"The sun beats down upon my lonely face and / A perfect world with all its perfect places / I could use a few for just in cases / And I’m so tired that I slept along the way"
Cat de bine suna acest B-Side la ora asta si cat de frumos imi umple castile! Are un sunet atat de "lenes", dar in acelasi timp si atat de cald incat ma face sa ma gandesc la vara. Vara, acel anotimp in care nu ai timp sa te simti lenes, acel anotimp in care te indragostesti de strazile pe care le imbratisezi si pe care le numesti acasa. Aceleasi strazi care iarna par pustii si de pe care vantul iti suiera sa fugi cat mai departe. Dar nu, aici nu vreau sa vorbesc despre asta desi afara este o toamna nebuna, friguroasa, care face pamantul sa se cutremure si care vrea sa ne sperie. Aici vreau sa ma bucur de acest vin rosu de vara oferit de Josh.
Principalul rol al lui Josh a fost acela de a face armonie pe fundalul lui John. Asta se simte cel mai bine in anumite melodii B-Side de pe albumul IWY, dar consider ca tocmai asta il face unic pe Josh. Aceasta maiestrie de a "desena" acorduri usoare, pline de viata, calde, care te poarta in locuri noi si vechi in acelasi timp. Da, Josh nu exceleaza la partea de solo, de showman si nici nu este cel mai carismatic chitarist, din punctul meu de vedere. Insa ceea ce reuseste el sa faca este sa umple acel vid, acea panza pe care se aseaza restul sunetelor. Si o face atat de bine incat pana si John a recunoscut acest lucru de fiecare data cand a colaborat cu el pentru un nou album. Revenind la melodie, imi place ca sentimentul acela de liniste nesfarsita este imprimat subconstientului inca de la titlu. Mi se pare genial sa incerci sa vizualizezi cum apusul doarme. Imi vine in minte acel rosu-oranj cu miliarde de nuante, suprapus peste un albastru parca plictisit la finalul zilei. O imagine adeseori surprinsa de fotografi in care pamantul si cerul fac pace si in care, de obicei, o pasare ratacita isi cauta drumul spre casa ei de nicaieri si de pretutindeni. Este genul de imagine pe care mintea o poate procesa minute in sir, fara ca ochii sa se plictiseasca, fara ca sentimentele sa ne amorteasca si din care sa vrei sa iei cat mai mult in interiorul tau atunci cand vei schimba privirea. Josh reuseste sa dea caldura acestei imagini intr-un mod atat de natural, fara sa inece melodia cu acorduri complexe. Pur si simplu isi lasa mainile sa alunece pe corzi, sa atinga sunetele perfecte fara sa le mai caute. Rezulta un sound atat de plin de viata, cu un aer de clasic, ca un Ford Mustang al anilor '60 ce fugareste orizontul pe o autostrada din desert. Este o urmarire nedreapta, in care orizontul mereu va castiga si mereu va fi in fata, dar in care te lasi atras doar pentru frumusetea calatoriei. Asa este si aceasta melodie care prin inocenta ei nu isi propune sa aprinda nici un orizont, ci doar sa relaxeze si sa te faca sa intelegi ca unele lucruri trebuie sa le accepti asa cum sunt, ca frumusetea lor consta si din faptul ca noi nu le putem influenta. Oarecum o simt ca pe un orizont de la care nu reusesc sa imi desprind privirea. Nu stiu cum a facut-o Josh, dar trebuie sa recunosc ca i-a iesit de minune. Sunt constient ca John nu ar fi lasat niciodata un sunet sa para atat de cuminte, dar poate ca tocmai de aceea si formatia este la inceputul unui nou drum. Prin calmul ei imi aduce aminte de concediul minunat pe care l-am trait vara aceasta, de peisajele care ma faceau sa uit sa clipesc, de apusurile lenese, pline de culoare si regrete pentru ca inchideau zile atat de frumoase. Fara sa isi propuna lucruri marete, fapt dovedit si de faptul ca e un track secundar, aceasta melodie a reusit sa ma cucereasca. Si versurile ei sunt la fel de usoare ca vara, la fel de nehotarate ca tinerii indragostiti in miezul lunilor pline de soare, iar Anthony are grija sa sublinieze regretul momentelor in care atipim si apoi ne dorim sa nu o fi facut-o, doar pentru ca nu vrem sa pierdem nici o clipire. Si cam are dreptate, pentru ca vara mereu mi se pare prea scurta si parca exact cand incep sa ma bucur de ea a si ajuns la final. Dar cred ca tocmai de aceea au si facut aceasta melodie, pentru a ingheta un moment unic al verii si pentru a-l darui tuturor celor vesnic indragostiti de un apus lenes.
Apusul care doarme reprezinta, dincolo de imaginea perfecta a finalitatii, un moment ideal pentru o introspectiva inaintea unei noi zile. Este acel moment in care cobori in sufletul tau si ratacesti incercand sa gasesti grijile zilnice, dar in zadar. In zadar pentru ca in fata unui apus care doarme, doar frumusetea vietii este prezenta. Pretutindeni!
No comments:
Post a Comment