AB + AX = A ( B + X )

Una din cele mai frumoase formule matematice, pe care toti am folosit-o de nenumarate ori pana acum. Culmea este insa faptul ca aplicativitatea ei este resimtita mult mai clar in viata reala si nu in paginile caietelor de matematica pline de formule si numere. Cati dintre noi nu au avut rolul de A pentru un B si un X? Un amic de al meu si o amica de a mea, care s-au cunoscut prin intermediul meu atunci cand am iesit in gasca la un suc… Poveste clasica. Cred ca fiecare a jucat la un moment dat in viata rolul lui A, sau al lui Cupidon (pentru persoanele romantice care inca mai cred in simbolism) si s-a simtit bine. Te simti bine cand produci fericire. Fericire rezultata din existenta ta. Interesant concept, nu? Ma gandesc ca totusi nu mereu as vrea ca aceasta formula sa aiba acelasi rezultat.

De-a lungul timpului am regretat nu doar o data, rolul meu de A. Stiu ca poate parea absurd, dar de multe ori am realizat ca acel B isi avea locul lui cel mai bun langa A si nu langa un X. Omul este o fiinta ciudata care este orbit de personalitatea sa complexa si nu realizeaza decat ce vrea si de prea putine ori ce are. In momentul cand B trece langa X si tu ramai in afara parantezei, abia atunci te simti oarecum tradat, marginalizat si vezi ca in paranteza lor rotunda (simbol al perfectiunii – simbolismul e in toate totusi) nu mai este loc si pentru tine. Atunci te gandesti daca nu era mai bine pe vremea cand A era lipit de B SI de X. Stiu sigur ca cel putin o data in viata mea am regretat faptul ca dupa egal am ramas singur, pe dinafara parantezei. Un visator s-ar putea incuraja si sa isi spuna ca fara A nici B si X nu ar fi putut exista si nu ar putea exista. Este partial adevarat, pentru ca dupa egal A-ul poate disparea si lipsa acestuia nu va afecta ceea ce se afla in paranteza. Rolul sau apriori de egal este singurul cu adevarat important. Ce poti sa mai simti dupa ce tu ai fost catalizatorul dintre cele doua jumatati care acum formeaza un intreg si tu esti doar… o coaja? Doar un invelis sub care s-au adapostit amandoua scanteile pana cand au format o flacara care te-a ARS. Ce absurd pare acest fenomen de auto-excludere involuntara si inconstienta. Te bucuri pentru fericirea a doi oameni produsa de tine si apoi regreti creatia proprie. Evident ca nu este cazul mereu si tin sa evidentiez acest lucru deoarece cred asta. Am trait si reciproca in care A ( B + X ) = AB + AX. Nu pot spune ca m-am simtit bine, dar pot afirma ca m-am simtit mai putin vinovat decat in primul cazul. Asta poate si pentru ca in cazul initial pierzi doua lucruri apropiate, pe cand in reciproca ai de castigat. Indiferent cum ai analiza ceea ce conteaza cu adevarat este rezultatul final asupra propriei persoane: daca te simti bine sau rau, daca te simti vinovat sau mandru.

Oricum ar fi, matematica este prezenta in viata noastra la fiecare pas si e mai aproape de noi decat am putea realiza. Putem sa ne mintim sau putem sa ignoram acest lucru, dar omul a gandit in cifre si in relatii inainte de a gandi cu voce tare pentru ca inainte de DA si NU au fost 0 si 1. Eu, cel putin, cred asta cu toata fiinta mea. Si daca nu ma crezi si inca mai te gandesti la tine ca la un cuvant pompos – gen Cupidon – si nu ca la un termen dintr-o relatie incearca sa verifici ultima data cand AB + AX = ( A + B + X ).