Wall of sound

Am avut ocazia in februarie 2007 sa merg la unul dintre primele concerte sustinute de Armin van Buuren, pe atunci DJ-ul numarul 1 al planetei, la noi in tara. Imi aduc aminte zilele respective foarte bine. Nu cred ca am sa le uit prea curand si asta pentru ca au fost unele din cele mai frumoase. La momentul acela muzica trance nu era promovata puternic in Romania, dar daca stau bine si ma gandesc nici acum nu este (se insista insa cu “talente locale” gen Inna, Morris, Play&Win ce promoveaza acelasi sound antic de house incipient care este hipnotizant pentru toti afonii ce asculta astfel “un house manelistic”). M-am dus la acest concert pentru ca stiam de Armin, il ascultam de ceva vreme si avusesem ocazia de a vedea si un DVD cu cel mai mare concert al sau din 2006 de la Amsterdam, in patria sa. Ceea ce m-a fascinat a fost modul relaxat in care un om isi exprima emotiile fata de un numar foarte mare de oameni ce receptioneaza acest mesaj in direct. Insa ideea acestui post nu este aceea de a-l lauda pe AvB ci de a explica motivatia proprie care te dirijeaza catre un astfel de eveniment. Simt nevoia sa expun asta pentru ca la noi in tara sunt cele mai multe “concerte”, toate pentru aceeasi categorie: votantii lipsiti de creier si personalitate. Fie ca e Festival Popular de Arte si Meserii, fie ca e Festivalul Baltii care da peste neamului, fie ca e Festivalul Padurii din lemnul careia familii intregi si-au ridicat case, fie ca e vorba de Festivalul Porumbului si asa mai departe, la toate – dar la ABSOLUT toate – este inclus si “CONCERTUL”. Vine un zdringhi-zdringhi, te enerveaza din start pentru ca pune intrebari absurde “Ce mai faceti, prieteni?”, “V-a fost dor de noi?”, “Vreti sa mai cantam o melodie?” etc. Adica, prietene, de ce vrei tu cu tot dinadinsul sa fii idiot? Stiu ca multimea din fata ta este de natura melteneasca, dar nici chiar asa. Pleaca lumea dezamagita acasa ca nu a cantat artistul live, ca nu a facut atmosfera, ca a stat putin etc.

Prieteni, ideea unui concert e alta. La un concert te duci pentru ca tu ai o anumita cultura muzicala. Te duci la concertul unui anume artist, nu la un mix tutti frutti (de toate pentru toti), pentru ca iti place muzica respectiva, pentru ca stii ce urmeaza sa primesti. Te duci pentru ca stii ca oamenii de acolo au venit pentru aceleasi lucruri ca si tine, pentru ca stii ca inca de la intrare ai cel putin un lucru in comun cu toti cei de langa tine. Te duci la un concert pentru ca simti in tine concertul cu multe zile inainte, pentru ca starea de spirit este intr-un concert cu mult inainte de startul propriu-zis al acestuia. Eu stiu ca inainte de concertul lui AvB adormeam cu gandul la atmosfera ce urma sa fie, fredonam melodiile lui zi si noapte si ajunsesem sa imi doresc mai mult ca orice sa fiu acolo. Trebuie sa simti acea vibratie interioara care te face sa fii fericit si bucuros inca inainte de a intra la concert. Trebuie sa simti nevoia de a fi totul perfect, te aranjezi cat mai cu atentie inainte de a pleca la concert, deoarece vrei sa fii perfect pentru el – pentru cel ce vine sa iti arate ca muzica e mai presus de orice. Practic, ai mai multe emotii decat cel care urmeaza sa urce pe scena si tocmai de asta il iubesti – te simti bine facand totul cu gandul la el. Cand intelegi si simti aceste lucruri, intelegi si de ce la marile concerte nu sunt niciodata incidente majore si de ce toata lumea iese satisfacuta. Intelegi rolul partii de warm-up (facut de alt artist de obicei) si apreciezi ca omul pe care ai venit sa il admiri nu va intra direct “sa ti-o traga fara preludiu”. Intelegi si notiunea de after-party si la fel apreciezi ca omul nu “coboara din pat sa plece fara sa nu iti lase un biletel de adio care sa iti consoleze singuratatea instanta de dupa”. Intelegi de ce nu te saturi sa asculti muzica respectiva pentru ca te defineste. Sincer sa fiu, cred ca toate aceste lucruri le poti simti la valoare maxima la Black/White Sensation. Este climax-ul coeziunii dintre fiintele umane si sunet. Este bucuria vietii traite in muzica. Toata lumea s-a minunat ca AvB si Tiesto au strans in medie 15.000 de oameni la fiecare concert in Romania (foarte mult adica). Dar ei nu au inteles ca oamenii care s-au dus acolo stiau ce vor primi si nu s-au gandit de doua ori. Nu au riscat nimic, ba chiar au infruntat multe dificultati naturale in Romania (drumuri proaste, lipsa organizarii coerente a cailor de acces etc.). Si un alt lucru: oamenii aceia s-au dus sa vada un profesionist, nu un amator si nu un pensionar. E normal sa nu ma duc la Michael Bolton, la Sandra si la mai naiba stie ce fosila de ceara din muzeul doamnei Touseau adusa pe o scena ridziana in fata mea. Vreau sa ma duc sa vad un om talentat, pasionat si care poate sa ma ridice cu atmosfera si poate sa ma duca unde doar visand am ajuns: intr-un paradis muzical. Si mi se pare normal sa platesc pentru asta. Iar pretul, in mod clar, va fi infim in cele mai multe dintre cazuri comparativ cu ce vei primi la schimb. Asta pentru ca atunci cand celelalte argumente “cad” in fata “intrusilor” despre care am vorbit anterior, cel al banilor este de neclintit. Astfel, platesti pentru linistea si siguranta ta mai mult decat pentru experienta.

Deci, prieteni, cand mai iesiti din casa in sila sa va duceti la nu stiu ce “concert” din cadrul vreunei manifestari sociale de amploare doar pentru ca nu aveti altceva mai bun de facut ganditi-va ca acelasi lucru il simt si aia de pe scena. Muzica inseamna pasiune si pasiunea o simti. Nu o poti mima.