Prison Break nu este doar un serial, ci este un vartej de sentimente si personaje care graviteaza in jurul celui care urmareste actiunea cum se desfasoara in jurul sau cu o viteza ametitoare. Si pe masura ce acest vertigo te cuprinde incepi sa te lasi purtat in intriga sa si nu incerci sa opui rezistenta in nici un fel. Cred ca de fapt asa ar trebui sa fie un serial adevarat. Un serial care sa te confrunte cu toate situatiile posibile imaginabile si in-imaginabile. Care sa te faca sa te gandesti de doua ori inainte de a lua o decizie si sa cantaresti exact in balanta decizie – rezultat. Nu stiu daca cel care a scris acest scenariu s-a gandit vreodata ca va avea un asemenea succes la public sau ca va starni asemenea stari sentimentale celor care il vor urmari. Insa el a reusit un lucru aparent incredibil: a realizat un serial urmarit cu sufletul la gura de o planeta intreaga, de o paleta larga de oameni apartinand de diverse clase sociale, de la copilul de 12 ani si pana la adultii in toata firea. Toti au urmarit desfasurarea actiunii si au tinut pumnii favoritilor. Un lucru extraordinar !

Chiar si dupa ce am scris aceste randuri nu ma pot desprinde din finalul serialului. Un final neasteptat care m-a facut sa simt mult mai multe sentimente decat au reusit multi oameni pe care ii intalnesc in viata mea. Din punctul meu de vedere este cel mai bun serial pe care l-am vazut in viata mea. Celor care nu l-ai vazut inca il recomand inaintea oricarui titlu hollywoodian pompos, incarcat cu Oscare si critici pozitive din partea “star-urilor” de pe covorul rosu. Singurul regret pe care il am este ca s-a terminat intr-o nota neasteptata. Si inca ceva: nu cred ca voi mai urmari vreun serial prea curand deoarece stiu sigur ca nu il voi mai putea aprecia dupa ce am vazut Prison Break.