“So everybody, everywhere / Don't be afraid, don't have no fear / I'm gonna tell the world, make you understand / As long as there'll be music, we'll be comin' back again”
Snippet, formatare si video maine. Ca de obicei scriu de pe telefon. Se pare ca asta e noul meu hobby si e OK sa fii comod. Am avut in casti un intro de la I Could Die For You, un tease de fapt, facut de Josh. Nu stie inca sa faca toata melodia, dar va invata. Acum este Shit On The Radio a lui Robbie. In viitor si despre ea va fi o postare. Dar azi este inca joi, dupa regulile mele. Cand motaiam azi dimineata ma gandeam la ce voi alege pentru azi si aproape imediat mi-a venit in cap BSB. Adica: WOW! Cat de buni au fost baietii astia. Au marcat toata generatia mea. Ei si Spice Girls.
In 1997 eram la my lovely man acasa intr-o vineri seara. Era si Cristi cu noi. Singuri acasa. Liceul era inca departe, clasa a 7-a A era salbatica si noi doi eram in fruntea ei. Nu stiu de unde, dar my lovely man facuse rost de o caseta cu intreg albumul BSB. Evident era o caseta piratata, cum erau de altfel toate la acea vreme. Avea drept coperta o hartie ieftina, imprimata cu o tanara in costum de baie galben pe malul marii. Pe margine era scris cu un violet sters numele formatiei. Nu mai imi aduc aminte daca avea si tracklisting-ul in interior, dar o sa verific maine. Caseta ar trebui sa mai fie prin casa. Pe vremea aceea inca era moda deck-urilor sau a combinelor audio, dupa cum erau reperate mai usor. Si eu si my lovely man aveam Samsung, cu "double cassette", cu cd player si egalizator. Eram in varful lantului trofic. Cum el era singur acasa, am decis sa facem atmosfera. Am luat caseta, am pus-o in combina oftand ca nu era cd, unde calitatea era net superioara si melodiile mai usor de selectat, nefiind nevoiti sa derulam inainte si inapoi. Apoi am apasat Play fara prea multa incredere, deoarece nu auzisem inca nimic despre acea formatie. Cel putin eu, pentru ca my lovely man fusese inca o data cu un pas inaintea mea. Dar cat de bine suna prima piesa. Era Backstreet's Back si inca de la a doua auditie volumul era ridicat la 50, maxim adica. Fiind prima melodie de pe partea A puteam face replay usor pentru ca era suficient sa derulam caseta pana la inceput atunci cand melodia se termina. Nu mai stiu de cate ori am ascultat-o in acea seara, dar nu ne mai saturam de ea. Imi aduc aminte ca tot atunci era si moda pistoalelor cu bile din plastic. Erau tot felul de imitatii ale unor modele celebre, care trageau cu niste bile mici, din plastic, de culoare rosie sau portocalie. Si aveau ceva putere. Oricum, erau destul de periculoase, dar pe vremea aia nu existau prea multe legi referitoare la siguranta copiilor vis-a-vis de jucariile destinate lor. Si nu stiu cum, dar my lovely man facuse rost de trei astfel de pistoale. Fratele dinamovist era plecat in cantonament, altfel ne-am fi certat pe ultimul pistol. Imi aduc aminte ca toata seara am ascultat acea caseta si ne-am fugarit prin casa, impuscandu-ne. Ne-am construit baricade din canapea, fotolii si alte astfel de "accesorii". A fost o seara frumoasa, in care imi aduc aminte ca am ras foarte mult. Pe la 10 seara, Cristi a plecat la el acasa, adica doua etaje mai sus. A vrut sa imprumute caseta, dar nu a avut succes. Ultima caseta care fusese la el venise inapoi data peste cap de casetofonul lui mic si ieftin, cu banda facuta varza. Dupa ce a plecat el stiu ca am aranjat prin casa putin, dupa care am mai ascultat inca o data toata caseta. Era superba! Nu am indraznit sa i-o cer, dar am convenit ca o sa o pot imprumuta ca sa imi fac si eu o copie pe o caseta blank, marca RAKS. Hahahaha! Ce mai iubeam marca aia. Oricine a prins acea epoca stie ca RAKS-urile aveau cel mai bun raport calitate-pret. Se gaseau la Bubico si nu costau nici un sfert din cat costa o Sony blank. Asa mi-am facut o copie dupa primul album Backstreet Boys. Dupa cativa ani, tot intr-un weekend, m-am dus la my lovely man intr-o seara cand facea curat in camera lui. Aruncata intr-un colt, sub un maldar de casete si plina de praf, am regasit-o. Am zambit amandoi cand am vazut-o. I-am cerut-o si el, ca de obicei, mi-a dat-o. Venise epoca cd-urilor, a rip-uit-ului de track-uri de pe ele, a conversiei - da, a conversiei- manuale din wav in mp3 si a primului player de mp3-uri: Winamp.
A fost un an salbatic 1997. Un an in care am ras foarte mult, in care am descoperit Backstreet Boys, Spice Girls si N'Sync. A fost startul erei de boygroup-uri si girlgroup-uri. Si noi ne-am mai apropiat putin de ultima clasa a gimnaziului.
No comments:
Post a Comment