“Things get damaged / Things get broken / I thought we'd manage / But words left unspoken / Left us so brittle / There was so little left to give”
Inca o data joi… Anul 2005 a fost un an destul de ciudat pentru mine si care, desi a adus multe lucruri in premiera, va ramane ca privire de ansamblu destul de intunecat. Desi au trecut doar opt ani de atunci si pana acum, cand privesc inapoi pare ca totul a fost intr-o alta epoca. De fapt, daca ma gandesc mai bine, totul pare ca s-a desfasurat intr-o lume care nu traia la viteza celei de astazi, intr-o lentoare amestecata cu lipsa oricarei viziuni.
Anul doi de facultate si o varsta frageda. Si desi multi dintre prieteni imi plecasera spre alte orase mai mari, mai frumoase, mai luminoase, mai erau inca destui care ramasesera acasa. Acasa, in orasul de la Dunare… Spun ca nu a fost un an grozav pentru ca simt ca nu am realizat nimic major in acele vremuri. Am fost totusi la SIAB, fiind prima data in viata cand vizitam un show automobilistic de anvergura internationala. Dar asta s-a intamplat abia in toamna acelui an. Pana atunci traisem o vara frumoasa, cu destula culoare, dar marcata de singuratate. Imi aduc aminte si acum saptamana petrecuta in Mamaia alaturi de doi prieteni foarte buni, ambii fosti colegi de clasa in liceu. Seara de seara urcam scarile celebrului, pe atunci, Club Megalos. In fiecare seara eram pe podul din club, cu o bautura buna in paharul invasurat in servetel, bucurandu-ma de viata fara griji din acei ani de facultate. Imi aduc aminte ca in fiecare seara am cunoscut, alaturi de prietenii mei, fete venite din Suedia, din Bucuresti, din Mangalia sau din Costinesti doar pentru a se distra in Megalos. Si cred ca atunci a fost si prima data cand am prins rasaritul pe plaja, intr-un sezlong alb din plastic, alaturi de o fata pe care o cunoscusem cu doua seri inainte. Cu regret trebuie sa recunosc ca, desi am incercat, tot nu reusesc sa imi aduc aminte numele ei. E posibil sa fi fost Corina, dar nu sunt sigur. Stiu ca l-am pastrat o vreme in telefon pentru ca am tinut legatura, chiar daca nu a fost ceva serios intre noi. Ma bucur totusi ca am gasit niste poze din acele seri nebune din Megalos. Dupa ce am venit de la mare, am inceput din nou sa imi petrec weekend-urile prin Planet 1 si 2 (devenit Pasha) alaturi de my lovely man. Intr-o seara de vineri nu aveam nici unul dintre noi vreo idee despre ce sa facem altceva pentru a mai alunga plictiseala, asa ca am decis sa ne plimbam pana pe Faleza si inapoi. Si in acea plimbare am cunoscut-o pe Camelia, cea care m-a facut sa uit de toate serile din Megalos. Imi aduc aminte ca am flirtat toata seara, pana cand ea a plecat spre o alta petrecere. Sambata a fost total neinteresanta si duminica seara am plecat cu my lovely man la Sendreni, la casa de vacanta a prietenei Cameliei, care era pe atunci prietena lui my lovely man. Acea seara a fost la fel de ciudata ca intreg anul. Imi aduc aminte ca a venit la mine pe la ora 23:00, cu Olticit-ul de la firma, tunat si denumit WEB dupa numarul de inmatriculare si la ora 23:35 am plecat spre Sendreni. Nici nu stiam drumul, nu stiam nici casa la care trebuia sa ajungem, dar amandoi eram decisi sa nu ne dam batuti. Sa nu uit sa precizez ca din cele aproximativ 30 de minute pe care le-am petrecut la mine, trei sferturi au fost necesare pentru a ne aranja parul cu gel. Si ca sa ne aducem aminte de nebunia acelei seri am facut si o poza impreuna, inainte sa plecam la drum. Si astazi rad cand ma uit la ea. Am ajuns si la casa Simonei, sper sa imi aduc aminte bine numele ei, unde am bagat si masina in curte desi eram siguri ca o sa ne chinuim la plecare. Dar nu mai conta. Eram acolo. A urmat o noapte ciudata rau, incheiata pe la 5 dimineata, cu noi plecand cu WEB-ul spre Galati. Probabil ca o sa ne aducem aminte, toti cei care eram atunci de fata, cum s-a incheiat acea seara de duminica. Si toti vom rade din cauza mea si a idioteniei mele. Cert este ca a doua zi ieseam in oras alaturi de Camelia, doar noi doi. Si venea toamna si odata cu ea alte seri ciudate, aiurite, unele care ma sperie si acum, altele care ma pun pe ganduri si unele care ma fac sa rad. Ceea ce a ramas in urma lor a fost finalul unei etape din prietenia mea cu my lovely man, poate si finalul celei mai frumoase prietenii pe care am trait-o. Pentru acea vara adaug:
Toamna si iarna lui 2005 au mers de la o extrema la alta, de la dragoste la ura, de la ras la plans, de la fericire la singuratate. Ceea ce am pierdut pe o parte am regasit in partea cealalta, ceea ce credeam ca nu imi va ramane in gand a devenit o amintire si acum o postare. La final insa, aparem toti trei in poza: eu, my lovely man si fratele dinamovist. Una dintre ultimele dati cand am fost asa…
No comments:
Post a Comment