Astazi, in urma cu fix 31 de ani, in L.A., California, incepea cea mai frumoasa poveste a muzicii. O poveste nebuna de tot, presarata cu droguri, sex si rock'n'roll. Veniti de la liceul Fairfax isi strigau numele in fata publicului pentru intaia oara Anthony, Michael, Hillel si Jack. Formatia mea de suflet pentru totdeauna. La multi ani!
EDIT #1: Tot azi e si ziua lui Robbie Peter Williams :) WOW!
Eram indragostit. Nu. Ba da. Ba nu. Cred. Fix acum sapte ani s-a lansat videoclipul de la Desecration Smile. Nu stiu de ce, dar pentru mine este singurul in care toti par fericiti, impacati... Completi! Asta cautam. Una din melodiile de suflet ale lui Anthony, cantata de foarte putine ori live (patru - Abbey, Top of the pops, AOL, T4) si doar cu John. Stiu ca au filmat doua versiuni pentru videoclipul asta, dar din pacate nu am reusit sa vad si versiunea alternativa. Versiunea oficiala insa nu cred ca poate fi completata in vreun fel. Este pur si simplu dincolo de cuvinte si rupe bucati din mine. Au filmat-o intr-o singura zi, intr-unul din locurile favorite ale lui Anthony. Cu toate ca John era ca si plecat atunci cand au facut videoclipul, pare mai fericit ca niciodata. Sau poate ca facuse pace cu el insusi. Nu stiu. Nimeni nu stie si nu va sti vreodata si este cel mai bine asa. Un pic de mister intotdeauna mareste aura. Dupa multi, foarte multi ani, as putea spune ca a durat o vesnicie, apar fericiti, uniti, completi. Daca perfectiunea exista, atunci asa arata videoclipul perfect. Videoclipul meu de suflet...
EDIT: Nu pot sa cred! Imediat dupa ce am inchis blogul am gasit versiunea alternativa! Multumesc Warner Bros. Germania!!!!
EDIT #2: Abia am terminat de vazut varianta alternativa. M-am inselat mai sus :)) Este mai buna decat cea oficiala, dar nu pentru ca au adaugat ceva, ci dimpotriva: au scos secventele de zi si facand asta au pus si mai mult in evidenta sentimentele afisate de ei. In loc sa dilueze mesajul cu semi-umbre suprapuse unui fundal luminos si in loc sa afiseze secvente cu instrumentele folosite au ales sa se dezvaluie pe ei, oamenii din spatele artistilor. Genial! Fundalul nocturn face melodia asta sa para si mai apasatoare, mai inchisa, mai profunda. Cred ca tocmai a devenit videoclipul meu preferat pentru totdeauna. Nu. E sigur :)
EDIT #3: Este ultimul videoclip filmat cu John…
EDIT #4: Este regizat de acelasi tip care a facut si videoclipul pentru Under The Bridge. Trebuie sa recunosc ca este foarte talentat.
Totul merge inainte, nimic nu se opreste. Viata este un fluviu care curge spre necunoscut. In el traiesc mii de povesti uitate adanc in mal. La suprafata ducem resturile lucrurilor care nu au rezistat furiei noastre. Am trecut si le-am smuls pe cele care au vrut sa ne opreasca, le-am furat clipele si acum le purtam in noi. Ceea ce a mai ramas din ele. Pe acest fluviu crocodilii de pe margine isi asteapta rabdatori prada. Orice moment de ratacire poate deveni ultimul. La naiba, cand s-au inmultit toti crocodilii astia? De ce ii purtam in apele noastre? De ce le permitem sa se hraneasca din existenta noastra? Ahhh... Iau doar resturile. Atunci cum se face ca doar pe ei ii vedem si ca din cauza lor toata lumea se tine la distanta? Cand au devenit ei mai periculosi decat vartejurile noastre? Cand au capatat puterea de a tine piept apelor noastre furioase? De ce am schimbat directia din cauza lor? Si ce am lasat in urma? Nisip ud in care oricine isi poate pune amprenta. Oricine ne poate atinge? Toata furia asta doar pentru a urma un drum sinuos, doar pentru a simti curcubeul deasupra si pentru a crede in libertatea de a ne alege singuri directia in care ne indreptam. Dar oare chiar o alegem noi? Sau acest fluviu merge pe acelasi drum sapat de ultimul potop?
