Road Trippin’

“Now let us drink the stars / It's time to steal away / Let's go get lost / Anywhere in the U.S.A.”

Nu pot sa cred! Nu pot sa cred ce fel s-a potrivit melodia asta exact peste ideea pe care o aveam. Se intampla ca nu gaseam nici o melodie pe care sa o asociez ideeii ce urmeaza sa o expun si cand credeam ca va fi greu sa gasesc una, melodia ideala a venit singura in playlist. Este mai mult decat perfecta si inca o data cred ca nu e doar o coincidenta faptul ca se leaga de evenimentele din vara trecuta. Nu stiu cum, dar Universul aseaza totul inca o data.

Citeam zilele trecute cateva pagini din biografia oficiala a lui Steve Jobs cand am intalnit un citat vechi, a carui semnificatie nu trebuie cautata pe cale rationala; el trebuie sa fie trait de fiecare pentru a-i descoperi si simti intelesul. Si zicea asa: “Calatoria este rasplata”. Mi s-a parut ca cineva a pus pe hartie exact sentimentul meu nescris, pe care il credeam imposibil de transpus in forma scrisa. Si totusi el pare atat de simplu acum. Inca imi vine greu sa imi astern tot acest sentiment in cuvinte, dar am sa incerc. Am sa incerc pentru ca emotia pe care o simt inainte de a pleca la orice drum nou este de nepretuit. Si totusi ea este atat de scurta, atat de intensa, atat de unica si irepetabila incat odata ce am ajuns la destinatie as vrea sa pornesc inapoi doar de dragul de a o redescoperi. De a o simti acolo, in pieptul meu, gata sa pompeze adrenalina in vene, sa dezlantuie valul de endorfina care sa imi inunde toate simturile. Curiozitatea si dorinta de a plonja in necunoscut sunt doua dintre cele mai puternice sentimente pe care le putem trai. Dorinta de a pleca la drum, de a incepe ceva nou, de a simti aventura cum se desfasoara in jurul tau si cum o lasi in urma cu fiecare kilometru parcurs, toate astea sunt impulsuri primordiale. Pentru ca de fapt ele deriva din dorinta ancestrala a omului de a avea posibilitatea de a o lua oricand de la inceput, de a descoperi un nou drum, un drum neexplorat pana atunci. Si asta pentru ca omul simte nevoia de a se descoperi pe sine insusi la fiecare pas, dar cel mai bine o poate face atunci cand are in fata noi provocari, noi drumuri. Alegerea de a parcurge un drum intr-un anumit mod este unica si efectele sale ireversibile. Cred ca de aceea iubesc calatoria mai mult decat destinatia in sine. Pentru ca stiu ca la capatul celalalt ma asteapta ceva ce pot categorisi aprioric in banalele si atat de uzatele frumos/urat, bine/rau si toate derivatele lor. Entuziasmul primului raspuns la intrebarea “Cum a fost?” se diminueaza treptat, pe masura ce intrebarea este reluata. Singurul lucru care nu se risipeste este entuziasmul calatoriei, aventurile traite si ai nevoie sa faci trimitere la acele mici si unice intamplari pentru a potenta atat propriul entuziasm, cat si raspunsul oferit interlocutorului. Pentru ca pana la a povesti destinatia ii expui drumul, ii expui omul ce ti-a zambit in tren, ce te-a ajutat cu indicatiile atunci cand erai cu masina intr-o intersectie necunoscuta sau care ti-a imprumutat din increderea lui in avion. Rolul pe care hazardul il joaca pe parcursul fiecarei noi calatorii, oamenii pe care ii poti intalni sau nu, faptul ca orice drum gresit te poate conduce catre descoperirea unor locuri fabuloase, toate astea mi se par fascinante. Cred ca nu am sa pot sa apreciez niciodata o destinatie mai mult decat drumul pana la ea.

Iubesc calmul acestei melodii care suprinde perfect emotia unica a inceputului fiecarei noi calatorii. Un calm care pune un plasture peste adrenalina care este pompata frenetic. Nu este de mirare ca John a inventat melodia dupa ce a venit de la surf. Surf-ul reprezinta libertate, o provocare continua si o lipsa de repaus. Exact definitia calatoriei perfecte.