Nu stiu de ce, dar simt nevoia sa scriu despre cat de frumos poate fi sa canti la chitara. Adica da, recunosc faptul ca sunt fascinat de John, dar de ce? Sunt atatia altii care sunt considerati a fi mai buni decat el, mai talentati, mai carismatici, mai completi. De ce tocmai de el? De ce tocmai acum? De unde aceasta pasiune? La naiba cu toata lancezeala din lumea asta. John a facut lumea sa fie mai suportabila prin muzica. Da, cred ca asta este una dintre cauze. Ma intoxic cu riff-urile lui, imi imping la extreme limitele saturatiei pentru ca nu ma pot satura din a-l urmari.
In 1997 eram deja un mare fan al MTV-ului si urmaream saptamanalul Europe Top 20. Imi aduc aminte cum stateam vinerea pana tarziu in noapte ca sa vad cine e pe primul loc in top, sa vad rocadele din varful clasamentului si nu in ultimul rand, sa ascult niste muzica buna. Se dadea si sambata in reluare, dar "fuck it!", cine sa urmareasca a doua zi? Curiozitatea e cel mai bun generator de adrenalina si entuziasm, iar tineretea este locul lor de joaca. Asa se face ca am auzit de aceasta formatie numita All Saints, despre care am crezut initial ca e din America. Nu concepeam ca Anglia sa aiba staruri muzicale pe atunci. Adica da, invatam limba engleza, dar la varsta aceea si mai ales in acei ani, America era inca cea mai tare din parcare, cum ne placea noua sa spunem. Urmarind topul am auzit si melodia de debut a acestei formatii si am concluzionat inca de la prima auditie ca este fascinanta. Era atat de melodioasa, atat de frumoasa si totusi atat de trista. Si mai era ceva care nu se potrivea in ea: strofa aia oribila de rap. O canta tipa de culoare. Era epoca de aur a boyband-urilor si a girlband-urilor, iar diversitatea se cauta, asa ca fiecare grup avea si un membru responsabil cu rap-ul. Si totusi, ce naiba cauta tipa aia de culoare care se chinuia sa faca sa para normal acel pasaj de rap intr-o melodie atat de completa FARA el? Pai, nimic. De fapt aia era singura lor parte originala, melodia fiind un cover. Dar eu nu stiam asta la momentul acela si nici nu banuiam ca voi afla povestea fascinanta, tulburatoare si neslefuita din spatele acelui cantec. Ei bine, in seara asta am urmarit inca o data videoclipul original al melodiei originale. La final am ramas privind in gol si intrebandu-ma de ce ar strica cineva ceva atat de frumos facand un cover pop? Astazi realizez ca traiam ultimii ani de glorie ai rock-ului, iar acel cover era doar un semn al pseudo-muzicii ce avea sa acapareze usor intreaga industrie. Poate ca par nostalgic, dar la naiba cu progresul... De fapt, despre progres vorbim aici? Cum poate fi comparata tehnica lui John cu ceva sintetizat? Cum sa reduci toate acele miscari ale degetelor, tot acel efort, la un cantec pop? Nu, postarea asta nu este despre Under The Bridge, ci despre acea formatie care a ruinat o melodie icoana a unei formatii legendare. Toata postarea este incalcita si plina de idei nefinalizate, intocmai ca si acel cover. De ce mi-a placut atunci? Pentru ca nu stiam originalul. De ce au facut un asemenea cover? Pentru bani si faima. Adica isi inchipuie cineva ca formatia All Saints din Anglia ar fi rupt topurile daca alegea sa isi faca debutul cu o piesa proprie de pe primul album, cu o melodie ca Never Ever sau Pure Shores? Hahahahaha! Nu vreau sa fiu rau, dar asta cred eu. Ca sa intelegi o melodie ca aceea trebuie sa stii intreaga istorie din spatele ei, trebuie sa intelegi ca un asemenea cantec nu se face pentru topuri, bani sau faima. Nu vreau sa mai vorbesc despre original in postarea ce acopera cover-ul, desi imi vine greu sa ma opresc aici. Astazi nu as mai putea asculta acel cover. Nu pentru ca nu mai suntem in 1997, ci pentru ca mi se pare ca suna ca o piesa cantata de niste wannabe's la un show de genul z-factor sau the voice.
Si ca sa inchei, ideea este ca am inceput sa invat chitara SI datorita melodiei originale. Un sunet de chitara, un riff, nu isi va pierde niciodata magia, la fel cum nici un sunet electronic nu te va impinge de la spate ca sa te apuci de chitara. Pana la urma asta este diferenta dintre original si cover: primul inspira, al doilea amuza. Anthony nu va canta niciodata originalul cu zambetul pe buze, in timp ce All Saints au timp sa isi dea coate ca sa nu mai rada. Merita totusi sa imi aduc aminte si de inocenta copilariei.
No comments:
Post a Comment