Asa cum incepe si cantecul: "You know a lot of girls be thinkin' my songs are about them / This is not to get confused, this one's for you", asa iti spun ca desi e tbt melodia asta din 2010 e pentru ca azi m-am gandit toata ziua la tine si am simtit nevoia sa ascult o ascult. Melodia a ajuns in playlist-ul meu datorita lui Serp. El mi-a zis ca o cauta si eu i-am gasit-o, deci el este cel care a descoperit-o. Mereu cand o ascult ma gandesc la cat esti de frumoasa si cat sunt de fericit alaturi de tine. O zi de joi frumoasa, o melodie si mai frumoasa pentru cea mai frumoasa fata. Sa stii ca melodia asta ma va face mereu sa ma gandesc la tine si sa o las pe repeat, la nesfarsit.
Heeeiii! In seara asta am reusit sa cant la chitara aproape perfect! Dupa atatea luni si atatea incercari, in sfarsit am simtit ca se leaga. Sunt atat de bucuros ca am reusit in cele din urma sa simt ca tot acest timp petrecut repetand a meritat. Si vreau sa stii ca m-am gandit la tine in seara asta. M-am gandit cata rabdare ai avut si ai cu mine. Nu stiu ce sa scriu pentru ca sunt foarte fericit si am o mie de idei care mi se invart prin cap acum, dar stiu sigur ca daca erai langa mine te-as fi sarutat si ti-as fi spus cat de mult te iubesc. Iti las acest mic post cu mentiunea ca tu esti "my heart of gold" si ca vreau sa stii asta.
Melodia asta mi s-a plimbat prin cap in ultimele zile si o consider foarte speciala. Ma face sa ma gandesc cat de mult iubesc sa te iubesc in fiecare zi. Este atat de calma si cu un mesaj atat de cald... E... pentru tine, "my heart of gold"!
Un cantec atat de trist, dar atat de frumos cantat incat ma face sa ma ratacesc in propriile sentimente. Te ineci in lacrimile care nu se vad, in cele pe care le ascunzi pe dinauntru.
"Drowning thinkin that I'm dry / Hold on to facts that'll never be proven" este atat de profund. Tot cantecul asta este... indescriptibil de frumos. Ce este viata daca nu increderea in faptul ca maine va fi altfel? Increderea in necunoscut e cea care ne face sa mergem inainte. Increderea in ce?
"Loving pain to be clung to / By luminous bodies / Only waiting for long signs to be wrong / And true to us" Wooooooow! Este complet. Este perfect! Tristetea nu a sunat niciodata mai bine. Oare unde ratacim cand ne ratacim in noi insine?
Well, pe 20 ianuarie 2009 se lansa The Empyrean. Cinci ani au trecut de atunci. Al zecelea album solo al lui John. Este atat de bun incat parca merita sa fie al zecelea :) Cred ca SD Card-ul meu are santuri pe el in zona albumului. Insa nici macar acum nu pot spune ca este cel mai bun album al lui. Nu. Sunt si altele pe care le descopar cu placere. Din pacate, nu sunt noi. Comparativ cu oricare dintre albumele lui, da, asta este cel mai complet din toate punctele de vedere: sunet, instrumente, versuri, mesaj, interpretare. Este o poveste nesfarsita, care nu are inceput si care traieste in noi toti.
Stilul nou abordat nu ma convinge pana acum. Adica "Central" o asculti o singura data si intelegi de ce player-ul are repeat. Cu cele noi, nu stiu. Inteleg ca John evolueaza mereu, cauta sa creeze sunete noi, nu se multumeste cu ce a realizat, dar acum pur si simplu nu cred ca va mai reusi sa scoata un album mai complet decat asta. End of story.
Nu vroiam neaparat sa scriu un post despre treaba asta, pentru ca mi se pare inutil. Fac precizarea asta de la inceput, pentru ca invariabil stiu cine este in fruntea topului meu personal si cred ca nu am nevoie sa explic asta, dar ceea ce mi s-a parut amuzant si fara sens la inceput a devenit apoi un gand care mi-a alergat toat ziua prin minte. Acum am zis sa pun si cateva randuri jos doar pentru linistea mea. Am vazut aseara un poll despre cine ar fi chitaristul care a avut un album de debut mai reusit, intre John si Josh, cu mentiunea ca tipul este fan hardcore Josh. Evident ca banii lui se duceau catre Josh.
