"People want to whisper when they shout / It's 'cause on the inside, they're in doubt / Life won't change today / I cover up my face / At my only rate / It's just my time to fade"
Ataxia! OK. Tot John :) Am descoperit acum vreo doi ani proiectul lui din 2004. Adică unul dintre ele, pentru că 2004 a fost unul dintre cei mai buni ani ai lui, cu foarte mult material lansat sub diferite genuri. Toată muzica făcută de Ataxia este creată de John, Josh la tobe și sintetizator (cine se gândea că Josh îl va înlocui pe maestrul său?) și la chitară bass Joe Lally de la Fugazzi. Formația a făcut toate melodiile de pe cele două albume, singurele lansate, în doar două săptămâni. Este incredibil cât de mult talent au avut de pus la un loc și cât de bine a rezultat muzica lor.
Primul lucru pe care l-am simțit ascultând Ataxia a fost un sentiment de apăsare, de greutate. Adică nu este genul de muzică ce deschide cerul și aduce un curcubeu. Dimpotrivă. Este un gen întunecat, greu de digerat, cu destul de puțină culoare. Dar odată ce treci peste repulsia inițială cauzată de întunericimea sunetului totul devine genial. Înțeleg că nu se poate dansa, dar nu este genul ăla de muzică. Vorbim despre ceva alternativ și nu comercial. Și sincer nu credeam că există vreun show live. Adică eram sigur că nu există pentru că eram sigur că live nu poate suna ca pe album. Și cât am greșit gândind asta. Spre bucuria mea există câteva înregistrări cu show-uri live și totul sună exact ca pe album. Nu știu cât talent poate exista în John, dar ideea este că poate cânta așa ceva live fără nici o problemă. Ah! Și este singura ocazie când l-am văzut folosind și alte chitări decât cele obișnuite. "The Sides" reprezintă din punctul meu de vedere cea mai bună melodie din primul album. Este cea mai echilibrată ca și sunet. Restul sunt extrem de întunecate și de grele. Sunt frumoase, îmi plac, le ascult cu mare plăcere, dar asta e preferata. Este ca un furnal la turație maximă și nu doar ca energie și efect, dar parcă și ca temperatură. Efectiv este atât de multa energie pusă în ea încât parcă degajă căldură. Îmi place mult și ca mesaj, faptul că repetă într-una că nu se va schimba nimic este superb deoarece el exact asta face: reluând aceeași idee schimbă tot. Dacă reiei un lucru, chiar dacă îl vei face la fel, tu te vei fi schimbat la finalul acelei repetiții. Ideea este oarecum aceeași care va fi reluată cinci ani mai târziu în Empyrean pe melodia "God": în fiecare dormim (murim) pentru ca a doua zi să fie o zi noua (înviem); chiar dacă ciclicitatea există, acțiunile diferă. Ăsta cred că este mesajul și aici, de unde și numele de părți. Sunt convins: "Life won't change today / It's just my time to fade" este despre viață, dar în același timp despre stingere. Părțile care se urmează una pe cealaltă și care în ritmicitatea lor creează viața așa cum o știm. Nu știu dacă am dreptate. Doar John știe însemnătatea lor, dacă există așa ceva. Știu doar că îmi place atât de mult muzica asta grea și nu știu dacă "bolnăvicioasă" este un termen corect, dar îmi place să îl atribui în cazul ăsta.
Ataxia nu este ceva mainstream, nu este ceva comercial. Ataxia este un sound pentru întunericimea sufletului, dar în același timp anti-depresiv. Este ceva întunecat fiind exact opusul întunericului. Ca și cum ai pune ceva în fața unei oglinzi și nu s-ar reflecta nimic. Mă fascinează toată creația lor. Singurul regret este că au decis să termine proiectul atât de repede. Dar, după cum declara John, creativitatea unui grup nou este maximă pentru două săptămâni. Da. Două săptămâni și apoi nemurire.
No comments:
Post a Comment