Perfectiunea de obicei o regasim acolo unde nu ne-am astepta, o descoperim in lucruri aparent fara prea mare insemnatate si in moduri total neasteptate. In multe domenii perfectiunea este relativa, ea putand fi atinsa sau nu intr-un mod mai usor sau mai greu. Pentru multi perfectiunea unui obiect poate trece neobservata timp de multa vreme, ea putand fi ceva cotidian care apriori de acel moment bine definit in existenta noastra interioara sa nu suscite nici un fel de interes. Apoi intr-o zi iti dai seama ca este cel mai frumos lucru sau ca reprezinta ceea ce ai visat mereu in modul in care te asteptai sa o faca.
Insa in aceasta postare nu vreau sa analizez prea mult perfectiunea materiala, ci pe cea sentimentala. Eu cred ca incepem viata in cautarea primeia (iubim jocurile frumoase, rochitele, masinutele de jucarie, lucrurile frumos colorate, obiectele cu forme pretentioase etc.) si o sfarsim in cautarea celei de-a doua. Cand spun asta ma bazez pe acel sentiment obscur care-si face loc in interiorul tau in primii ani ai liceului, greu de definit si de transpus din plan ideologic in cuvinte si te impinge de la spate sa vrei mai mult de la viata decat chestii pe care daca nu le poti avea direct le poti cumpara ulterior. Vorbesc despre sentimentul ala care te face sa iti doresti sa ai pe cineva langa tine, cineva alaturi de care sa poti imparti toate ideile in mod liber – fara perdea – si care sa te inteleaga neconditionat. Indraznesc chiar sa cred ca in viata fiecaruia dintre noi a fost sau va fi un moment in care am fi dispusi sa renuntam la multe doar pentru gasirea acelei persoane. Gasirea acelei persoane reprezinta prima parte, cea mai grea, din intemeierea unei relatii. Este cea mai grea nu pentru ca nu sunt destui potentiali parteneri, ci pentru ca depinde si de multi alti factori. Eu ma gandesc la acest lucru exact ca la privitul printr-un diamant. Il rotesti in permanenta incercand sa gasesti fateta cea mai transparenta, prin care sa vezi totul clar. Totul tine de o sincronizare in rotirea sentimentelor si a principiilor tale interioare, care in momentul cand se aseaza in pozitia perfecta te fac sa vezi sau sa intalnesti persoana potrivita pentru tine. Poate fi cineva pe care stii de mult, dar l-ai avut doar ca amic sau poate fi cineva total nou – din exterior – care sa se potriveasca “mulajului sentimental” pe care il ai definit.
Din punctul meu de vedere, sunt trei componente care definesc o relatie sentimentala perfecta: increderea, intelegerea si rabdarea. Stiu ca pare ciudat ca lipseste un cuvant, dar cred ca in momentul cand formezi aceste laturi ale triunghiului (o figura geometrica perfecta dupa multi) in centrul acestuia va fi acel cuvant lipsa:dragostea. De fapt el troneaza intre aceste trei laturi. Am pus astfel problema pentru ca daca una din laturi cade, nu numai ca va ceda si triunghiul, dar ea in cadere va inlatura si ceea ce era in centru. Iar ceea ce “creioneaza” acest triunghi este comunicarea pentru ca daca in interior troneaza dragostea, in exterior conteaza modul in care ajunge aceasta. Si crede-ma ca nu iti doresti cazul in care comunicarea apasa pe triunghi si risca sa il zdrobeasca. Aceasta perceptie a relatiei perfecte poate ca pare deplasata, insa eu o consider cel mai aproape de realitate. Transformarea triunghiului intr-unul echilateral este provocarea vietii pentru fiecare dintre noi si eu nu ma voi feri de la o accepta mai ales ca am gasit persoana care m-a ajutat sa realizez toate aceste lucruri. Te iubesc, Kiki! Pentru tot ce mi-ai oferit si pentru cat te-ai chinuit ca sa desenezi acest triunghi alaturi de mine!
No comments:
Post a Comment