Spun asa: Mother's Milk vs I'm With You. La prima vedere este o alegere foarte usoara, la a doua vedere nu mai este chiar asa. Adica da, sunt sound-uri atat de diferite, dar este si normal cand te despart 22 de ani. Doar doua decenii. Adica John a folosit trei-patru pedale clasice si un Strato, fara prea mult studio, in timp ce Josh are la dispozitie acum ceea ce John nici nu visa in acele vremuri. Asta ar fi una. John avea 19 ani la acea vreme si nu mai cantase ever in vreo formatie. Era un super chitarist, dar doar in dormitorul sau, ca multi altii. Josh avea 32 de ani cand s-a lansat IWY si cantase deja alaturi de ei inca din 2000, iar in perioada Stadium Arcadium era backing guitarist pentru John, atunci cand acesta realiza ca limita sa este fixata doar de faptul ca are doua maini. Ma gandesc ca atunci cand "you're rolling with the best, you learn at least how to blend in". Pe langa asta, el a mai avut si proiecte de colaborare doar cu John, vezi Ataxia, dar si cu alti artisti. OK, omul stie sa cante la vreo 10-11 instrumente, iar chitara nu era piesa lui de baza, dupa cum a si declarat. Nu o sa soptesc cat de amuzat am fost cand l-am vazut in 2007 la Slaski cum isi vantura chitara in aer, fara sa cante la ea, ci doar urmarind ce solo de outro facea John pentru Dani. Stiu ca si John era prieten cu Hillel, fiind fanul numarul unu al lui si vorbind uneori dupa anumite concerte, dar el nu a urcat niciodata pe aceeasi scena cu acesta. Asta ar fi a doua. La finalul anilor '80 nu erau raspandite atatea genuri muzicale ca dupa anii 2000. Poate ca nu am dreptate, dar in mod sigur electro, drum & bass si cam tot ce inseamna alternativ nu existau. Mai putine surse de inspiratie implica nevoia de a avea o imaginatie mai dezvoltata. Asta ar fi trei. La finalul anilor '80 muzica se gasea in cel putin 80% din cazuri stocata pe casete audio, iar restul era prezenta pe vinyl sau CD. Anii 2000? 80% din muzica este in format digital, disponibil oriunde mergi, in orice moment. Asta ar fi patru. Pot sa mai dau inca doua, trei argumente in plus, dar sigur nu i-ar face prea mult bine lui Josh. Nu vreau sa spun ca IWY este un album slab. Dimpotriva! Este un album care la fel ca si Mother's Milk a primit discul de platina, care a avut single-urile pe radio, tv si internet o gramada de timp si care spre deosebire de concurentul sau a stat la baza unui turneu mondial de aproape doi ani, cu aproape toate concertele desfasurate pe stadioane in conditii de sold out. Este ceea ce as considera nu un succes, ci un MARE succes! La urma urmei, ceilalti membri erau prezenti si acum 22 de ani, iar intre timp multi i-au uitat, s-au plictisit de ei sau pur si simplu au trecut mai departe. Josh nu pare, ci chiar este cheia care a pus acest mecanism in miscare. Maggie, Look Around, Monarchy, Brendan sunt toate cantece excelente. La naiba! Imi place tot albumul. O recunosc. Dar imi lipseste acea parte salbatica, funk-ul lui John. Adica, get real, ma uit la ce tehnica arata John si ma uit la Josh. Am mai spus-o, o repet: solo vs armonie. Josh are in spate niste profesionisti, un grup unit si cu o experienta imensa, o familie, plus o gramada de noutati tehnice si nu niste tineri rebeli bantuiti de drogurile care le-au rapit cel mai bun prieten, fara nici un plan concret pentru viitor, care cocheteaza cu scena punk rock-ului in zilele din urma ale acestuia si care nu stiu in ce directie sa o apuce, dar care se bazeaza pe energia, carisma si talentul lor pentru a ajunge mai sus decat sunt. Cam de asta, pentru mine, Mother's Milk este mai bun decat IWY. Ah! Si pentru ca pe primul sunt incluse niste cover-uri dupa Jimi Hendrix care suna mai bine decat originalele.
Au fost multe melodii bune pe albumul de debut al lui John, dar asta este cea care subliniaza cel mai bine potentialul lui. Imi place atat de mult indemnul de a face o gaura in cer incat imi da impresia ca as putea face asta oricand doresc. Cu John nimic nu a fost imposibil, niciodata! So, Johnny, kick a hole in the sky!
Mai bune decat perfectul compus in prima zi a noului an.
This immediacy is unknown to me
And appears to be unreached
By everyone I've known
Show me unfocused fears in disguise
It shows me I must live to die
