“Psychic changes are born in your heart entertain / A nervous breakthrough that makes us the same / Bless your heart girl”
Imi place atat de mult ideea asta de univers paralel, ideea ca un alt eu poate exista in alta stare, sub o alta forma, cu o alta viata incat am decis sa incerc sa scriu putin despre asta. O sa asociez aceasta idee cu o melodie absolut perfecta si care se bazeaza pe strofe cantate in stil usor melancolic, ca si cum ai visa cu ochii deschisi, iar refrenul accelereaza brusc si parca te poarta cu el, te teleporteaza in acel loc cu viteza si forta unei locomotive in sarcina maxima ce trece printr-un zid de caramizi. Imi place sa descopar locuri noi, sa simt aventura cum imi hraneste curiozitatea si setea de nou, imi place sa fac asta in viteza, sa simt ca traiesc. Dar oare cum ar fi daca as putea sa pasesc intr-un univers paralel?
Pe mine aceasta melodie reuseste sa ma plimbe prin sunetul ei unic intr-o multitudine de ganduri noi, sa imi ofere o stare de spirit parca adusa din alta lume, o stare generala de bine. Cred ca secretul ei este tocmai acel melanj intre reverie si funk-rock, care te plimba intre vis si realitate. Iubesc modul in care refrenul intra atat de brutal, atat de animalic peste mine si ma face sa ma dezlantui, sa ma descatusez, sa simt ca traiesc cu adevarat. Vine oare dintr-un univers paralel acest sentiment? Oare faptul ca pot fi romantic, pragmatic, ironic, fricos, visator este o consecinta a suprapunerii mai multor secvente ale aceleiasi instante? Ca fiecare din aceste secvente le priveste pe celelalte printr-o fereastra si alege ce univers sa predomine? Intr-un univers paralel as putea fi un asteroid menit sa traverseze mii de ani lumina in intuneric primordial, sa fiu rece si lipsit de orice simtire, sa fiu izolat intr-un vid spatial nesfarsit. Sa nu cunosc tristetea pentru ca nu am invatat sa fiu fericit, sa nu cunosc lumina pentru ca am privit doar intunericul. Este un exercitiu de imaginatie pana la urma, pentru ca in alta lume poate ca am putea sa zburam sau am putea sa respiram sub apa. Imi place foarte mult aceasta melodie pentru ca Anthony transmite in cuvinte ce transmite John prin chitara: imaginatie infinita, energie nelimitata. Descatusare, daca ar fi sa aleg un singur cuvant. FASCINANT este insa outro-ul facut mereu altfel de John, dar de fiecare data cu o intensitate atat de mare incat sa te faca sa te misti in toate universurile. Este echilibrat doar de intro-ul facut de Anthony care expune o enigma ce bantuie fiecare univers: “Deep inside of a parallel universe / It's getting harder and harder / To tell what came first”. Este punctul de plecare pe care il omitem cel mai des, dar care este originea a orice. Cat de mistic este modul in care incepe melodia, cat de echilibrat, cat de mult capteaza atentia, cat de cald si de calm sunt cantate primele versuri. Insa cat de exploziv este finalul! O dezintegrare a barierelor, o fuziune a gandurilor, o abandonare a atentiei, un haos superb in care abia astept sa ma pierd – in mod subconstient – inca de la primele versuri. Melodia construieste in mod controlat o explozie interioara, ducandu-ne la fiecare refren mai aproape de momentul final, de momentul declansator. Este mai puternica, mai PUTERNICA, MAI PUTERNICA! pe fiecare strofa si nu iti dai seama de ce vibrezi decat la final, cand intelegi ca esti energie imprastiata in universuri paralele.
Mi-ar placea un univers paralel in care sa am mohawk! It’s every-fucking-thing!
No comments:
Post a Comment