By The Way

“Standing in line to / See the show tonight / And there’s a light on / Heavy glow”

OK. Melodia asta are o poveste aparte pentru mine. Totul pleaca de la faptul ca este o melodie care iti atrage atentia de cand o auzi prima data. Te trage de maneca urechii si ii sopteste trupului tau sa se miste, sa se puna in miscare, sa intinereasca instant. Si mai are ceva: este fascinanta de fiecare data cand o asculti, indiferent de varianta. Si de ce spun ca are o poveste pentru mine? Pentru ca prima data am ascultat-o sub forma unui remix in vara lui 2007. Doamne, cat de bine suna atunci! Nu stiam originalul si la acel moment nici nu imi pasa de el. Mai tarziu aveam sa il descopar si odata cu el fascinantul album al carui nume il si dadea. Dar sa nu anticipez. In 2007 lumea traia efervescent, iubea intens si scurt, vara parea nesfarsita si deja trecerea de la “discoteca” la “club” era facuta. Era un an al culorilor si al melodiilor pline de ritm, al remixurilor celebre. Asa se face ca am facut rost de albumul “Ministry Of Sound The Annual 2008” care, chiar si la acest moment, cred ca a fost varful acelui an in materie de remixuri. Si asa am fredonat pentru prima data “Waiting 4”, nu “By The Way”. Nu e nici o greseala, deoarece remixul lasase hainele originale acasa.

Facem “fast forward” pana in fascinanta vara a anului 2012, mai exact pana in data de 31 August 2012. Pe stadionul “National Arena” au cantat pentru prima data in Romania nemuritorii Red Hot Chili Peppers. Entuziasm, energie, dragoste, emotii si cate si mai cate sentimente au intrat in acea arena… Din partea noastra, a celor aproximativ 50.000 de oameni, din partea lor la cei aproximativ 50 de ani de viata traita la extreme. Despre concert in sine o sa scriu cu alta ocazie, deoarece merita nu doar o postare si cu asta cred ca am zis tot pentru moment. Pe masura ce melodiile se succed, energia cuprinde tot stadionul, o stare de dragoste pare ca stapaneste intreg Universul din moment ce oriunde intorc capul vad oameni cu zambetul pe buze: copii, adolescenti, parinti, rockeri hardcore si new-wave, cupluri, grupuri de prieteni. Si inainte sa ne dam seama suntem deja la ultima melodie inainte de encore. Intr-o explozie de fericire intreg stadionul incepe sa cante primele versuri din “By The Way”, scena fiind transformata in receptorul acestei energii cosmice pe care o amplifica de mii de ori prin inconfundabila voce a lui Anthony. Nu, nu visez. Am lacrimi de bucurie in ochi si pentru un moment pierd sirul versurilor pentru ca raman fascinat de intensitatea acelui moment. Raman fascinat inca o data de modul in care o melodie uneste atatea suflete si impleteste atatea amintiri nemuritoare. Ma simt… Oare asa se simt nemuritorii?

Dupa Bucuresti raman sedus de aceasta formatie si devenind dependent de ei descopar unul dintre cele mai minunate concerte din istoria trupei: Slane Castle 2003. Lansat pe DVD in 2004, concertul debuteaza cu o interpretare absolut DEMENTIALA a lui “By The Way”. Anthony este energie vie care pulseaza asemeni unei inimi muzicale, cu un ritm care sfideaza timpul; John este sufletul invizibil al scenei; Flea este partea intunecata a lui John care ne mangaie nu sufletul, ci ritmul sufletului cu al sau bass; Chad despica pamantul sub noi si dezlantuie tunetele cerului, ne face sa dam incontrolabil din cap in timp ce isi pedepseste tobele cu o forta de pe planeta lui Odin. Cand totul este atat de perfect, inima si sufletul se unesc, se regasesc intr-o singura bataie (vezi 03:24) si eu nu inteleg de ce incerc sa expun in cuvinte inexprimabilul.

Este o poveste care s-a intins pe atat de multi ani, sub atatea interpretari, dar care m-a cautat mereu. De la prima auditie ea s-a legat de sufletul meu si m-a condus intr-un mod invizibil sa o descopar in toate formele ei, aleator in timp, dar nu si in mesaj. Este povestea unei melodii care vindeca, care te face sa zambesti in timp ce te misti pe ritmul ei si sa realizezi ca “DA” viata este frumoasa, iar unele formatii merita sa fie NEMURITOARE!