“I can see the end in the beginning / So I'm not racing, I'm just sprinting / Cuz I don't wanna finish / They diminish I replenish”
Seara asta marcheaza o noua premiera deoarece scriu acest post direct de pe telefon. Chiar daca va trebui sa revin ulterior pentru a aranja pozitia textului in pagina, pentru a insera "snippet-ul" postarii si link-ul catre video, la momentul acesta gasesc mult mai comoda aceasta varianta. Bun! Acum ca am explicat si de ce, in varianta initiala, aceasta postare nu va fi ca precedentele pot incepe prezentarea ideii care sta la baza ei.
Sunt spre finalul verii, obosit, epuizat, fara chef de nimic. Dar concediul este foarte aproape si chiar daca cele trei luni de vacanta din verile copilariei sunt acum doar trei saptamani, entuziasmul este acelasi. La fel cum am scris si in titlul postarii, am lasat munca din ultimul an sa imi construiasca scuza perfecta pentru a ma bucura pe deplin de un concediu in care sper sa fac macar un sfert din ce am facut in concediul lui 2012. Am suportat alarma zilnica a telefonului, am trecut zambind prin momente care altadata m-ar fi trimis pe culmile disperarii, am invatat lucruri noi, am devenit mai atent la modul in care imi fac munca, am oprit in mine putinul de energie ramas la finalul fiecarei zile. Si l-am pus deoparte, l-am pastrat, pentru ca stiu ca din concediu ma voi intoarce epuizat. Spre deosebire de alti ani, acum nu imi mai doresc un concediu din care sa ma intorc odihnit. Nu! Vreau ca sa ma intorc plin de viata, vreau sa descopar locuri noi, sa ma bucur de dragoste la finalul verii, sa onorez apusul soarelui din dupa amiezele lui august asa cum se cuvine, inotand intr-o mare albastra alaturi de persoana pe care o iubesc. Vreau sa simt cum dragostea opreste timpul in noptile fierbinti ale finalului de august, sa simt nisipul fierbinte sub talpi si sa imi feresc ochii obositi de lumina monitorului de razele soarelui, ascunzandu-i in spatele ochelarilor. Am lasat concediul sa se construiasca singur, am avut rabdare de luni pana vineri, de la 8 la 5, din septembrie anul trecut si pana in august acum. Issue dupa issue, mail dupa mail, task dupa task, mi-am indeplinit rolul si am asteptat rasplata. Refrenul unui nou an din viata mea este pe punctul de a incepe. Ma bucur ca nu s-a grabit sa ajunga mai devreme, astfel incat acum sa ma pot bucura de el asa cum imi doresc. Poate ca se va strecura si o sticla de vin rosu pe terasa camerei noastre, ca martor al noptilor scurte si sufocante ce marcheaza finalului verii, sau poate ca doar firele de nisip ale plajei ne vor insoti. Aproape ca nu mai conteaza. Am lasat bataia rutinei zilnice sa construiasca ritmul acestui final de august si nu pot decat sa sper ca va fi meritat.
Ma grabesc sa anticipez, dar rabdarea nu m-a caracterizat niciodata. Imi doresc multe pentru ca simt ca pot realiza tot, pentru ca simt ca nu mai sunt limitat de nimic. Am mers printre versuri atatea luni, dar acum e timpul pentru refren!
No comments:
Post a Comment