Friday, August 21, 2009

Caricatura din oglinda

Sa vedem ce vreau sa zic de data asta. Cert este ca nu as vrea sa ma jignesc singur, deci credeti-ma ca nu am ales gresit titlul. Vreau sa vorbesc putin despre importanta oglinzii in viata noastra, cu partile pro si contra. Cat de mult ne influenteaza existenta privitul in oglinda? Eu cred ca in mod sigur foarte mult. De fapt atat de mult incat sunt momente in care existam doar in fata ei. De-a lungul timpului, oamenii au dezvoltat aceasta arta meschina de a se studia si analiza singuri in fata unui obiect lipsit de viata. Este uneori necesar, dar in realitate cred ca poti trai si fara. Eu inca incerc sa imi aduc aminte cand m-am privit ultima data in oglinda. A se retine verbul “privi” si a nu se confunda cu “uita”. De uitat ma uit in fiecare dimineata cand ma spal pe fata si in fiecare seara cand ma spal pe dinti; ma uit de fiecare data cand imi fac parul, ma uit de fiecare data cand ma imbrac sa ies in oras si… cam atat. Banal. Dar de privit, cand ma privesc? Sa vad ca am crescut, sa vad ca m-am maturizat, sa vad ca ma simt inca. Prea rar. Chestia asta poate fi dezvoltata si mai mult la fete. Toate, dar absolut toate, au cate o oglinda in poseta, sau in punga de servetele, sau in clama de la sutien, sau… Ati prins ideea. Este patrata, este rotunda, este ovala, este cu pietricele, este (mai la moda) cu cristale sau cu ce vrea fiecare. Dar este folosita in acelasi scop general: sa te uiti in ea, nu sa privesti. Si mai enervant este ca nu inteleg de ce mereu la toaleta fetelor (nu sunt pervers, dar am nimerit – accidental) sunt niste oglinzi din alea imense pe cate un perete de la un capat la altul, iar la noi – la masculii alpha si la hiene – sunt niste cioburi mici prinse in suruburi ruginite. Adica oare ce este posibil sa vada o fata intr-o oglinda mare si sa nu fi vazut deja in oglinda din baia de acasa, in oglinda din camera ei, in oglinda din holul casei si in oglinda din poseta? Luate in ordinea parcurgerii naturale a traseului catre o intalnire. Si de ce ele au mereu dreptul de a se lafai intr-o oglinda imensa si eu trebuie sa ma impung cu un alt specimen pentru ca apoi sa ma chiorasc intr-un ciob matuit si stramb agatat?

Stau si ma gandesc ca oglinda nu iti spune nimic despre tine. Nici tie si nici celor din jur. Este foarte rece si simti asta de fiecare data cand o atingi, indiferent de anotimp. De exemplu un pieptene, sau o perie de par iti spune despre parul tau ceva. La fel si gulerul camasii, la fel si manecile aceleiasi camasi, la fel si incaltarile, la fel si trusa de machiaj sau gelul folosit. Spun MULT mai multe despre tine decat o afurisita de oglinda. Si daca le combini obtii o imagine mai reala decat orice ai primi uitandu-te in oglinda. Obiectul acela atat de impersonal, curva tuturor fetelor ce intra la toaleta si se aranjeaza folosind-o, a fost si este obiectul de cult al narcisistilor. Asta nu spune oare destule? Nu vreau acum sa se inteleaga ca sunt anti, deoarece si eu ma uit in oglinda sa vad daca mi-a crescut burta, daca imi vine bine un costum etc. Doar ca nu imi convine pentru ca oglinda poate fi o tarfa: e prima care iti spune in fata ca nu esti destul de aratos si te face sa te simti prost in tinuta ta preferata, e prima care se supara cand o atingi si iti retine “petele” si e ultima care iti va spune ca arati bine. In fata ei foarte greu vei ajunge sa fii multumit de ceea ce vezi. Iar cand in final vezi ce doresti, nu mai placi celor din jur.

Dar daca ai privi in ea? Daca te-ai uita in ochii persoanei reflectate? Daca ai incerca sa iti aduci aminte de ceea ce te defineste in ochii altora si te-a facut sa fii acceptat de ei? Ar fi mult mai usor pentru tine sa te accepti, ai fi mult mai natural si ai avea oricand puterea sa spui “F*ck it, arat bine oricum!”. Si oricum se stie ca a fost dovedit faptul ca nici o oglinda din lumea asta nu reda realitatea exacta in procent de 100%. Deci de ce sa iti faci griji ca arati ca un drogat dimineata dupa o seara de barfe si bautura cu prietenii, sau ca ultima faptura de pe fata pamantului cu machiaj intins pe toata fata dupa o noapte de club cu fetele? Oricum caricatura aia pe care o vezi in oglinda nu esti tu !

SSL22695

No comments:

Post a Comment