Going Inside

“You don't throw your life away / Going inside / You get to know who's watching you / And who besides you resides / In your body”

Cam asta incerc si eu sa fac de ceva timp incoace. Un om nu este nebun daca isi rezerva din timp ca sa exploreze adancimile propriului eu, ci este nebun daca nu face acest lucru. Este adevarat ca in fiecare dintre noi poate fi ascunsa o creatura ciudata, care traieste si se hraneste cu gandurile noastre cele mai bune, care ne devoreaza din interior spre exterior. Dar daca lumina ar cadea pe acea creatura, daca ea ar sti ca exista si lumina si nu doar intuneric?

O sa sune foarte-foarte rau ce o sa scriu in continuare, dar pana acum ceva timp uitasem sa mai am grija de ceea ce se ascunde in interiorul meu. Uitasem sa ii mai dau motive sa creada ca exista lumina si nu doar intuneric. Simteam ceva dezlantuit care alerga prin gandurile si prin sentimentele mele, care imi intuneca ideile si care ma sufoca atunci cand vroiam sa respir din nou. Apoi, vara trecuta, m-am indragostit din nou de lumea intreaga, i-am descoperit culorile, fericirea, dragostea si am lasat intregul ei curcubeu sa ma strabata, sa ajunga pana in interiorul meu si sa imi imblanzeasca firea. Am simtit creatura imblanzita si ea m-a simtit pe mine dezlantuit. Dupa foarte multa vreme am simtit cat de bine este sa ma exprim liber, sa ma bucur de micile bucurii ale vietii, sa iubesc o seara de sambata petrecuta impreuna cu persoana pe care o iubesc pe terasa unei case vechi, sub o umbrela care ne adaposteste de ploaia ce acum imi zambeste. Ca si mine, acea creatura era flamanda sa se exprime in exterior, iar exprimarea ei este ceea ce noi definim pretentios “arta”. Mi-a parut rau pentru ca am sufocat-o atatia ani de zile, pentru ca am avut momente in care am vrut sa o fac sa dispara. Toata mania ei era de fapt mania mea reflectata asupra propriei persoane, doar pentru ca absentam din mine si vroiam sa ma regasesc numai in cei din jur. Nu stiu daca aceasta fuga dupa a deveni cineva ne face sa nu vedem faptul ca SUNTEM deja cineva, ca meritam sa acordam atentie si spiritului nostru, ca sunt seri in care meritam sa petrecem putin timp in interiorul nostru si sa avem un dialog, sa auzim si ce nu vorbim in timpul zilei. Avem in noi insine darul de a gasi raspunsurile la toate intrebarile care alearga prin mintea noastra. De multe ori insa uitam acest lucru si astfel ajungem sa devenim dependenti de alte persoane, sa credem ca ele au raspunsurile pe care le cautam mereu si pe care nu le gasim niciodata. “And I had to consult some figures of my past / And I know someone after me / Will go right back” este ceea ce simt ca am facut vara trecuta: mi-am redescoperit increderea in propria persoana, mi-am lasat intunericul din interior sa fie transformat in lumina, mi-am lasat acea creatura interioara sa devina o forta si nu o slabiciune.

Nu ma intereseaza cat de ciudat a sunat aceasta postare. Ma bucur doar pentru ca am scris-o si asa am lasat lumina sa cada inca o data peste intunericul noptii de afara. Going inside este un sentiment plin, nu doar o regasire la finalul unei zile.