Azi mi-am vandut vechiul telefon. Nu credeam ca imi va fi atat de greu sa il vad ambalat in cutia originala. Mi-am adus aminte entuziasmul care m-a cuprins in decembrie 2010 cand am deschis pentru prima oara cutia lui. Era in mod clar de pe alta planeta si singurul concurent al lui iPhone 3G. Nu stiu de ce, dar nu am fost niciodata fan HTC. Pur si simplu mi se par prea serioase, prea lipsite de orice urma de sentiment. Sa nu fiu inteles gresit: prin sentiment ma refer la senzatia aceea de placut pe care o ai cand iei telefonul in mana, senzatia aceea pe care o ai cand el se aseaza perfect in palma ta. Si nu am avut niciodata cu adevarat acea senzatie atunci cand m-am jucat cu HTC-uri, Motorola sau alte firme. Exclud vechile telefoane si iau in discutie doar smartphone-urile cu ecran tactil.
E cam ciudat sa scriu o postare despre un obiect, dar fara sa imi dau seama acel telefon a devenit accesoriul meu de nepretuit. Faptul ca in acesti ani el m-a insotit la Busteni, in insulele Greciei, la Bucuresti, la concertul care mi-a schimbat viata si peste tot pe unde am mai umblat m-a facut sa il consider un prieten de nadejde. Mereu a fost la inaltimea asteptarilor si de prea putine ori mi-a oferit motive de nemultumire. Stiu ca e la moda sa spui ca e bine sa iubesti oamenii si sa folosesti lucrurile, dar ce poti face atunci cand vezi ca majoritatea vor doar sa te foloseasca? Ca minus principal ar fi lipsa blitz-ului care m-a facut sa pierd destule fotografii, dar si receptorul GPS cam prost proiectat. Apoi vin modemurile pentru 3G care mancau bateria cu o viteza absurda si faptul ca avea "doar" 512 Mb RAM, dar pentru 2010 aceasta era considerata valoarea maxima si Everestul tehnologic. In rest totul era perfect. De la dimensiunea optima de 4", ecranul SuperAMOLED, slotul de tip hot-swap pentru cardul microSD, memoria interna de 8GB, camera de 5MPx si pana la usurinta utilizarii si rescrierii de noi firmware-uri. Totul mergea excelent. Imi aduc aminte ca a venit cu Android 2.1 - Eclair si imediat ce l-am cuplat la PC si-a facut update-ul la Android 2.2 - Froyo. Ce vremuri! Cu el si mai ales cu ajutorul lui am descoperit sistemul Android si odata cu acesta si diferite moduri de a debloca un telefon de pe reteaua in care este blocat, modalitati de rescriere a unor ROM-uri custom, modificarea partitiilor, instalarea de noi kernel-uri, de noi modemuri si cate si mai cate. Inca nu am sters copia folder-ului EFS de pe PC. In el este stocat IMEI-ul telefonului, unic pentru orice terminal si a carui corupere anuleaza orice posibilitate ca terminalul sa mai fie inregistrat in vreo retea de telefonie mobila. Era sa uit de zilele in care mi-am facut o rezistenta de 301 kOhm-i pentru a face scurt pe placa de baza si a forta modul Download, pentru ca telefonul respectiv avea bootloader-ul blocat. L-am descoperit si prin el am descoperit si o alta parte din interiorul meu, acea parte curioasa, acea parte care iubeste emotiile pe care le simti atunci cand te joci cu focul, iar la final scapi nevatamat. Spun asta pentru ca odata ce am renuntat la trac, am inceput sa fac deblocari, rescrieri si tot felul de alte operatii pe tot mai multe telefoane. Si nu am facut-o pentru bani, castigand prea putin din asta, ci pentru a descoperi mereu lucruri noi, pentru a simti din nou acel val de adrenalina ce apare atunci cand stii ca poti strica totul in mai putin de o secunda. Este ciudat cand ma gandesc ca dupa atata vreme acea dorinta de a descoperi lucruri noi legate de acest domeniu este la fel de vie ca in prima zi. Am schimbat vechiul meu S1 pe un S2, pentru ca in continuare consider ca Samsung face lucruri de calitate. Stiu ca S4 e deja vechi si ca lumea asteapta S5 (si eu odata cu ea), dar pur si simplu nu ma pot obisnui cu ecranele mai mari de 4.5". De aia am si ales S2. Nu am luat S2 Plus, care de fapt este mai slab ca originalul, ci un S2 clasic, un S2 cu brickbug prezent. Stiam despre exploit-ul prezent pe chipset-urile Exynos, la fel cum stiam si despre restul problemelor existente pe acest model. Dar imi place riscul! Nu am nici o scuza in afara de asta. Stiu ca driverele lui S1 sunt aceleasi cu ale lui Nexus din 2010, fiind in proportie de 99% acelasi telefon doar ca rebranduit de Google, iar acest lucru inseamna ca S1 va rula mai curand Android 4.4 si 5.0 decat o va face S2 care are multe drivere proprietary si implicit closed source, dar imi asum acest risc. Acest SGS2 de pe care scriu acum a fost deja cu noi in primul sau concediu si pare un upgrade reusit din toate punctele de vedere.
Nimic nu poate fi vesnic si tocmai de asta este bine sa traiesti la maxim fiecare moment, dar mai ales momentul in care esti in top. Cred ca SGS-ul meu a facut acest lucru si ma bucur ca a predat stafeta unui frate si nu unui coleg. Inchei aceasta postare de pe SGS2 si astept viitorul cu noi provocari. Adio Samsung Galaxy S (GT-I900), bun venit Samsung Galaxy S2 (GT-I9100)!
No comments:
Post a Comment