“Dani the girl is singing songs to me / Beneath the marquee, overload”
Standing in line to see the show tonight… Cat de bine suna chiar si dupa 11 ani! Este greu de crezut ca astazi, 9 iulie 2013, se implinesc 11 ani de cand unul dintre albumele mele favorite a fost lansat. Exista doua posibilitati: fie timpul a stat pe loc, fie acest album este nemuritor. Cred cu tarie in cea de-a doua varianta. Am scris luna trecuta despre ce inseamna By The Way pentru mine si ma bucur ca am ocazia sa scriu din nou despre albumul care a furat numele piesei.
Nu cred ca este melodie pe albumul acesta care sa nu aiba un loc special in sufletul meu. Nu ma pot desparti de nici una dintre ele pentru ca mi se par fascinante nu doar ca sound, ci si ca mesaj. Dragoste, droguri, oameni dragi care au parasit aceasta lume, singuratate, anxietate, renastere, iubire, descoperire, nebunie si viata. Pare ca un intreg micro-univers a fost cuprins in cei 4.7” de magie argintie. Si magie este cu adevarat: By The Way, Venice Queen, Don’t Forget Me, Dosed, Can’t Stop, Minor Thing, Warm Tape, The Zephyr Song, Universally Speaking si nu vreau sa le mai scriu pe toate pentru ca nu vreau sa imi rapesc din placerea de a reciti tracklisting-ul acestui album. Cu un Anthony aproape perfect, un John descatusat/renascut dupa Californication, cu un Flea la fel de plin de energie ca intotdeauna si cu un Chad ce pompeaza ritmul in venele acestui album, BTW este mai mult decat o borna muzicala – este o icoana muzicala. Nu pot asocia plictiseala cu acest album nici macar dupa ce i-am ascultat melodiile de sute de ori. Totul mi se pare atat de fresh, atat de neexplorat, atat de perfect facut, incat la fiecare noua auditie descopar ceva nou. Nu e vorba doar de energia pe care acest album mi-o da, ci despre cat de fericit ma face sa fiu ascultandu-l. Cuvintele deja sunt de prisos.
By the way on Mercury this is the place porcelain Venice queen don’t forget me dosed. PS: multumesc JAMF si Stella Schnabel
No comments:
Post a Comment