“Once you free your mind about a concept of harmony and Of music being correct / you can do whatever you want / So nobody told me what to do / and there was no preconception of what to do”
Cand am inceput sa scriu despre Touch am avut in cap melodia asta. Nu stiu de ce dar reuseste sa imi picteze iluzia cum ca as putea face orice. Are un sunet atat de original incat pare ca este o arma ce trage cu energie si care in loc sa te doboare iti ridica starea de spirit. Si imi place foarte mult mesajul transmis de Giorgio. Stiu ca pe multi ii va plictisi partea vorbita, dar pentru mine tocmai ea este aroma acestui desert muzical.
Cred ca anii ‘80 au reprezentat maximul in materie de libera exprimare a omului sub forma muzicala. O era plina de culoare si de sunete psihedelice, cu genuri muzicale atat de variate si atat de bine reprezentate incat era imposibil sa nu gasesti ceva care sa iti placa. Rock, punk, funk, disco, tehno, pop, reggae, dance, r&b, Tina, Michael, AC/DC, Metallica, RHCP, Depeche, Eric Clapton, Santana, George Michael, “you name it”. Nu conta daca te-ai drogat, daca ai fumat si baut sau daca ai sindromul Cotard; cand ascultai acea muzica stiai ca esti viu, ca traiesti un vis nesfarsit in care lumea nu este o organizatie gigant in care oamenii sunt absorbiti si se transforma din fiinte in simple entitati executante ale unei rutine zilnice. Si cred ca aceasta melodie surprinde perfect acea perioada, pentru ca are un sunet atat de clasic, atat de specific unei melodii pusa pe banda de magnetofon, dar in acelasi timp atat de modern. Este ca un pod peste timp, ca un magnet prafuit ratacit pe lateralul frigiderului nou, pe usa caruia stralucesc “noutatile”. Daca singuratatea este o durere plictisitoare, atunci aceasta melodie este remediul ei. Pur si simplu nu pot asculta aceasta melodie fara a nu-mi lasa mintea sa umble pe carari noi. Sunetul ei electro-hipnotizant ma face sa ma simt ca si cum as juca intr-un film de actiune din anii ‘80, genul cu efecte stanjenitoare, actori cu blugi bufanti, par lung si cascadorii facute cu masini de la fier vechi. Nu sunt melancolic, ci pur si simplu ma bucur de culorile acestei melodii, care culori par a fi cele de baza, asta in timp ce noi se pare ca traim doar intr-o lume de nuante. Imi place identitatea acestei melodii, personalitatea ei care imi spune ca vine din trecut. Este ceea ce as numi originalitate.
O melodie pe care o simti noua, dar al carei sunet stii ca este vechi mi se pare o mica opera de arta. Pentru ca daca iti inseala sentimentele, inseamna ca stie ce sunt ele. Pentru ca daca a curbat timpul, inseamna ca are o misiune. Si acea misiune este de a ne face sa intelegem ca orice muzica alegem sa facem, cat timp o facem din suflet, va ramane unica. Va ramane amprenta noastra.
No comments:
Post a Comment