This Velvet Glove

“John says to live above hell and / My will is well”

Initial aveam de gand sa scriu despre alta melodie, dar m-am razgandit in ultimul moment. Simteam ideea din spatele ei si aveam conturat un inceput destul de bun, dar toate la timpul lor. Ca de fiecare data cand pun melodia asta, sunetul ei ma hipno-fascineaza. Nu pot sa imi explic de ce nu ma pot dezlipi de ea odata ce am ascultat-o si simt nevoia sa apas repeat pana amorteste butonul respectiv. Pe langa chitara lui John, care ma lipeste de melodie inca de la primele acorduri, iubesc mesajul si mai ales versurile prin care este exprimat. Vizual l-as putea compara cu un labirint perfect vazut de sus, dar fara ideea de malefic aferenta locului respectiv.

Ce sunet obsesiv deschide melodia asta, cat de bine deschide usa versurilor care incep fara sa “paseasca peste prag”. Efectiv “curg” din acorduri intr-un mod imposibil. Dar cat de bine recupereaza apoi, cat de bine sunt construite ca sa escaladeze conditia umana. Mesajul este unul de dragoste care pleaca de la ideea de “eu”, apoi trece la cea de “tu”, face tranzitia prin “eu” te vreau pe tine “tu” si se incheie cu “eu” + “tu”. Este povestea clasica de dragoste si scriu acest post si cu gandul la “tu”-ul meu. Despre “eu” e vorba in prima strofa completa care incepe cu “It's such a waste to be wasted / In the first place / I want to taste the taste of / Being face to face with common grace”. Nu am cuvinte pentru a putea expune frumusetea acestei exprimari atat de profunde, construita atat de simplu prin repetitia anumitor cuvinte cheie. Este imaginea acelui “eu” care a trait in fiecare dintre noi in anumite momente, acela care simtea ca nu isi gaseste locul, scopul, omul; care simtea ca este irosit sau ca este risipit; care vroia sa stea fata in fata cu harul sau si sa ii simta gustul, sa simta ca a descoperit acel ceva care il face sa fie unic. “To meditate on the warmest dream / And when I walk alone I listen / To our secret theme” este exact despre vizualizarea acelui vis suprem in care “eu” apare nu complet, nu fara secrete, dar fericit. Acea fericire care este data de caldura unei iubiri, dar care este risipita in ultimele doua versuri unde revine conditia de singuratic a lui “eu”, pozitie din care isi traieste dragostea implinita pe versurile unui cantec. Inevitabil ma gandesc ca sunt multi cei care au trait asta la un moment dat, intr-o zi sau intr-o noapte. Eu unul recunosc ca da. Si apoi vine partea cea mai puternica, cea mai frumoasa, cea mai plina de sentiment si modul in care Anthony transmite toata energia sa, tot sufletul sau, o fac sa fie cea mai stralucitoare dintre strofe. Este partea dedicata lui “tu”, partea pe care o asociez exclusiv cu persoana pe care o iubesc. Si incepe cu “Your solar eyes are like / Nothing I have ever seen / Somebody close / That can see right through”. Definitia nu este pentru un “tu”, ci pentru ACEL “tu”. Pentru cine straluceste cu o lumina care alunga intunericul din “eu” si care il vede pentru ce este cu adevarat, pentru ce nu poate arata lumii pentru ca nu stie cum. Pentru ca anuleaza nevoia lui “eu” de a-si mai cauta dragostea pe versurile unui cantec fantoma si il ajuta sa o gaseasca in versurile tuturor melodiilor. “I'd take a fall and you know / That I'd do anything / I will for you” este inceputul dedicatiei facute de “eu” lui “tu” si nu finalul lui “tu” asa cum s-ar crede initial. Si din nou este subliniata unicitatea acelei persoane cu ajutorul ultimului vers care descrie inca o data aura acelui “tu”, distrugand generalizarea. Dedicatia lui “eu” catre “tu” merge inainte abandonand partea mai “grea”, partea ideii de lupta si exprima ideea unui camin redescoperit prin “Sailin' for the sun / cause there is one / Knows where I'm from”. Este atata lumina, incredere si eliberare in aceste versuri tocmai pentru a intelege mai bine transformarea lui “eu”. Faptul ca soarele stie de unde vine acest “eu” inseamna ca toti apartinem acelei lumini supreme, ca acel far ne ghideaza catre el. Ca fara un pelerinaj prin semi-intuneric nu vom putea aprecia niciodata lumina fericirii, care privita direct din prima ar putea sa ne topeasca sentimentele noastre firave. Iubesc inocenta ultimelor doua versuri care incheie atat de simplu dedicatia, fara a avea insa curajul de a-i pune semnul exclamarii in coada: “I care for you / I really do, I really do”. In loc sa spuna ceea ce orice “tu” isi doreste sa auda, este repetat mesajul acela copilaros pentru a transmite perfect emotia unui adevar mascat din cauza lipsei de curaj pe care “eu” o are. Reflecta in acelasi timp si o slabiciune , lupta din interiorul lui “eu”, lipsa puterii de a se delimita complet de “eu” original. Implinirea lui “eu” cu “tu” se face in mod firesc in versurile “Come closer now / So you can lie / Right by my side”. Este impletirea celor doi si este urmata de momentul in care “eu” impacat cu el insusi renunta la cel din trecut: “Sit alone in the sun / I wrote a letter to you / Getting over myself, yeah”. Decizia este a lui si o face pe soare, simbolizand lumina, fericirea si implinirea lui, iar modul romantic in care “tu” primeste scrisoarea reprezinta dovada ca partea mai buna a lui “eu” este cea care a castigat lupta. Ca “eu” este gata sa nu se mai ascunda de nimeni si de nimic.

Este o melodie completa pentru ca este imaginea completa a dragostei, a descoperirii, a timiditatii adolescentine, a exprimarilor stangace, a increderii in sine dezvelita discret, a redescoperirii. O sa inchei cu ultimele versuri din melodie, versuri care pana acum 5 ani le-am avut in suflet sub diferite exprimari, dar  niciodata mai perfecte de atat: “Long to be with / Someone to tell / I love your smell”. EPIC!